Epoca modernă între dreptate şi nedreptate, între schimbări şi provocări. Un fenomen destul de natural în procesul evoluţiei şi al existenţei care confirmă doar faptele din realitatea obiectivă şi ordinea firească a lucrurilor. Aceasta are loc într-o conjunctură ce atestă atât pozitiv, cât şi negativ procesele dezvoltării umane în contextul evoluției. Procesele respective, cu caracter istoric, presupun atât acumulări cantitative în viața socială ce duc la schimbări radicale/calitative, cât şi la schimbări ce produc regrese şi situaţii pline de dezacorduri. Asemenea lucruri, în special, cu accente negative ce sunt în defavoarea factorului uman şi cu conţinuturi pline de contraziceri, se produc în ţările unde sistemul politic al guvernării reglează în mod sfidător regulile de joc ale dezvoltării social-umane. În jocul respectiv, condiţionat, participă întreaga populaţie a unei ţări, inclusiv, şi pătura intelectuală care este cea mai importantă substanţă în dezvoltarea şi menţinerea echilibrului spiritual şi cultural într-un mediu social. Dar, fără a acorda o atenţie specială clasei intelectuale, în situaţia respectivă nu mai contează cine este prezent într-un asemenea proces al existenţei, însă contează cine este victima acestui joc sfidător care, în rezultat, produce doar deformarea/degradarea şi inechitatea socială. Degradarea socială, fiind un proces de deterioare numai spre rău a tuturor mecanizmelor sociale, este orientată, în primul rând, în distrugerea culturii unui popor, aceasta din urmă reprezentând totalitatea valorilor spirituale şi materiale a unei societăţi. Iar inechitatea socială este acel proces care divizează societatea în mai multe categorii sociale, astfel producând fenomenul nedreptăţii care se răsfrânge destul de negativ asupra maselor. Nemijlocit, divizarea societăţii se răsfrânge destul de negativ şi asupra clasei intelectuale care suportă consecinţele respective. În acest caz, spre exemplu, s-ar putea spune că intelectualitatea devine victima inechităţii şi injustiţiei sociale, indiferent de faptul că este promotoarea celor mai distinse valori şi acţiuni umane într-o societate.

O astfel de situaţie paradoxală are loc în societatea basarabeană unde intelectualitatea nu este apreciată la justa valoare, nu este protejată social la nivelul corespunzător, iar statul nu contribuie şi nu conştientizează absolut deloc importanţa şi rolul major al acesteia în societate. Pătura intelectuală, fiind formată din pedagogi, medici, ingineri, scriitori, savanţi, economişti şi toţi acei oameni care au o specialitate/pregătire corespunzătoare în rezultatul unei munci intelectuale, este acea categorie socială pentru care munca intelectuală reprezintă sursa principală de existență. Intelectualitatea este acea categorie de oameni care are şi un nivel de cultură corespunzător, în anumite limite, posedând, în acelaşi timp, şi cunoștințe multilaterale prin intermediul cărora percep lumea înconjurătoare într-un mod aparte. De aceea, pentru a menţine acest echilibru intelectual/spiritual atât pentru sine, cât şi pentru societate intelectualul are nevoie de o existenţă decentă, aceasta, la rândul ei, fiind indestulată/încurajată de o retribuţie bănească corespunzătoare pentru munca efectuată, de un mediu social sănătos, de o relaţie sau atitudine omenească din partea statului, de un impuls social pozitiv care să-l stimuleze şi să-l motiveze către acţiuni cât mai favorabile care, în rezultat, să aducă beneficii întregii societăţi. Ca să nu idealizăm fenomenul intelectualului, oricum acesta este un om al societăţii care are nevoie, în mod prioritar, de protecţie socială justificată, iar existenţa acestuia trebuie întemeiată, în mod obligatoriu, pe cele mai solide şi umane principii. Numai în aşa mod, respectând asemenea rânduieli, regulile de joc ale existenţei sociale se vor fonda pe principii de transparenţă şi echitate, iar realitatea prezentă în societatea basarabeană ar putea treptat să se remodeleze doar către acţiuni cu efecte pozitive.

Cât nu am dori să descriem şi să abordăm definiţii cu caracter pozitiv ale existenţei sociale corelate pe dreptate şi corectitudine, oricum, cu părere de rău, realitatea existentă din societatea basarabeană rămâne incertă ca subiect al prezentului. Indiferent de toate, situaţia clasei intelectuale la ziua de azi este o tristeţe care provoacă doar compătimire. Procesele ce au loc în societate se derulează în cel mai jalnic şi dureros mod, iar lumea care este parte componentă a acestora nu este altceva decât victima regimului social existent. Majoritatea populaţiei, printre care şi pătura intelectuală, este în afara protecţiei sociale şi în afara sistemului de valori. Nemaivorbind de alte categorii de oameni, însă intelectualitatea este acea categorie socială care fierbe de decenii într-un cazan al sărăciei şi umilinţei. Situaţia prezentă decurge din multiple acţiuni negative ale administrării statale ce sunt fondate pe concepţii incorecte de administrare şi convieţuire socială. În mod evident, este vizibil principiul inegalităţii ce face disproporţii majore dintre intelectualitatea subordonată ierarhiei statale şi intelectualitatea ce face parte din puterea statului. Aici ar urma să menţionăm că atât intelectualitatea din puterea statului, cât şi intelectualitatea din subordine este o categorie socială/publică, însă cu priorităţi diferite. Dacă să ne referim la statutul social şi veniturile personale ale acestora obţinute din munca efectuată, atunci situaţia îşi schimbă traiectoria existenţei. O altă parte a realităţii este că un intelectual-funcţionar din puterea statului este cu mult mai avantajat şi considerat cu mult mai prioritar în societate, astfel primind şi o retribuţie lunară de câteva ori mai mare decât a unui intelectual-funcţionar din subordine, drept model fiind acel din sfera învăţământului, medicinei, ştiinţei, etc. Spre exemplu, dacă salariul mediu lunar al unui angajat/cadru didactic din învăţământul preuniversitar este de 3708 lei moldoveneşti sau 199$  (Biroul Naţional de statistică, ianuarie 2016, Chişinău. Disponibil:http://statbank.statistica.md/pxweb/Dialog/view.asp?ma=SAL0151&ti=Castigul+salarial+mediu+dupa+Activitati+economice%2C+Ani%2C+Sector+si+Luni&path=../quicktables/RO/03%20SAL/SAL01/serii%20lunare/&lang=1 ), atunci salariul mediu lunar al unui funcţionar public din puterea statului (direcţii administrative centralizate) este de 11419 lei moldoveneşti sau 614$, iar al unui funcţionar public din ministere, departamente este de 6127 lei moldoveneşti sau 330$.  Respectiv, salariul mediu lunar al unui angajat/medic din sistemul sănătăţii este de 4354 lei moldoveneşti sau 234$, al unui cercetător ştiinţific este de 4319 lei moldoveneşti sau 232$, al unui bibliotecar este de 3088 lei moldoveneşti sau 166$, etc. Iar, dacă să ne referim la mărimea salariului unei lucrătoare pentru dereticare în şcoală, fiind de 2000 lei moldoveneşti sau 107$, atunci acesta este aproape egal cu mărimea salariului lunar al unui pedagog începător care reprezintă 2200 lei moldoveneşti sau 118$. Totul fiind structurat într-o corelaţie imperfectă a dezvoltării şi funcţionării sociale, astfel apare şi fenomenul inechităţii sociale care deformează conţinutul de existenţă decentă a clasei intelectuale şi nu numai. Nemijlocit, se formează o ruptură/prăpastie care divizează intelectualitatea între bogaţi şi săraci, aceasta reprezentând tot mai evident tabloul real prin care se manifestă dezvoltarea culturală a societăţii. În contextul dat, situaţia prezentă din societate este marcată de tensiuni şi provocări ce agravează tot mai mult supravieţuirea intelectualitatii în condiţii de incertitudini. Dar, în ciuda tuturor nedreptăţilor, clasa intelectuală din subordine încearcă să existe în continuare pentru a menţine comunicarea şi legătura reciprocă cu spiritualitatea, fenomen ce caracterizează individualitatea acesteia.   Nu este deloc uşor, însă prin intermediul unor idealuri intelectualitatea merge în pas cu umilinţa şi întreaga complexitate a dezavantajelor sociale ce sunt o provocare directă la personalitatea şi identitatea acestora. Respectiva provocare implică o multitudine de fenomene care, la rândul lor, afectează şi se răsfrâng destul de nemilos în viaţa cotidiană a intelectualului. Luând ca model personalitatea pedagogului din societatea basarabeană (care este  reglatorul tuturor proceselor educative şi instructive din societate, acestea înglobând în sine întregul set de măsuri ce sunt aplicate în mod sistematic în vederea formării personalităţii omului, în vederea dezvoltării însușirilor intelectuale, morale şi fizice ale generaţiei în creştere, ale populaţiei indiferent de vârstă, ale societății) vom deschide multiple paranteze care nu numai vor stârni discuţii, dar ne va provoca şi la o stare de trisţete uluitoare care, în acelaşi timp, ne va duce până la lacrimi. Este vorba de pedagogii/dascălii societăţii care îşi duc viaţa de azi pe mâine numai în sărăcie şi nedreptate socială totală. Aceşti intelectuali ai societăţii, numiţi pedagogi, pur şi simplu se luptă cu existenţa doar pentru a supravieţui. Fiind acei ce promovează şi încurajează zi cu zi vigoarea intelectuală în societate, pedagogul basarabean şi întreaga clasă intelectuală, excepţie cea din puterea statului, este profund afectată de efectele dramatice ale dezvoltării sociale. Prin mari dificultăţi şi nedreptăţi sociale/condiţii istorice nefavorabile cadrele didactice (precum şi medicii, cercetătorii ştiinţifici, etc), dacă să luăm la figurat, nu sunt considerate în mod autentic autoritate publică, astfel neavând nici statutul respectiv. Un exemplu real este că pedagogul nu este titular al “gradului de calificare pentru funcția publică în serviciul public” aşa cum îl au funcţionarii din puterea statului. Atunci ne întrebăm, de ce funcţionarii organelor supreme executive ale puterii de stat (ministere, guvern, parlament, alte structuri/departamente din ierarhia statală) deţin calificarea funcţionarului în serviciul public, respectiv, având şi avantajele respective, iar cadrele didactice nu sunt raportate la acest statut sau la această categorie socială/publică. Deţinerea calificativului/gradului de funcţionar public înseamnă şi prezenţa unor facilităţi în retribuţia muncii, precum şi în condiţiile de pensionare conform vechimii în muncă (15 ani de activitate în serviciul public) şi, respectiv, mărimea acesteia fiind de 75% din mărimea salariului lunar (Disponibil:http://www.pension.md/md/publications/ps/334.html . Pe când al unui intelectual/cadru didactic, spre exemplu, condiţiile de pensionare sunt de cel puţin 30 de ani (femei) şi 32,6 ani (barbaţi) de activitate şi, respectiv, mărimea acesteia fiind de 42% din mărimea salariului lunar. În cazul dat, ne întrebăm: de ce pedagogul nu este persoana prioritară a societăţii cu avantajele respective, iar fucţionarul din puterea statului este acel care se bucură de mai multe facilităţi în societate? Dacă să ne referim la pedagogul din zonele rurale, atunci situaţia devine şi mai jalnică. Învăţătorul de la sate pe lângă munca intelectuală mai urmează să îndeplinească şi munca fizică şi anume: activitatea de muncitor la prelucrarea pământului. Cred, nu există un pedagog de la sate care să nu fie implicat în munca agricolă proprie, având una sau câteva cote/hectare de pământ sau cel puţin o gradină destul de mare. În caz contrar, intelectualul/pedagogul din zona rurală nu ar supravieţui în condiţiile unei sărăcii sociale absolute dacă nu ar avea acel petec de pământ care să-i asigure un supliment de produse alimentare cultivate din propria gradină. În asemenea condiţii pedagogul îşi limitează cunoştinţele şi posibilităţile intelectuale, astfel, neavând timpul necesar pentru o pregătire specială suplimentară şi, nemijlocit, pentru o dezvoltare mai complexă. În acelaşi timp, neavând şi mijloacele moderne de comunicare cu lumea externă, spre exemplu, legătura internet şi prezenţa calculatorului (deoarece aceste servicii necesită bani), pedagogul/intelectualul de la sate se reduce la cele mai inferioare condiţii de dezvoltare umană. Este foarte dureros acest lucru, însă realitatea incertă şi plină de neajunsuri materiale este prezentă zi de zi în viaţa intelectualului, în special, al celui din zonele rurale. Pedagogul, fiind intelectualul societăţii care educă generaţia în creştere, nu este considerat absolut deloc o prioritate naţională în stat. El este doar un simplu cetăţean al societăţii care se zbate între sărăcie, morală şi nedreptate socială. Totodată, este lipsit de o existență decentă şi de șansele de a trăi în cadrul unui anumit nivel de trai sau al unui standart de viață corespunzător intelectualului. Tot el, pedagogul-intelectualul, inclusiv şi intelectualul din alte domenii de activitate, este condiţionat să sufere de subnutriţie, de lipsa protecţiei şi serviciilor sociale corespunzătoare, de absenţa aspectelor materiale şi imateriale care sunt un stimulator pozitiv în existenţa umană. În rezultat, totalitatea acestor fenomene îl determină la stări de inferioritate socială şi, nemijlocit, îi provoacă stări de incertitudine în propria personalitate. Dezamăjit de propria existenţă, aceasta fiind o luptă continuă pentru supravieţuire, pedagogul/intelectualul, cât şi întreaga clasă intelectuală, nu mai caută onoare în societate, ci pur şi simplu se mulţumeşte cu ceea ce are şi, astfel, încearcă să reziste moral şi fizic la toate greutăţile cotidiene. Cu un venit lunar în medie de 199$ pedagogul este nevoit să facă faţă tuturor problemelor ce îl înconjoară. Majoritatea dintre ei sunt foarte bolnavi, în special, de boli cardiace şi ale sistemului nervos (hipertensiune, alte). Respectiv, tot ei sunt obligaţi să îndure şi foame, limitându-se la o hrană cu mult inferioară necesităţilor şi cerinţelor umane, deoarece veniturile/salariile lunare oferite de către stat sunt incompatibile cu nivelul de trai. Necătând la toate acestea, ei sunt implicaţi în procesul de studii şi după vârsta de pensionare (pensionarii constituind 16% din numarul total de pedagogi al învăţământulului preuniversitar – şcoli, licee), deoarece lipsesc cadrele pedagogice necesare, în special la sate (problema fiind migraţia pedagogilor în afara ţării, abandonul fiind de aproape 2000 persoane în an sau peste 2000 locuri vacante). Absolvenţii facultăţilor pedagogice nu mai vor să se încadreze cu serviciul în şcoală, deoarece salariile sunt foarte mici şi nu sunt motivaţi în a deţine această activitate (salariul cadrelor didactice reprezentând 60-70% din mărimea salariului mediu stabilit pe economie, acesta fiind de 4500 lei moldoveneşti sau 242$: disponibil: http://deschide.md/ro/news/economic/22639/Guvernul-va-majora-salariul-mediu-pe-economie-%C3%AEn-2016.htm). De aceea, o mare parte dintre pensionari sunt nevoiţi să-şi continuie activitatea pedagogică pentru a nu întrerupe procesul educaţional de la sate care este deja în condiţii catastrofale. Astfel, neavând mijloacele financiare necesare pentru supravieţuire, pedagogul, în special din zonele rurale, nu-şi permite să plece la odihna bine meritată, însă este nevoit să activeze şi după vârsta de pensionare (pensia medie fiind de 1554 lei moldoveneşti şi, respectiv, 83$: ianuarie 2016, BNS). În contextul acestor problematici, şcoala de la sate, în special, este pe cale de dispariţie, deoarece contingentul de copii se reduce esenţial din an în an (natalitatea foarte redusă, migraţia în masă a populaţiei), iar statul nu mai acordă mijloacele financiare necesare pentru întreţinerea acesteia. În linii generale, statul este capabil de a acoperi necesităţile şcolii doar pentru salarizarea angajaţilor, contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii, prime de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, plata mărfurilor şi serviciilor (energie electrică, gaze, energie termică, apă şi canalizarea, dar si acestea nu integral) şi, poate, alte cheltuieli de strictă necesitate în mărimi foarte mici. Respectiv, acei guvernatori care mai ieri au părăsit băncile şcolii nici nu vor să audă de problemele şi cerinţele cadrelor didactice care cer insistent majorarea salariilor pentru a face faţă procesului regresiv/inflaţionist şi procesului de sărăcie socială. Fiind persoana care pune în mână stiloul la toată lumea (viitorii judecători, guvernatori, etc), pedagogul/intelectualul din societatea basarabeană este acel ce nu mai are nici o valoare în societate şi nu este apreciat deloc la justa valoare, astfel, fiind umilit pentru a duce o viaţă mizeră şi plină de lipsuri. În epoca modernă pedagogul, în special cel de la sate, nu-şi poate permite de a procura un calculator pentru a cunoaşte, cel puţin, mai multe despre dezvoltarea umană şi despre tot ceea ce este nou în lumea civilizată, în special în sistemul de învăţământ performant, deoarece veniturile personale/retribuţia lunară oferită de către stat nu le acoperă nici minimul de existenţă. Pedagogul, care constituie 51558 persoane (anul de studii 2015-2016) la o populaţie de 3553,1 mii, este supus în permanenţă procesului de umilinţă, jignire şi lipsuri materiale enorme care, în rezultat, îl fac să atingă o stare de decădere morală şi, într-un fel, de a-şi pierde demnitatea de intelectual al societăţii. Un episod/tablou cât se poate de trist prin care se strecoară imaginea ţării şi, totodată, imaginea intelectualului din societate. Deci, cu sărăcia absolută şi mizeria socială se confruntă întreaga populaţie a societăţii, inclusiv pătura intelectuală, inclusiv pedagogul-intelectualul.

Pentru a face unele comparaţii despre importanţa pedagogului-intelectualului în societate, atunci aş dori să ne referim la Islanda (situată geografic aproape lângă cercul polar), ţara în care cadrul didactic este cea mai importantă figură a societăţii, respectiv, având şi priorităţile necesare. Islanda, ţara cu cele mai bune condiţii de viaţă din lume şi cei mai fericiţi locuitori din lume (clasament mondial, locul doi.  Informează World Happiness Report. Disponibil: https://razvanpascu.ro/2015/05/17/top-10-cele-mai-fericite-tari-din-lume/ ), are şi un sistem educaţional performant datorită faptului că statul oferă o importanţă majoră acestui sector social. Valoarea pedagogului în societate, inclusiv a întregii clase intelectuale (cu toate că în această ţară fiecare persoană este apreciată în egală măsură şi la nivelul cuvenit), este recunoscută şi motivată de către stat prin cele mai decente mijloace de existenţă şi protecţie socială, iar retribuţia pentru munca îndeplinită ale acestora este compensată în termeni de echitate socială. Acest lucru este identic ş pentru alte ţări dezvoltate precum Finlanda (cel mai eficient sistem de învăţământ din Europa. Studiu realizat de Pearson, disponibil: http://www.ziare.com/scoala/educatie/topul-surprinzator-al-celor-mai-bune-sisteme-de-educatie-tari-din-asia-pe-primele-locuri-1297731 ), Danemarca, Elveţia, Olanda, Australia, Noua Zelandă, Japonia, Singapore, Canada, etc. După cum educaţia este considerată un drept fundamental în societatea contemporană competitivă, la fel şi imaginea şcolii şi prestigiul profesiei de pedagog este o valoare prioritară naţională. Astfel, conştiinţa naţională a acestor ţări este plină de responsabilitate faţă de conţinutul educaţiei şi importanţa intelectualului în societate care, în rezultat, sunt doar dezvoltare umană şi evoluţie culturală. Cred, cu toţii ne-am dori să avem parte de o asemenea atitudine umană/civilizată care ar urma să fie implementată şi în societatea basarabeană şi în viaţa intelectualului basarabean.

Galina Martea, dr.,

academician, membru al

Academiei Româno-Americane

by

Referinţă Bibliografică

Galina Martea: Intelectualitatea basarabeană – victimă a regimului social/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 14 octombrie 2016