XIII.
Mai trebuie oare să aştept
să-mi cadă bruma pe veşmânt
când totul curge clar, precis,
spre infailibilul mormânt?
XIV.
De ce mi-e oare-atât de greu
să urc de-acum spre primăvară
purtându-mi scheletul pe umeri
fără să-l simt o povară?
XV.
Mă mai întreb nebun şi orb
spre care ţintă să mă-ndrept
când ştiu preabine că-n adânc
adăpostesc un drum prea drept?
XVI.
Ce-ar trebui să mai primesc
ca să sfărâm munţi, disperări
şi să-mi iau zborul, în sfârşit,
lăsând în urmă ezitări?



Mai trebuie oare, să mă-ntreb,
De ce te-ntrebi de moarte, prieten drag,
Nu-i oare mărturie vieții-ntregi
Lumina sacră ce îți arde-n prag?
Iară de ce de moarte să te-ntrebi
Când soarele răsare din amurguri reci,
Iar zi de zi, prin gândurile tale
Vrei doar cu poezia s-o petreci?
Nu te gândi la moarte, bat-o vina,
Nu-i nici nurlie, nici o primadonă,
Sorbește viața, cu tot ce are ea
Și dulce-amar și gust de beladonnă!
Gheorghe A. Stroia
Adjud – 12.08.2016