FLORIILE – RENAȘTEREA NATURII ȘI A VIEȚII
Duminica Floriilor este ziua tuturor florilor și a oamenilor care le poartă în nume. Înflorirea lor e lucrarea tainicei iubiri dintre apă (simbolul vieții), pământ (consacrat simbol feminin) și foc (principiu masculin reprezentat de Soare) – o trinitate a vitalității pământești.
Floriile – sărbătoare creștină, mitologică și agrară.
Sărbătoare a ortodoxiei – Intrarea Mântuitorului în Ierusalim sau Floriile – amintește de biruința vieții asupra morții: Învierea lui Lazar.
Floriile ca sărbătoare a renașterii este înnoirea lumii prin Jertfa (Patimile Mântuitorului) și Învierea Sa din morți (Matei 21).
Cu o săptămână înainte de Sfintele Paşti, această zi amintește de Intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, înainte de Pătimirile Sale.
În calendarul ortodox, Duminica Floriilor urmează Sâmbăta lui Lazăr – sărbătoare a vieții – Învierea lui Lazăr de către Mântuitorul, după patru zilele de ia moarte.
Biserica celebrează Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, unde a fost întâmpinat cu flori și cu ramuri de fenic, după minunea învierii din morți a lui Lazăr. În amintirea acestui moment, oamenii duc la biserică ramuri de salcie, spre a fi sfințite, având proprietăți apotropaice (de îndepărtare a răului și purificare divină), valabile pe durata întregului an. Pentu a-și păstra proprietățile, crenguțele de salcie se păstrează la icoană si se ard pe timp de furtună sau secetă, în timpul rugăciunilor binefăcătoare.
Dezlegarea la pește în această zi este o tradiție ortodoxă, pentru a nu mai fi simțită asprimea postului, motiv pentru care acest aliment nu trebuie să lipsească din meniul de Florii.
În mitologie, termenul Florii este legat de Flora – zeița florilor – care înfloresc în această zi, cu puterea căldurii solare, zeul Soarele.
În calendarele populare, Floriile poartă amintirea vechilor festivități romane dedicate zeiței Flora, cea care aducea Primăvara pe Pământ și dăruia oamenilor mierea indicată pentru imunitate, împreună cu toate aromele florale. Zeiţa înfloririi – Sabina – era venerată ca Flora Mater (mamă a Primăverii și a renaşterii noului ciclu vegetal), celebrată prin incantațiile unei străvechi ceremonii agrare. Obiceiul a fost preluat de rapsozii populari prin intonarea cântecului privighetorii la evenimentele Primăverii.
Vremea de Florii este considerată a fi un indiciu pentru cea de Paște. Interpretările sunt variate, dar credința populară spune că vremea din această zi poate anticipa vremea de Paște: dacă de Florii este însorită, așa va fi și de Paște.
Ca sărbătoare agrară, Floriile reprezintă sărbătoarea florilor și copacilor, careînfloreasc spre rodirea, pomilor fructiferi și a plantelor din grădini. În cinstea ei erau organizate serbările de primăvară „Floralia”.
Crenguțele sfinte de salcie se pun pe morminte, pentru tihna morților. Din ramurile de salcie se fac coronițe și salbe, cercuri solare magice și apotropaice.
O legendă spune că salcia a devenit simbolul Floriilor datorită unei punți peste un râu, pe care Maica Domnului a folosit-o pentru a-și continua călătoria. Ca mulțumire pentru ajutorul oferit, Fecioara Maria a binecuvântat salcia, dându-i binecuvântare.
Astăzi, tradiția ramurilor de salcie duse la biserică, pentru a fi binecuvântate de către preoți, este respectată de creștini. Aceste rămurele sunt așezate la icoane, simbolizând protecția împotriva bolilor pentru cei din casă, conform Crestinortodox.ro.
După slujba de la biserică, credincioșii duc ramurile de salcie și la cimitir, le pun pe mormintele celor dragi, ca un omagiu adus acestora și un semn că se apropie Paștele.
Gospodinele coc și împart colaci și covrigi – pomană pentru cei plecați din lumea celor vii.
Nu se plantează nimic, nici nu se seamănă, deoarece, tot ce va răsări va face doar flori și nimic nu va rodi.
De asemenea, crenguțele sfințite se folosesc pentru a îndepărta furtunile şi grindina. Vara, când vremea este urâtă, se pun crenguțe pe foc, pentru ca fumul acestora să alunge trăsnetele şi fulgerele.
Tradiții de Florii transmise din generație în generație
• Unii credincioși prind ramurile de salcie la ușa de la intrare, considerând că acestea le protejează locuința, sau le leagă la talie pentru a alunga durerile.
• În unele zone, ramurile de salcie sunt așezate sub pernele fetelor mari înainte de culcare, fiindcă se crede că astfel acestea vor deveni mai frumoase și se vor mărita în acel an.
• Ramurile de salcie mai sunt folosite și pentru a fi puse la pomii fructiferi sau la vie, cu speranța că vor avea o recoltă mai bogată, sau la stupi, pentru a fi binecuvântate albinele.
• Salcia e bună de leac, de dragoste, de sperietură, de trăsnet, de cutremur – cu proprietăți miraculoase. Mugurii de salcie și mâțișorii (inflorescențele) se pun în scaldătoare la prunci, sub pernă, în hrană, în pământ, pe foc.
• Se spune că cei care se împărtășesc în ziua de Florii, au șanse mari ca dorințele lor să li se împlinească.
• Nu se mănâncă urzici, pentru că Mântuitorul a fost bătut cu urzici, batjocoritor, iar în această au înflorit și fac nuntă – nunta urzicilor.
• Nu este bine să culegi flori iar dacă se întâmplă să o faci, trebuie să le ceri iertare „pentru că și ele au sufletul lor”.
• Se mai spune că dacă se aud broaştele cântând până la Florii, vara care urmează va fi frumoasă.
• De Florii nu e bine să-ți speli părul, pentru că vei albi prea devreme.
•Nu trebuie să speli rufe, să faci curat sau să lucrezi, fiind Duminică, dacă vrei să nu-ți meargă rău tot anul.
Maria Filipoiu
.
.
TRADIȚII CREȘTINE ȘI RITUALURI DE FLORII
.
După datină străbună,
într-o sacră rânduială,
Floriile sunt cunună
la Sărbătoarea Pascală.
În Templul din Ierusalim,
Iisus ca Mare Împărat
a fost, cu ramuri de măslin,
de credincioși întâmpinat.
Crengi din sălcii înverzite,
dar și flori de primăvară,
în biserici sunt sfințite
prin credință milenară.
La icoană se păstrează,
în casa credinciosului,
că Dumnezeu o veghează
pe tot parcursul anului.
În cimitire, morminte
se îngrijesc, se-mpodobesc
de rămurele sfințite,
cinstind pe cei ce se-odihnesc.
Când ploaia se dezlănțuie
și o furtună stârnește,
se ard frunze de salcie,
până când se domolește.
Pe secetă sau furtună,
salcia înclină ramuri,
lăcrimând la rădăcină,
ca-n legenda unor vremuri.
Cu a credinței menire,
ramuri de sălcii sfințite,
au harul de lecuire
pentru suflet, trup și minte.
Despre salcie se spune
că pod din crengi arcuite
s-a făcut, ca prin minune,
Fecioarei Neprihănite.
Sau că lacrimile-i ștergea
cu crengile mlădioase,
Maicii Domnului ce-și plângea
Fiul, când Iuda-l trădase.
În ceremonial ludic,
merg fete cu Lăzărică,
să își găsească logodnic,
ca s-o facă miresică.
Creștini cu nume de floare,
reînnoind tradiție,
fac cinste de sărbătoare,
bine prin an să le fie.
Postul se mai îndulcește
la această sărbătoare,
prin dezlegare la pește,
ultima din Postul Mare.
De Florii e sărbătoarea
ce precede pătimire
în datini nepieritoare,
spre veșnică mântuire.
Celebrată-i renaștere,
cu viață nouă-n muguri noi,
iar credința-n Înviere
e Calea-n viața de apoi.
Între mit și rațiune
e neclintită credință
cu a Domnului minune,
ce dă har și iscusință.
*Din vol. „Tradiții creștine și ritualuri populare românești”
*Autor: Maria Filipoiu – poet, ezeget, jurnalist UZPR


