Știu că îți este dor de tot ce înseamnă sentiment, știu că îți este atât de dor să te îneci în ale mele nisipuri grele din deșertăciunea ochilor. Poate și mie imi lipseşte tărâmul liber din ai tăi ochi tulburați de experiență, esența intangibilă care leagă sufletele impreună într-un dans al erotismului pur. În adâncul nopții, îti simt dorul, o şoaptă în umbre, ca o fantomă evazivă care bântuie pe coridoarele inimii mele. Tânjești să te îneci în nisipurile vanității mele de necunoscătoare, în subtilitățile labirintice ale privirilor mele crude, totuși, dorința ta este acoperită de misterul intențiilor tale. Este deşertăciunea ființei mele pe care o cauţi sau este o evadare din norii care-ți întunecă ochii, tulburați de experiențe dincolo de înţelegerea mea? În dansul umbrelor și ale razelor lunii, îti simt prezența ca un ecou îndepărtat, o melodie tainică ce mă cheamă spre necunoscut. Privirea ta temătoare dezvăluie puțin, de parcă secretele sunt păzite cu grijă în spatele perdelelor voalate ale sufletului tău. Poate că îți este dor și de pământul liber din ochii mei tulburați, o libertate care odată s-a înălţat ca un corb pe un cer sângeriu, pătat de moartea tăcerii noastre asurzitoare, dar acum este nuanţat de un surâs repetat, secrete Îngropate adânc în crapăturile minții mele. Nisipurile timpului s-au schimbat, ștergând amprentele pe care le lăsasem odinioară în ținutul posibilităţilor. Și totuşi, farmecul nesoluționat ne atrage mai aproape, ca niște molii către focul lui Prometeu…

În îmbrăţişarea nopții, mă întreb dacă suntem legati de un destin scris în constelații sau dacă suntem doar pioni în marea orchestrare a universului, când lumina lunii aruncă o strălucire himerică asupra noastră, mă pierd in labirintul existenţei noastre. Atunci Luceafărul mi-a vorbit…

-“De ce te uiți la lună ca și cum ar fi singurul lucru care contează?” cu-o voce gravă m-a întrebat în timp ce priveam afară pe geam, odihnindu-mi coatele pe pervazul mult prea vechi ca să mai reziste la o altă încercare de a-mi găsi suport. De parcă gândurile mi-au fost ascultate, am închis ochii şi am capturat glasul în suflet, sperând să nu îl pierd încă o dată.
“Fiindcă ştiu că indiferent unde se află în lume, în cele din urmă se uită la aceeași lună -aceeași strălucire a frumuseții. Poate că într-o zi… mă va iubi așa cum o iubesc pe frumoasa amantă a nopții.” Era mai mult decât sigur că totul este adevărat, s-a întors și străluceşte atât de tare încât simt că inima o va lua la goană grăbită către el, al meu imposibil. Pierd părţi din mine doar ca să mi te pot imagina, pierd părți din mine doar ca să te regăsesc, faunule și ție îți place asta. Și de cutezi să mă uiți, de ai curajul să rupi bucata de inimă prinsă de mine, eu nu te-oi uita. În fiecare seara voi aprinde o candelă şi din lumina ei raze s-or desprinde, luminând drum spre tine, de dor eu så mă-nec şi-n suferinţă. Fantomatice brate ce m-or cuprinde, atât de reci și de străine de parcă nu fuse nicicând ale mele si necunoscătoare de-a mea dulce, sacră adorare. Și cui să te cer, cum să te mai strig, când toţi zeii-şi bat clopotele în oarba mea inimă, în ploaie stau și nu mai simt nici pământul cum se cutremură, ochii mei nu pot vedea decât umbra ta pe pereții sufletului meu. la-mă cu tine, dragule, redă-mă ție și dă-mi esenţa ta căci te-aș soarbe din petalele a tuturor florilor şi te-as preface miere din al tău polen. Stăm ochi în ochi şi nici nu ne vedem, ne vorbim atât de des și nici nu ne auzim, te mângâi pe creștet și pare că-i un fulger venit ca un blestem. Tu cauți marea deasă, turbată de întuneric, eu caut muntele ce are să-mi numere pașii plumburii și tu vei crede astăzi că eu ți-am fost durere fără masochism.

“De-ai să vii să mă mai cauți în amintiri cu piersici pârguite, să nu uiți că printre livezi, a mea inimă încă te simte. De ai să vii să mă mai cauți pe drumuri pustii și fantomatice, să deschizi ochii larg către lumina ce are să te vegheze mereu. Să vii să mă cauţi pe jos, pe steaua pământie, să nu uiți că ale mele urechi tot rabdă să se închine la glasu-ți dumnezeiesc. Eu divin te zidesc, iar eu al tău iad sublim, să te topești în ale mele brate, parcă de pelin.” Atunci eu te astept cuminte şi tac și n-am să spun nimic, tu vino către- nlănțuire cu pas apăsat și grăbit.

Textul mai poate fi citit la: https://wordpress.com/read/feeds/51445784/posts/4819788876 by

Referinţă Bibliografică

Fernweh de Corina Elena M./ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 30 iulie 2023