Fiind un domeniu de absolută necesitate şi importanţă publică, învăţământul basarabean, treptat, devine tot mai mult stăpânit de sărăcia şi degradarea galopantă care a împânzit integral ţara/poporul. Este o realitate cu adevărat tragică şi plină de argumente care, într-un final, a pus accente clare pe nivelul de dezvoltare umană a întregii societăţi. Prin acest proces de existenţă, cu conotații tot mai negative, sistemul de învățământ este în dezavantaj în faţa dezastrului economic, social, cultural, astfel pierzându-şi complet autoritatea şi valabilitatea în societate. Corespunzător, existenţa acestuia se întemeiază tot mai mult pe complexitatea problemelor personale care sunt destul de grave şi extrem de multe, şi, nemijlocit, se reduc la noţiunea: cum de supravieţuit în continuare în calitate de sistem public. Cât despre metodele instructive şi educative de calitate, parte componentă în activitatea acestuia, de asemenea, sunt capturate de întreaga complexitate a schimbărilor sociale ce sunt lipsite de însuşiri pozitive şi se regăsesc tot mai mult în afara sistemului de valori. Fiind afectat puternic de greutatea sărăciei sociale şi de indiferenţa/iresponsabilitatea clasei de guvernare, sistemul de învățământ din R.Moldova în ultimii 10-15 ani trece printr-o criza extrem de profundă care îi sufocă existenţa şi, totodată, îi distruge integral identitatea pentru a nu mai exista ca entitate/importanţă publică. Conform realităţii existente, la ziua de azi, sistemul de instruire şi educaţie este cel mai afectat domeniu din societate, întreţinut din mijloace financiare publice sau mai bine zis din bugetul statului (bugetul central şi bugete locale). La acest capitol, mijloacele respective sunt direcţionate către inităţile şcolare într-un volum tot mai mic şi mai mic în raport cu necesităţile cotidiane ale acestora şi, respectiv, în raport cu fenomenul inflaţiei ce este mereu în creştere. În mare parte sursele financiare bugetare prevăzute pentru instituţia de învăţământ sunt cheltuieli curente, în special, pentru retribuţia muncii angajaţilor care constituie mai mult de 70 la sută din cheltuieli. Restul sunt absorbite de contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii, prime de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, burse, alimentaţie, energie electrică, apă, canalizare şi, poate, alte cheltuieli de strictă necesitate în mărimi foarte mici.  Iar referitor la consolidarea bazei materiale, bazei tehnico-didactice a instituţiilor de învăţământ, aceasta este o poblemă majoră şi “îngheţată” în cadrul întregului sistem de învăţământ naţional care, în linii generale, este un subiect închis şi nesoluționat pentru ziua de azi şi în viitorul apropiat. Modernizarea infrastructurii educaţionale nu este un subiect de actualitate, deoarece bugetul statului nu este capabil de a soluţiona această problemă din cauza deficitului bugetar. Astfel, timp de un sfert de secol, practic, nu s-au efectuat investiţii la acest capitol, în mod special, pentru unităţile de învăţământ din zonele rurale, şcoala rămânând cu cele mai modeste echipamente şi materiale didactice. Prezenţa tehnologiilor/mijloacelor informaţionale moderne, practic, nici nu există în cadrul şcolilor din localităţile săteşti, astfel, elevii neavând acces la viaţa din lumea universală dezvoltată care, la rândul ei, le-ar produce, cu siguranţă, efecte sau rezultate mai bune în activitățile şcolare/didactice. Respectiv, 41% din edificiile școlare necesită reparații capitale, nemaivorbind de situaţia gravă a edificiilor şcolare speciale pentru copii cu probleme fizice în dezvoltare, acestea nefiind adaptate la necesităţile omului cu patologie. O altă problemă extrem de acută este încălzirea edificiilor școlare, în special, din localitățile rurale, unde circa 29% din școli nu dispun de sisteme moderne de încălzire, ceea ce se răsfrânge destul de grav asupra sănătății elevilor în perioada toamnă-iarnă-primăvară. Majoritatea unităţilor școlare nu au un sistem centralizat de alimentare cu apă și bloc sanitar în încăpere (disponibil: http://www.budgetstories.md/wp-content/uploads/Nota-analitica_Buget-Educatie_2015.pdf). Acest lucru se întâmplă atunci când statul moldovenesc declară, conform datelor statistice şi prevederilor bugetului public naţional, că pentru sistemul de instruire şi educaţie se acordă 7,2% din PIB – anul 2015. Pentru a elucida adevărul acestor cifre, atunci vom demonstra următoarele. De exemplu, dacă cele mai dezvoltate ţări din lume investesc circa 5-7% din PIB (excepţie 8,7% Danemarca) pentru sistemul de învăţământ, atunci acest lucru este o performanţă destul de accentuată în dezvoltare. Un exemplu real este societatea finlandeză, cu cel mai bun sistem educaţional din Europa şi aproape cel mai bun din lume, unde statul investește pentru învățământ 6,5% din PIB, media europeană fiind de 5,5% din PIB. Pe când R.Moldova declară că investeşte pentru învăţământ 7,2% din PIB, iar, în acelaşi timp, prin fapte concrete, şcoala e pe cale de dispariţie, în mod aparte, din zonele rurale, cauza fiind mijloacele financiare insuficiente pentru existenţă şi, totodată, prezenţa unui contingent de copii destul de redus. Sub aspectul mijloacelor bugetare insuficiente oferite pentru sistemul de învăţământ (cu toate că ţara când are necesitate, atunci găseşte oricând mijloace enorme în alte scopuri. De exemplu, în 2016 sunt prevăzute 41 de milioane lei moldoveneşti pentru subvenţionarea partidelor politice care au participat la ultimele alegeri parlamentare şi locale, banii respectivi constituind 0,2% din veniturile bugetului de stat. // Disponibil: http://jurnal.md/ro/economic/2015/10/1/in-2016-statul-acorda-41-de-milioane-de-lei-partidelor-politice-ma-tem-ca-acesti-bani-vor-curge-intr-un-hau/), cadrul didactic basarabean este acel intelectual care este remunerat de către stat cu un venit lunar în medie de 199$ sau 3708 lei moldoveneşti (rămânând în continuare sub media din sectorul bugetar), iar  după vârsta de pensionare acesta primind o pensie în medie de 1554 lei moldoveneşti sau, respectiv, 83$ (ianuarie 2016, BNS), veniturile respective fiind destul de mici în raport cu coşul minim de consum real sau, cel puţin, în raport cu necesităţile cotidiane stringente. În contextul acestor problematici, şcoala, în special de la sate, este pe cale de dispariţie din cauza mijloacelor financiare bugetare destul de reduse, din cauza salariilor în mărimi foarte mici ale angajaţilor/cadrelor didactice, din cauza procentului destul de redus al natalităţii, din cauza migraţiei în masă a cetăţenilor în afara ţării, din cauza mortalităţii premature, din cauza condiţiilor de viaţă necivilizate, etc. Numai în perioada 2000-2011 contingentul de elevi din învăţământul secundar-general s-a micşorat cu 233702 persoane sau, respectiv, 39%, iar contingentul cadrelor didactice s-a redus cu 7974 persoane sau 17,1% (su toate că această cifră se vehiculează de a fi cu mult mai mare), astfel rămânând locuri vacante necompletate. În aşa mod, în mare parte, şcoala din localităţile săteşti rămânând fără cadre didactice. Se constată că în ultimii 4-5 ani abandonul cadrelor didactice este de aproape 2000 persoane anual, aceştia constituind 51558 persoane în sistemul de învăţământ (anul de studii 2015-2016, informaţia Munisterului Educaţiei din Moldova). Exodul forţei de muncă este un fenomen extrem de negativ pentru sistemul de învăţământ din R.Moldova. Astfel, un cadru didactic, mai ales cel de la sate, este impus să coordoneze mai multe disciplini şcolare. De exemplu, fiind specialist de matematică, acesta este nevoit să administreze şi discipline precum fizică, chimie, istorie, geografie, sport, altele. Totodată, din cauza contingentului mic de copii, zone rurale, atunci clasele întâi, doi, trei şi patru pot fi comasate într-o singură clasă. O asemenea situaţie, cu certitudine, reflectă faptul şi spune de la sine care este calitatea procesului de instruire. Dacă să ne referim integral la capitolul care este calitatea metodelor de instruire şi educaţie în învăţământul din R.Moldova la ziua de azi, atunci argumentele sunt prezente într-un numar destul de mare care, în rezultat, reflectă nu numai ineficienţa acestora, dar şi imaginea clară în dezvoltarea umană şi socială a societăţii.

Cele mai recente studii cu privire la procesul de instruire şi educaţie de calitate din ţările dezvoltate demonstrează, că pe lângă investiţiile financiare adecvate un sistem de instruire are nevoie şi  de promovarea unei culturi educaţionale corespunzătoare care să răspundă cerinţelor moderne de educaţie, iar calitatea metodelor de predare şi calitatea de pregătire a cadrelor didactice trebuie să fie o prioritate a societăţii şi, nemijlocit, susţinute de către stat la cel mai înalt nivel. În aşa mod, succesul unei educaţii adevărate atât a individului, atât a unităţii de învăţământ, cât şi a întregii societăţi poate deveni o realitate, iar personalitatea şi identitatea acestora fiind motivată şi considerată ca valoare, rol şi importanţă socială. Cu regret, asemenea factori nu sunt caracteristici sistemului de învăţământ basarabean, iar conţinutul acestuia este inhibat până la ziua de azi încă de multiple elemente enorm de învechite ale educaţiei care numai devalorizează sistemul în cauză. Piedicile sunt prezente, în mod prioritar, prin nivelul limitat de cunoaştere şi apreciere adecvată a personalităţii şi identităţii individului şi, în aceeaşi formă, de recunoaştere a importanţei sistemului de instruire în societate, iar statul, la rândul lui, nu promovează şi nu susţine în mod corect/transparent sistemul respectiv. Dacă să vorbim despre dezvoltarea personalității, atunci individul/copilul din societatea basarabeană nu este privit ca o investiție reală pentru țară și societate. Nemijlocit, cu copiii/elevii nu se lucrează conform metodelor moderne de educaţie şi instruire, evaluarea acestora nefiind realizată în raport de propria evoluție și propriul scop raportat la instruire. Astfel, conceptul de evaluare a elevului nu trebuie privit doar ca o etapă individuală ce urmează după predare, dar trebuie văzut ca parte principală a învăţării în sine. Totodată, criteriul de formare a personalității se crează conform unor imagini false ce sunt mereu în detrimentul omului. În aşa mod, educația basarabeană formează doar impresia dezvoltării unui sistem sau a unei societăți, însă nu este realitatea autentică de care are nevoie omul în evoluţie. Având la bază falsitatea, ineficienţa și inechitatea socială, această formă a educației este destul de prezentă în unitățile de învățământ din R.Moldova. Metodele instructive sunt bazate pe iresponsabilitatea propriei dezvoltări, fiind în competiție nu doar cu sine însăși, dar cu întreaga societate. Astfel sunt puse bazele formării unui mediu social nesănătos şi nedezvoltat. Rolul şcolii basarabene nu este de a acorda ajutor în dezvoltare tuturor tinerilor în creștere, însă este doar numai pentru o anumită categorie de persoane care sunt promovate după reușita școlară, dupa alte merite speciale sau, cu părere de rău, conform situației materiale și sociale ale părinților care ocupă o funcţie privilegiată în stat. Latura respectivă este destul de negativă în procesul educației care influențează destul de negativ la formarea relațiilor interumane și formarea individuală a omului, și, totodată, provoacă dezechilibre serioase în dezvoltarea societății. Iar fenomenul fals de competiție permanentă cine este mai bun sau cine este mai rău dintre elevi/profesori sau din societate şi, respectiv, goana permanentă pentru merite și titluri, este un proces anormal care contribuie extrem de negativ la formarea unui mediu social sănătos. În cele din urmă, aceasta este o concurență ireală bazată pe incultură individuală/socială care nu dezvoltă, dar numai distruge și face ca să nu existe în mod autentic personalitatea omului şi a societăţii. Nemijlocit, respectivele fenomene create în mod artificial produc ruinarea dezvoltării umane. Totodată, este necesar de menţionat că elevului basarabean nu i se acordă atenția cuvenită în cadrul şcolii, nu este lăsat să-și exprime liber comportamentul, modul de manifestare și de comunicare cu profesorul sau administraţia şcolii, astfel cadrul didactic basarabean nefiind acel izvor de energie pozitivă sau acel “părinte şcolar” al elevului. În acelaşi timp, cadrul didactic este destul de absent la fenomenele de a dezvolta în elev capacitățile și calitățile cu orientări pozitive și anume: identificarea propriei personalități, identificarea vocației în fiecare elev, redescoperirea abilităților necesare omului în dezvoltare și în promovarea programelor școlare. Școala actuală din R.Moldova, deseori sau chiar în majoritatea cazurilor, desfigurează rolul educației și nu reușește să încadreze elevul în limitele unei educații moderne/civilizate. Identitatea educației și instruirii se identifică prin dezechilibre și instabilitate cu transformări frecvente şi negative a politicilor educaționale. Trasformările frecvente realizate prin politicile educaționale nu corespund cerințelor competitive contemporane. Ele încă se bazează pe o formă de educație demodată care deformează procesul în cauză. Programele școlare nu sunt adaptate conform posibilităţilor și necesităților elevilor care să corespundă criteriilor centrate pe cunoştinţe reale, creativitate, dezvoltare emoţională, socială şi fizică. Pe lângă transmiterea de cunoştinţe, dezvoltarea deprinderilor elevului, ar fi necesar de pus un accent puternic pe dezvoltarea caracteristicilor de personalitate. Astfel, elevul ar urma să fie apreciat după meritele personale și nu după faptul, de pildă, cum părinții acestuia sponsorizează sau ajută școala sau, cu părere de rău, care sunt relaţiile de prietenie cu administraţia şcolii/cu profesorul. Iar componentul de dușmănie dintre elev-profesor sau goana după note mari la învățătură trebuie lichidat în totalitate. În rezultat, comunicarea inadecvată dintre profesor-elev nu corespunde și nu formează sincronizarea corectă în a obține rezultatul dorit în dezvoltare. Acelaşi lucru se reflectă şi în inexistenţa unui echilibru de armonie și respect uman între relațiile colectivului de elevi, părinți și pedagogi. Sunt cazuri când profesorul își permite să afecteze personalitatea elevului, ba chiar şi a părintelui acestuia, strigând sau numindu-i cu cuvinte neplăcute/brutale. Copiii nu sunt protejați de modalităţi decente ale educației, deseori fiind  supuşi presiunilor sau stărilor nervoase provocate din dispoziţia învăţătorului. Acest lucru denotă faptul că atât metodele procesului de educatie, cât și comportamentul cadrelor didactice/manageriale față de elevi/părinţi nu este corelat cu comunicarea și colaborarea reciprocă întemeiată pe stimă și respect, element care ar motiva individul pentru a se afirma în mod pozitiv în societate. Prin modelul respectiv de educație, societatea basarabeană în pas cu unitatea de învăţământ nu orientează omul către acele valori care ar stimula și motiva procesul dezvoltării umane. Cu aceeaşi notă, cadrul didactic nu oferă importanța cuvenită elevului, punând în valoare accentul pe lucruri absolut neînsemnate, precum starea materială a copilului, locul și funcția în societate ale părinților. Principiile cu accent pe diferența de vârstă, de mentalitate, de comportament, de creștere și educație în diferite etape ale timpului constrânge elevul de a fi marginalizat și supus unor reguli demodate de educație. Dezinteresul profesorului față de viața interioară și sentimentală a elevului crează un nou motiv pentru a diminua importanța și valoarea școlii în viaţa acestuia. Autoritatea excesivă (dar, uneori şi agresivă) și orgolioasă a profesorului nu acordă spațiul necesar elevului pentru a-și manifesta aptitudinile, capacitățile și caracterul creator în dezvoltare. Prezența acestora dezvoltă dezechilibrul de unitate dintre profesor-elev, astfel scăzând funcția evolutivă a intelectului și personalității elevului în procesul de formare. În același timp, acest lucru supune elevul de a-și pierde încrederea în propriile puteri și personalitate, creându-i, totodată, dezorientarea în viața socială. Iar prin gradul inadecvat de cooperare și comunicare dintre profesor-elev, aceasta poate duce și spre abandonul școlar, element ce denotă faptul că elevul trebuie să renunțe la dreptul moral pe care îl are în viața personală și comunitară. Astfel, latura de a mărgini și izola elevul într-un mediu social/în instituţia de învăţământ este funcția care, în același timp, mărginește şi devalorizează sistemul de învățământ din societate, în aşa mod, plasându-l în rolul de a fi incapabil de a dezvolta și evolua omul conform necesităților curente ale vieții contemporane. Acest fenomen caracteristic pentru sistemul de învăţământ basarabean plasează R.Moldova la capitolul “dezvoltarea umană” pe locul 107 din 168 state participante în clasament (Raportul Dezvoltării Umane al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Datele bazate pe estimările anului 2015. Disponibil: http://www.zdg.md/stiri/stiri-sociale/indicele-dezvoltarii-umane-r-moldova-se-claseaza-pe-locul-107).  În consecință, prin aceasta se distinge, în mod prioritar, care este nivelul actual de pregătire profesională a cadrului didactic şi care este nivelul de instruire şi educaţie al procesului de învăţământ basarabean.

De aceea, indiferent de sărăcia societăţii basarabene, în mod normal, ar urma ca metodele educative de calitate, preluate de la alte ţări dezvoltate, să fie implementate cât mai urgent în cadrul sistemului de învăţământ naţional şi, nemijlocit, metodele de educaţie să fie direcționate nu numai către copil, dar și către cadre didactice, manageri, părinți. În cele din urmă, anume cadrele didactice, managerii, părinţii copiilor trebuie să cunoască tehnica educației, în special, tehnica modernă a educației, bazată pe formarea unei personalități adevărate și nu a unei personalități false. Pentru o nouă schimbare, cred, este nevoie de dorinţa fiecărui individ, de schimbarea mentalităţii acestuia şi, nu în ultimul rând, de prezenţa unui comportament uman adecvat care să creeze fenomene cât mai sigure în dezvoltarea decentă a omului şi a instituţiei de învăţământ care, în mod real, este promotoarea de valori într-o societate. Iar statul moldovenesc ar urma să conştientizeze corect importanţa sistemului de educaţie şi instruire în societate, nemijlocit, direcţionând cât mai multe mijloace financiare în acest scop. Cred, şi în cazul dat, este nevoie de dezideratul pozitiv din partea clasei de guvernare a societăţii basarabene.

Galina MARTEA

by

Referinţă Bibliografică

Galina Martea: Învăţământul basarabean captivat de sărăcie şi degradare socială/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 20 august 2016