Viaţă nouă
Când lacrima lui Dumnezeu căzut-a
A mirosit pământul a iertare,
De plânsete-a fost ud tot cerul
Şi-n vămile văzduhului o jale mare.
Căci dat a fost pe crucea sfântă
Fiul împarţit în două,
Omul ce-a fost şi duh ce este
Pentru-a noastră viaţă nouă.
Catapetesmele s-au sfâşiat
Piatra templului crăpat-a,
Precum Caiafa hainele şi-a rupt
Iar picături de sânge i-au atins faţa.
Şi s-a cutremurat întreg pământul
Din morminte morţii au ieşit,
Când pe cruce şi cu voce stinsă
Isus Cristos rostit-a: ”S-a şfârşit”.
Din coaste apa i-a ţâşnit
Când suliţa străpunsa-L tare,
Un biet soldat când a-ncercat
De viaţă-n El încă mai are.
Pe-o piatră lângă crucea udă
Piroaiele şi cu coroana,
Acum odihnă îşi găseau
Căci ţinut-au vie rana.
Corpul i-a fost înfăşurat uşor
Şi pus a fost în veche criptă,
Iar întunericu-i făcea
Piatra rotundă-n uşi proptită.
A doua zi fost-a deschis,
Teama pe toţi avea să-ncerce,
Când au găsit giulgiul rămas
Şi nemişcat pe piatra rece.
Şi viată noua s-a găsit
Aşa cum ne-a promis cuvântu-I,
Ce-a face totul nou în lume
Puterea morţii-n veci călcându-i.
Când lacrima lui Dumnezeu căzut-a
A mirosit pământul a iertare,
Şi-n târzia-nţelepciune
Ne-a fost regretul cel mai mare.
Frumuseţea lumii
De aş putea să scriu un vers
Plin de minuni, născute-n mine,
Din inimă mi-ar fi neşters
Şi-aş fi a mea Sfântă Treime.
Căci Tatăl, Fiul şi-un Duh Sfânt
În fiinţa mea lăcaş şi-ar face,
De-a lor iubire aş fi frânt
În bucăţi pline de pace.
Şi-atunci precum un porumbel
Sufletul ar zbura la cer,
Şi-nstare-aş fi să simt ce pentru el
Înseamnă a fi iar liber.
Şi-atunci aş plânge aşa frumos
Căci toate fântânile din lume
Dori-vor apele, pe dos,
Să le curgă-n stări divine.
Şi-aş scrie atunci doar atât:
Grăbiţi-vă să iubiţi!
Dornici s-o purtaţi la gât
A Fiului poruncă, fiţi.
Şi-aş spune, ca-ntr-o poveste:
Că este frumuseţea lumii
Ce nicioda’t nu-mbătrâneşte,
Tatăl şi Fiul fiind stăpânii.
Dar versurile mele nu ştiu că exist
Să-nsufleţesc a lor minune,
Însă cu ele acuma coexist
Şi împreună ne-auzim în lume.
Şi în sfinţenia unui amurg
Respirat de-un piept de înger,
Vor răsări minuni ce curg
Precum lumina dintr-un fulger.
Şi-atunci din versul ce-am să scriu
Minunile vor curge ca Duhul din icoane,
Şi iar va fi atunci atât de viu
Dumnezeu în trei persoane.
Lumina vie
Pe mărturia scrisă-n noi
Şi-a pus pecete nemurirea,
Când sufletele sihastre
Vestitu-ne-au întregirea.
Întrupatu-sa cuvântul
Din lumina necreată,
În noi să trăiască veşnic
Simţirea-i imaculată.
Şi-a înmugurit belşugul
Pravilei neosândite,
Închinăciunea luminii
Şi credinţei neclintite.
Revărsatu-s-a şi harul
Crucii sfinte peste noi,
Să se împlinească darul
Căci eram atât de goi.
Patima să ni se stingă
Dezrădăcinând păcatul,
Duhului Lui să slujim
Şi lăcaş să n-avem altul.
Slava-I s-o avem în suflet
Ca pe un înger ce ne cântă,
Mântuirea să ne fie
Dulcea noastră pace sfântă.
Şi-am primit lumina vie,
Al vieţii nesecat izvor,
Să putem cunoaşte taina
Celui binefăcător.
Dar călcat-am strâmb, o Doamne,
Şi raiul pământesc s-a-nchis,
Până când vom vedea iară
Pe cel ceresc larg deschis.
Ni s-a dat luându-ne totul
Şi-am murit ca să trăim
În desăvârşita stare,
Lăuntric s-o săvârşim.
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..