La început ai fost un fluier
Lăsat de Dumnezeu, din rai,
Când însoțit de Sfântul Petru
Cutreiera miticul plai.

Un fluieraș ușor, de soc,
Ce doinea turmei de mioare
Cu gingășie și cu foc,
În calea razelor de soare.

Cântecul tău se revărsa
Pe munți, pe ape, pe câmpii
Și pietrele înduioșa,
Curgând din lacrima iubirii.

Te-ai plămădit din albă spumă,
Din dragoste, lumină și din dor,
Tu, limba noastră cea română,
Ca apa vie, de izvor.

Atâta ură ai stârnit,
Cu pacea ta adâncă,
Fraților tăi gând plăsmuit,
În mare taină să te frângă.

Și astfel s-a născut mâhnirea,
Pe lungul drum printre milenii,
În loc de fluier, sabia
A înfruntat multe bejenii.

Război, teroare și cruzime…
Cu umbra lor de sânge, morții
Plătit-au neștiută vină,
Tăcerea înghețată-a sorții.

Luptând ne-ai apărat ființa
Și-ai smuls din cea hulpavă gheară
Tot ce aveam mai sfânt: credința,
Hlamidă pentru neam și țară.

Te-au sfârtecat, te-au defăimat
Și răstignit ca pe Isus.
Fiind iertare te-ai ridicat
Cum din a sa cenușă Phoenix.

Te-ai plămădit în a lor ură,
Din lacrimi, sânge și sudoare,
Tu, limba noastră cea română,
Un sacru foc desprins din Soare.

Și chinul tău, ultim ungher
De suflet, arde-n patru zări…
Te-nalți biserică spre cer,
Din fluierul străbunelor cântări…

Pios ne-aduni din depărtări
În vremi cu nori și-n sărbătoare,
Să înfrățim a noastră rugă
De mulțumire la altare.

Curg mândre horele la noi,
Cum ploile botează glia,
Răsuni în fluierul de rai,
Înveselindu-mi România.

Plămadă ești din castă rugă,
Din simplitate și iertare,
Tu, limba noastră cea română,
Biserică nemuritoare…

MIOARA OPRIȘAN
ÎNSURĂȚEI, BRĂILA
MEMBRĂ L.S.R.

by

Referinţă Bibliografică

MIOARA OPRIȘAN: POEMA LIMBII ROMÂNE/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 31 august 2021