Prin procesele evolutive ale dezvoltării ființa umană a realizat acele schimbări care, în rezultat, au modificat comportamentul și relaţiile sociale dintre oameni, modalitatea de gândire exprimată prin nivelul mai avansat de cultură și intelect, viziunea față de conceperea și instituirea obiectivelor/lucrurilor înconjurătoare într-o formă tot mai performantă, și multe alte aspecte ce țin de fenomenul evoluției. Între timp, prin dezvoltarea relațiilor comunitare omul a conştientizat că societatea prin intermediul căreia îşi menține existenţa este totalitatea valorilor, aceasta urmând a fi respectată şi reformată evolutiv în dependenţă de propria sa conduită. Totodată, omul a conștientizat că prin propriul comportament pot fi realizate acele acţiuni care pot influența în mod pozitiv formarea valorilor în baza cărora se dezvoltă procesele condiționate de legătura organică dintre individ și societate. Nemijlocit, omul a conștientizat că la formarea unei societăți adevărate, în mod prioritar, urmează a fi valorificate componentele proceselor de instruire și educație, domeniu ce contribuie eficient în formarea individului și a societății prin sistemul valorilor.

La baza oricărei societăți create se află omul, cu intelectul său format în procesul schimbărilor evolutive. Respectiv, procesul evolutiv al acestor schimbări se reproduce prin intermediul cunoașterii și al comunicării, prin conexiunea interpretată de individ la nivel de învățământ și a factorilor ce sunt în legatură directă cu mediul social. Astfel, procesele instructive și educative, fiind elementul de bază în formarea omului, formează în același timp și societatea acestuia, care este raportată condiționat la sistemul valorilor. La rândul lui, sistemul valorilor, fiind acel sector (teren) ce reglementează și pune în ordine activitatea teoretică și practică a oricărui domeniu de activitate, determină nivelul și valoarea sistemelor de referință. Sistemele de referință, în mod normal, diferă între ele în dependență de structura lor și condiţiile ce sunt raportate la procesul de organizăre și activitate în domeniul respectiv. Prin orice domeniu de activitate al sistemelor și subsistemelor sociale se face prezent omul cu nivelul său de dezvoltare umană, iar nivelul de dezvoltare se dobândeşte prin multitudinea de acţiuni create de însuși omul ce tinde mereu în a cunoaşte procesele vitale ce se intersectează prin cultura și intelectul propriu uman. În modul acesta, intelectul uman reprezintă acea capacitate și acţiune care dezvoltă şi produce schimbări permanente și majore în raportul dintre evoluţia individului şi societate. Deci, toate acţiunile realizate prin intermediul intelectului uman pot fi atribuite la capitolul sau subiectul valorii, astfel, determinând importanța și rolul fiecărui individ într-un mediu social. Respectivele, fiind interpretate prin mijloacele de comunicare interpersonale şi cele comunitare, într-un final, exprimă tabloul real de dezvoltare individuală a omului și a societății acestuia. Prin procesul existențial al vieții orice persoană din cadrul unei societăți activează în baza unor rigori și scopuri anumite ce tind să marcheze rezultate în creșterea spirituală, intelectuală și materială. Ca urmare, prin procesele de dezvoltare şi evoluţie a vieţii fiinţa umană este acea construcție care încearcă şi experimentează, la nesfârșit, acţiuni ce se intersectează prin totalitatea valorilor ce sunt determinate de necesitățile sociale. Existenţa acestora stabilesc în sine realizări intemeiate pe sistemul de valori care întruchipează creativitatea, motivaţia, cunoştinţele și, nu în ultimul rând, identitatea omului în societatea corespunzătoare.

Existenţa omului într-o societate este dependent legată de propriile inițiative ce sunt condiționate de propriile puteri și manifestări, în rezultat, prin aceste procese identificându-se ca personalitate. Prin propriile manifestări fiinţa umană scoate în evidenţă acţiuni și sarcini care determină și promovează propriul intelect şi propria cultură, nemijlocit, contribuind la dezvoltarea și promovarea propriei societăți. Omul, fiind elementul principal în existenţa socială, este acel care dă viaţă tuturor acţiunilor cu efecte atât pozitive, cât şi negative, astfel manifestându-se ca atribut prin artă, ştiinţă, tehnică, învățământ, alte domenii de activitate, toate fiind orientate către sistemul de valori. În același timp, prin acţiunile sale, parte a sistemului de valori, omul produce efectele necesare care modifică continuu cursul de dezvoltare culturală, materială și spirituală al unei societăți și, respectiv, nivelul de civilizaţie al oricărui popor. Nemijlocit, orice popor/naţiune prin valorile și cultura sa contribuie la complexitatea calitativă de dezvoltare a propriei societăți. În viziunea filozofului, poetului şi dramaturgului Lucian Blaga: „omul este sortit creaţiei, are un destin creator permanent, simbolic, care-l detașează de natură”[Lucian Blaga. Trilogia Culturii, Bucureşti, Editura pentru Literatura Universală, 1969. Cultura şi globalizare, Cultura uneşte oamenii. Disponibil: http://www.roportal.ro/articole/cultura-si-globalizare-4312.htm]. Conform celor spuse se poate confirma că „omul, cu adevărat, este esenţa şi structura acţiunilor care dau conţinut şi valoare vieţii. Omul, cu gândirea şi inteligenţa sa, este capabil să creeze și să dezvolte cu propriul intelect acele procese și fenomene care completează în permanență totalitatea valorilor şi identitatea acestora. Iar, identitatea valorii își exprimă caracterul prin capacitatea spirituală, materială, morală, socială”. Astfel, fiinţa umană prin existenţa valorilor spirituale este menită să producă modificări esențiale în evoluţia culturii, învățământului, în relaţiile dintre oameni şi fenomenele contradictorii ale schimbărilor ce se produc în timp. Necesitatea de a exista prin sistemul de valori impune fiinţa umană pe traiectoria de a invada neîncetat prezentul cu noi idei şi cunoştinte, ulterior, contribuind cu toate acestea la schimbarea viitorului. Prin existența sa, omul este constrâns de a fi dependent de una sau mai multe acţiuni care, toate la rândul lor, produc efecte semnificative într-un domeniu oarecare, fiind deschise pentru o întreagă societate. Cu acţiunea neîntreruptă de a forma cât mai benefic propria existenţă, omul devine responsabil atât pentru sine, cât şi pentru propria societate. Așadar, omul încearcă să se definească ca valoare şi identitate în tot ceea ce realizează şi concepe.

Conținutul valorii este totalitatea notelor esențiale prin care omul încearcă să se definească ca personalitate și acţiune integră în diverse situaţii şi împrejurări. Prin intermediul fenomenului de valoare acţiunea fiinţei umane tinde să realizeze un anumit scop raportat la condiţiile vieţii, acesta urmând să producă satisfacţie din rezultatele obţinute. Anume scopul îl face pe om de a atrage în sine anumite situaţii, astfel, forțându-l conștient să dezvolte conexiuni, acţiuni de socializare şi integrare socială. Prin procesul şi acţiunea de integrare socială fiinţa umană dezvoltă valoarea propriu-zisă şi valoarea în calitate de criteriu în identificarea şi definirea propriilor valori. Prezenţa fiinţei umane în sistemul de valori, ca identitate și personalitate, este acea   acţiune care poate produce atât efecte pozitive, cât şi negative în dezvoltarea unei societăţi. Pe când societatea, în calitate de valoare în sistemul de valori, este acea care defineşte orientarea acţiunilor ce au la bază ideile și deciziile corespunzătoare determinate de individ. Deci, cu certitudine, fiinţa umană este valoarea prin care o societate își manifestă conținutul său. Omul, prin acţiunile sale, dezvoltă societatea şi îi crează imaginea în procesele evolutive. Corespunzător, acţiunile omului sunt mereu puse la dispoziţia societăţii, acestea fiind suportul la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, nivelului de trai, nivelului de cultură şi educaţie ale acestora. Condiţiile de viaţă necesare omului de asemenea fac parte din valoarea şi acţiunea prin care fiinţa umană este impusă să realizeze cât mai multe elemente care să producă efecte pozitive la bunăstarea societăţii. Prin elementul bunăstării se identifică un stat, o națiune, o societate, având la bază sistemul său de valori. Prin toate acestea este prezent omul cu societatea respectivă, care reciproc tind către lucruri noi/evoluţie și perfecţiune. Astfel, prin intelectul uman, omul a reuşit să realizeze și să perfecționeze calitativ procesul de dezvoltare prin care unele societăţi/ţări s-au promovat/evidențiat ca valoare autentică în procesul civilizației. Având la baza dezvoltării conceptul valorii, acţiune a unui comportament adecvat exprimat prin cultură și identitate, unele popoare au ştiut să se identifice cu adevărat în sistemul de valori şi în noțiunea valorii, ca expresie ce reprezintă fiinţa umană cu societatea respectivă. Cooperarea benefică dintre om şi societate, în timp, s-a perfecţionat doar prin desideratul de a produce cât mai multe rezultate pozitive în condiţiile de viaţă şi de trai ale acestora. Reciprocitatea socială, cu un singur scop, a demolat neajunsurile unor societăţi şi a creat perfecţiunea în limitele normalităţii şi a posibilităţilor reale. La baza acestora este iarăși omul cu intelectul uman mereu în evoluție. În acest context Ludwig Von Mises, economist austriac, afirma că “societatea este un produs al acţiunii umane, al impulsului uman de a îndepărta, atât cât este posibil, neplăcerea”[Ludwig Von Mises. Societatea umană, capitolul VIII, Acţiunea umană. Un tratat de teorie economică, Partea a doua: Acţiune în cadrul societăţii. („Titlul original: Human Action, Henry Regnery,  3^rd rev. ed., Chicago, 1966”). Disponibil:  www.mises.ro/53/]. Aici este cazul de a face referinţă la societatea unor popoare care prin valoarea culturii au reuşit să realizeze acţiunea de succes raportată la nivelul de trai, prosperare şi bunăstare al cetăţeanului. Prin această prosperare evolutivă şi acţiune pozitivă reprodusă întru binele omului, unele ţări s-au identificat în mod real prin noțiunea valorilor și, in mod special, prin noțiunea autentică de identitate națională, aceasta fiiind valoarea supremă în sistemul de valori. Cu identitatea respectivă, își exprimă existența popoarele anglo-saxone care, în timp, s-au evidenţiat prin: cultură şi educaţie, dezvoltare umană, relaţii benefice interpersonale cu cele comunitare, libertatea de exprimare, nivelul de civilizaţie centrat în toate acţiunile ce denotă efecte pozitive întru binele omului şi a societăţii.

Prin sistemul de valori societatea şi omul trebuie să se regăsească printr-o relaţie bine sistemată care se remodeleze reciproc procesele evolutive ale existenţei. În cadrul acestor relaţii bine coordonate, societatea va menţine şi motiva în permanenţă individul, iar individul, la rândul lui, prin personalitatea sa va stabili acţiunile respective care vor stimula şi mai mult sistemul de valori. Astfel, comunicarea şi interacţiunea dintre societate şi factorul uman va reprezenta acea acţiune care va dezvolta şi va pune în evidenţă sistemul de valori, atât de necesar omului şi societăţii. Relaţia dintre om şi societate va funcţiona pozitiv atunci când va fi prezentă comunicarea adecvată, acţiune în sistemul de valori. Valoarea comunicării dintre om şi societate pentru unele popoare este acţiunea de bază exprimată prin arta culturii şi a identităţii naţionale. Identitatea naţională pentru un popor este acţiunea supremă în sistemul de valori, fiind integrată prin: sistemul de administrare al învăţământului, culturii, ideologiei sistemului de guvernământ, istoria naţională, demnitatea şi personalitatea cetăţeanului, spiritului şi tradiţiilor naţionale, limba de vorbire şi de comunicare. Mesajul acestor valori poate fi regăsit, spre exemplu, la popoarele din Nordul Europei precum Danemarca, Olanda, Norvegia, Finlanda, Germania, Suedia, Marea Britanie, Islanda, Irlanda, Elveţia, Belgia, Luxemburg, Austria precum şi în Australia, Noua Zelandă, Japonia, SUA, Canada. Aceste ţări prin cultura şi identitatea națiunii, prin intelectul şi comportamentul uman au construit acea acţiune care reprezintă societatea reală a prezentului prin care se manifestă. Realitatea acţiunilor se face cunoscută prin modul de trai şi cultură al oamenilor care demonstrează adevăratul nivel al bunăstării şi al prosperării ce este intersectat prin: – sistemul de învăţământ, care pune în centrul atenţiei dezvoltarea personalităţii omului, relatarea corectă a argumentelor şi a istoriei naţionale conform programelor şcolare de instruire axate pe transparenţă; – sistemul de ocrotire a sănătăţii care reprezintă grija şi atitudinea statului faţă de factorul uman exprimat prin nivelul de sănătate al populaţiei şi prin durata medie a vieţii; –  proporţia identităţii şi demnităţii   naţionale care reflectă imaginea propriei naţiuni prin raportul corelat al sistemului de valori dintre om-societate-comunitatea naţională. Așadar, la promovarea, dezvoltarea şi menţinerea identităţii naţionale un rol extrem de important îl are politica şi ideologia statului şi a societăţii care se intersectează pe verticală şi orizontală prin intermediul sistemului de învăţământ. Scoala este și trebuie să fie rolul prioritar al societăţii, participând ca un element cheie în dezvoltarea identităţii naţionale. Prin sistemul de instruire și educație se dezvoltă spiritul naţional cu accent pe identitatea naţională. Identitatea naţională a unui popor trebuie privită pe elemente, precum: unitatea de limbă sau limba naţională vorbită; comunitatea naţională orientată/preocupată de viaţa culturală, politică şi economică; teritoriul naţional ca unitate suverană a statului; sistemul de credinţe exprimat prin religie. Toate acestea sunt acţiuni prin care un popor, o societate îşi actualizează rolul şi importanţa sa în procesul dezvoltării. Totodată, identitatea naţională, ca acţiune supremă în sistemul de valori, se identifică ca un întreg al devotamentului faţă de societatea căruia îi aparţine şi pe care o reprezintă.

Concomitent, omul şi societatea defineşte sistemul și acțiunea prin tot ceea ce reprezintă existenţa şi viaţa umană. Viaţa prin existenţă impune şi provoacă fiinţa umană la diferite încercări, la acţiuni ce dau viaţă valorilor. Prin identitatea valorilor omul reuşeşte să creeze şi acele acţiuni prin care valoarea acestora se naşte pentru a avea viaţă eternă în timp şi care să prezinte interes pentru toate generaţiile prezentului şi viitorului. Capacitatea omului de a fi în contact permanent cu acţiunea de valoare este acea forţă ce contribuie necontenit la dezvoltarea societăţii, astfel promovând valori morale, materiale, spirituale sau nemateriale. Identitatea valorilor spirituale, cu conţinuturi pline de idei/tradiţii, sunt valori inegalabile care ramân vii de-a lungul timpului. Respectivele valori sunt întruchipate prin opere de artă, muzică, literatură, ştiinţă, tehnică, filozofie, iar autorii acestora este fiinţa umană-omul care, ulterior, este denumit savant, pedagog, muzician, poet, compozitor, filozof, fizician, etc., în dependenţă de activitatea şi acţiunea pe care a realizat-o în timpul vieţii într-un anumit domeniu. Valorile spirituale ale trecutului şi prezentului sunt prezente prin lucrările marilor celebrităţi ai timpurilor, precum: Immanuel Kant (filozof german, considerat unul dintre cei mai mari filozofi din istoria culturii apusene); Aristotel (unul dintre cei mai importanţi filozofi ai Greciei Antice, întemeietorul ştiinţei politice, ca ştiinţă aparte); Platon (filozof al Greciei Antice, care a pus bazele filozofice ale culturii occidentale şi a format bazele Academiei din Atena – prima instituţie de învăţământ superior din lumea occidentală); Isaac Newton (cercetător englez, renumit om de ştiinţă, matematician, astronom, fizician, teolog, savantul în domeniul opticii, matematicii şi, în special, al mecanicii); George Enescu (compozitor, violonist, pedagog, pianist şi dirijor, considerat cel mai important muzician român); Mihai Eminescu (poet, prozator şi jurnalist român, considerat de critica literară postumă cea mai importantă voce poetică din literatura română); etc. Prin dimensiunea lucrărilor și acțiunilor realizate, omul crează valoarea  culturală şi spirituală care determină esenţa fiinţei umane în totalitatea valorilor. Totalitatea acestor valori sunt însușiri ce corespund necesităților sociale prin care se dezvoltă individul, acesta având intenția de a-și forma caracterul și de a se redescoperi prin sine însuși. Aceste fenomene reale ale vieții umane sunt transformări evolutive ce se produc prin intermediul și cu ajutorul științei pedagogice și a sistemelor de instruire și educație din societatea respectivă. Prin arta pedagogiei și a proceselor instructiv-educative omul își perfecționează și își experimentează capacitățile, folosind acest instrument de a acționa condiționat și/sau necondiționat prin valorile ce evidențiază propriile realizări. Ele, la rândul lor, formează proporția exprimată prin valoare, reprezentând meritele/rezultatele obținute.

Prin valorile culturale şi spirituale omul devine ca un fondator al frumosului şi al valorilor estetice prin care încearcă să definească cu adevărat esenţa și existența vieţii, şi, totodată, esenţa ființei umane prin sistemul de valori. Pe când, prin valorile materiale fiinţa umană încearcă să dea sens vieţii prin satisfacerea necesităţilor vitale şi pentru a-şi crea bunăstarea şi confortul de a trăi în condiţii care să-i asigure o existenţă civilizată, plăcută şi comodă. Iar prin valorile morale sunt determinate fenomenele ce vizează lumea interioară a omului ce reflectă acţiunile prin comportamentul şi etica acestuia în societate. Sensul existențial al vieţii este format dintr-un întreg sistem de acţiuni create şi realizate de fiinţa umană, acestea fiind o valoare a necesităţilor umane de natură materială şi spirituală. În viziunea filozofului român Tudor Vianu, valorile sunt definite „ca niște obiecte ale dorinţei, ceea ce înseamnă că valoare în sine nu există; există dorinţa noastră pentru ceva pe care îl definim ca valoare”. Nemijlocit, Tudor Vianu afirmă că “valoarea este pentru fiinţa umană expresia unei anumite posibilităţi, a posibilităţii unei adaptări satisfăcătoare între lucru şi conştiinţă. Oamenii sunt mereu alţii, nevoile lor se schimbă şi obiectele care să le satisfacă pot să dispară… Rămâne în aceasta ceva permanent, şi anume valoarea, ca expresie ideală a unui acord între ea şi lucrul care poate fi oricând realizat”[Tudor Vianu. Studii de filozofia culturii. Bucureşti, Editura Eminescu, 1982, pag.60-61. Disponibil: http://ssu.utm.md/Fisiere/Manuale/SDV_Introducere_in_filosofie/cap5.pdf]. Potrivit celor relatate, aş confirma cu certitudine că „fiinţa umană este acea acţiune care vrea şi râvneşte mereu să existe şi să se afirme ca personalitate şi identitate în sistemul de valori, în acelaşi timp, dorind să-şi satisfacă necesităţile reale ale vieţii prin valorile umane întruchipate prin adevăr, corectitudine, transparență, morală şi, nemijlocit, prin valorile sociale exprimate prin libertate şi dreptate. Omul, prin acţiunile sale, tinde mereu spre noul prin care se formeaza valoarea propriu-zisă pentru sine şi societatea prin care îşi trăieşte existenţa, iar aceste valori, la rândul lor, să-i aducă satisfacţia de a exista prin echitate, bunăstare, dreptate şi libertate.

Fiinţa umană pentru a se afirma din plin ca acţiune şi valoare prin existenţa vieţii are nevoie de-a activa prin valorile sociale ce se înscriu prin conceptul libertăţii şi al dreptăţii. Omul este acel care are stringenta necesitate de a se dezvolta şi evolua în cadrul unei societăţi libere şi responsabile. Dorinţa omului de a trăi într-o societate liberă şi democrată este un drept fundamental care trebuie respectat şi considerat ca o valoare supremă în existenţa fiinţei umane. Libertatea, dreptatea şi echitatea sunt valori sociale prin care omul poate fi promovat/protejat în limita legilor stabilite în cadrul unei ţări democratice. Valorile respective pot fi obținute și experimentate de individ odată cu contactul direct al școlii, instituție de învățământ ce este capabilă să promoveze valorile esențiale/prioritare ale societății și ființei umane. Omul dintotdeauna a luptat pentru echitate şi dreptate socială, formând, în acelaşi timp, idealul prin care își crează propria acţiune. Pentru ca aceste fenomene să aibă sens în acţiune şi continuitate, atunci omul, cu conținutul său, tinde mereu spre perfecţiune şi evoluţie, astfel menținând viu fenomenul valorii ce este dependent de conștiința și gândirea umană. Prin valorile unei societăţi democratice, bazate pe transparenţă şi echitate, omul se poate manifesta şi realiza cu uşurinţă în acţiunile dorite. Pe când omul prezent într-o societate bazată pe inechitate, nedreptate, injustiţie este supus fărădelegilor, iar acţiunea pe care o reprezintă este realizată cu dificultate şi menită discriminării.

Orice acţiune elaborată de om trebuie privită ca o valoare, ca o investiţie pentru sine şi societate. Totodată, această acţiune pentru a fi viabilă şi utilizată întru binele omului şi a comunităţii, ea trebuie stimulată şi încurajată prin sistemul valorilor şi prin sistemul acţiunii de reciprocitate dintre om şi societate. Atât omul, cât şi societatea sunt acţiuni ale sistemului de valori, respectiv, existenţa acestora trebuie să-şi exprime acţiunea prin respectul şi grija unuia faţă de altul, prin suportul moral, cultural, spiritual şi material, prin demnitatea şi identitatea aspiraţiilor spre dezvoltare şi evoluţie. Luând în consideraţie faptul că orice om pe parcursul vieţii sale este constrâns de a efectua una sau mai multe acţiuni, atunci această acţiune să fie binevenită în sistemul de valori. Iar importanţa factorului uman, ca valoare socială, să fie respectată de societatea prin care există şi se manifestă ca acţiune. În această ordine de idei Constantin Rădulescu-Motru, filozof şi psiholog român, afirmă că “o societate îşi formează în contra mediului extern o armătură pe care o numim cultură, din deprinderile sale voluntare, adică din reacţiunile sale şi numai indirect din orizontul său intelectual… De aceea soliditatea culturii unui popor se recunoaşte cu preferinţă după felul de a voi şi de a lucra al acestuia, şi nu după bogăţia ideilor produse de gânditorii săi… Cultura unei societăţi se măsoară după sprijinul pe care ea îl dă omului în lupta sa cu un mediu cosmic. O societate însă, care lasă pradă mediului cosmic pe o parte din membrii săi, dovedeşte că ea n-are încă măcar baza pe care să se poată ridica o cultură unitară în înţelesul material al cuvântului; această societate are o cultură artificială şi anume numai pentru o fracţiune a membrilor săi”[Constantin Rădulescu-Motru. Puterea sufletească, Bucureşti, Editura Casei Şcoalelor, 1930, pag. 377]. Conform celor spuse putem recunoaște: „când valoarea culturii a unui popor este autentică, atunci și omul este mai bine protejat şi susţinut moral, material şi spiritual de societatea prin care îşi trăieşte existenţa. Însă, în cazul când valoarea culturii unui popor este pusă la îndoială, atunci existenţa individului într-o asemenea societate este menită umilinţei, degradării şi plasată prin acţiunea inferiorităţii faţă de sistemul de valori. În acest caz, prin acţiune, omul este obligat să lupte cu dificultate pentu existenţă şi bunăstare în societatea respectivă”. Comunităţile respective care mărginesc şi plasează acţiunea omului în afara sistemului de valori sunt caracteristice popoarelor din Estul Europei, Africa, Orientul Mijlociu, America Latină, alte. În aceste ţări omul este victima sistemului de valori adevărat şi, în același timp, este eroul trăirilor prin suferinţa fizică şi morală. Aceste ţări, cu societatea care le reprezintă, s-au evidenţiat în timp prin valori subumane ce sunt prezente prin: libertatea de exprimare limitată, inechitate socială, promovarea injustiţiei şi a nedreptăţii sociale, inexistența protecției sociale şi nivelul sărăciei, corupţie, condiţii inumane de viață și de trai pentru individul societății, etc.

Astfel, societatea care limitează acţiunea omului prin sistemul autentic de valori este supusă unui proces lent de dezvoltare umană, în special, de dezvoltare spirituală și materială. Prin comportamentul respectiv, omul în pas cu societatea nu reuşeşte să creeze acţiunea civilizată în sistemul de valori. Aici este cazul de făcut referință la sistemul de învățământ sau unitatea școlară care de multe ori nu știe să aducă contribuția reală/corectă la formarea omului în creștere și la formarea unei societăți autentice. Prin calitatea educației orice națiune/societate îşi demonstrează nivelul de dezvoltare umană şi cultură. Deci, atât omul din societatea perfectă, cât şi omul din societatea imperfectă tinde pentru realizarea acelor acţiuni care să-i aducă în permanenţă bunăstare pentru a exista prin identitatea valorilor umane autentice, acestea fiind întruchipate prin fenomenul de libertate, dreptate, adevăr, motivaţie. În consecinţă, interacțiunea “om-societate-școală-sistemul de valori” este acel component care   menține și motivează continuu evoluţia umană. Iar existența acestora este construcția axată în totalitate pe sistemul de valori al procesului de educație și instruire, și ansamblul de măsuri sociale care trebuie să protejeze cu adevărat omul.

Galina Martea, dr., acad.

by

Referinţă Bibliografică

Galina Martea: Omul, societatea, școala și sistemul de valori/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 3 februarie 2017