Mărginimea Sibiului? Mărginimea Sibiului. Mama îmi punea în tașcă o bucată de pîne cu slană și mă trimetea dimineața la muncă, să-i dau tătă zîua cu coasa pe arie. Dar unde era dealu mai mare, acolo mă trimeteau. Și nu aveam pe cine să bombăn că ăl de împărța locurile era nașu meu, nășilar…
Pe șosea mai oprea cîte un orășan zbanghiu și venea să îmi facă poză cu instrumentu’ în mînă.
-Bravo bade, bravo, dă-i bătaie, se maimuțărea omu asfaltului după care se întorcea la caru lui, că așa era modern să-i zîc și mă lăsa în durerea mea, că nu prea aveam la ce gîndi.
Și muma avea să moară la scurtă vreme de piept și să mă lese făr de un sfat, colea…
Am început să vînd tăt, la sfatu popii care avea să mă îndemne să trec balta că o mai făcuse și bunicu. Dar nu mi-a mai spus: bunicu lui? bunicu meu?
Cred că băusă oarece…
Dar i-am urmat sfatu și după o lună de vapor puneam picioru în America, mama ei de Americă.
Și am circulat tăt cu mărfare pîn să ajung la adresa pe care mi-o scrisese popa pe o hîrtie ruptă din ziar, Tribuna Sibiului parcă…
Și am reușit să dau de Țîrea care era de vîrsta mea și știa de venirea mea că veștile umblă iute.
Avea o cameră în spatele casei și mi-o zîs că puteam să stau acolo ca să mai pun un ban în plus la chimir că el avea să aibă grijă de nevastă și cei doi plozi în față.
Iar weceul în grădină, ca acasă. Dar nevasta lui nu știa românește boabă așa că ne înțelegeam prin semne la care ea mai adăuga uneori și cîte o strîmbătură.
Nelu avea să fie al doilea întîlnit acolo că i-am uitat numele locului că mă durea limba după ce îl zîceam.
Lui îi datorez faptul că învățasem graiul locului și că puteam să îi cer birtașului din apropiere cîte o cană mare de din aia…
Pînă la urmă am început să cer numa votcă fiindcă era mai ușor de pronunțat și barmanul, de cum mă vedea, umplea cana cea mai mare pe care o avea cu apă din aia, timp în care localnicilor le servea licoarea doar în țoiuri subțiri ca degetu…
Și ar fi fost tare bine să am o mașină a mea, ca a celor care ne treceau pe aproape fără să le pese de noi, un Rolls Royce, de pildă.
-Nebunule, avea să zică Nelu la auzul visului meu, da ăla îi caru cel mai scump.
Nu îmi pasă, trebuie să am una ca aia…
Am luat un creion și o hîrtie să socotesc acolo cîtă muncă îmi trebuia ca să strîng pentru așa mașină, că abia mă angajasem ca ajutor de depozit.
Mult, foarte mult, avea să iasă rezultatul.
M-am învîrtit mai multe zile în jurul casei da nu îmi venea nimica în cap.
Așa că m-am dus la părintele John care hrănea orătăniile în fața casei lui. I-am dat binețe și el mi-a răspuns cu un zîmbet larg.
-Ce vînt te aduce pe la mine , băiete?
-Părinte, dacă mă rog Domnului să mă ajute să obțin ceva, o să se împlinească?
Ei, nu puteam să îi spun că vroiam ca Domnul să îmi trimită un Rolls.
-Aș vrea să îi cumpăr soției gazdei mele o mașină de spălat că veșnic stă cu mîinile în zoaie.
Preotul fornăi mulțumit de așa dorință generoasă și îmi spuse că trebuia să zic de șapte ori Tatăl nostru la ora șapte seara și în mod sigur că Domnul avea să mă ajute.
Foarte bine, am început cu rugăciunile de fiecare seară fără să pomenesc de mașina de spălat ci de autoturismul meu, creștini.
Dar mi-a fost dat ca la două săptămîni de la începerea rugăciunilor să fie să înghit două căni de băutură la bar și să mă întorc acasă.
Iar la trecerea drumului să dea o mașină peste mine și să fiu dus la spital, moment de unde nu am mai știut de mine.
Sau de cel care mă accidentase.
Aveam să mă trezesc într-o seară călduroasă de August, cu un parfum deosebit care îmi astupa nările și îmi făcea respirația grea.
O doamnă din lumea mare, tănara se ridicase de pe scaun și se aplecase deasupra mea.
-Trăiești, trăiești, exclamă ea cu o bruscă senzație de ușurare. Aproape că mă luă în brațe.
Și începu să vorbească.
-Eu sînt lady Cecilia, cea care te-a accidentat. După care te-am adus la spital, am avut grijă tot timpul de tine și acuma sînt gata să îmi plătesc greșeala …dar totuși nu vreau ca întîmplarea, accidentul, mă rog, să apară în registrele poliției așa că am să îți dau oricît ca să le spui că nu a fost accident de mașină ci altceva.
Nu îmi mai puteam desprinde privirea de fața ei. Aș fi făcut orice pentru ea dar ea interpretă cu totul altfel tăcerea mea.
-Am să-ți dau Rollsul cu care te-am accidentat, spălat și frezat, plus culoarea nouă care este absolut masculină, că înainte era roz bombon, să rimeze cu desuurile mele.
Continuam să tac. Asta era mîna Domnului care îmi îndeplinise dorința.
-OK, continuă ea, mașina și o sută de mii…
Am rămas fără aer. Am dat din cap că da, la care ea îmi lua mâna, bucuroasa de incheierea tranzactiei. Iar eu eram cu totul fericit . Doar un junghi avea să îmi dea de știre că nu era chiar totul în ordine.
Dar aveam Rollsul? Îl aveam.
FRANCISC PAL
Canada
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..