Când anii trec de-a fugărita şi nu alegi
nimic din ei,
Devii naiv şi râzi ironic prin frunzele
ce cad din tei,
Prea istovit mai strângi din umeri şi lacom
ochii ţi se duc
La tinerii ce trec pe-alături, frumoşi la faţă,
te seduc.
Asupra toamnei capul cade cu părul rar
şi firi cărunţi
Şi nu încerci să ceri nimica, o iarnă doar
să mai înfrunţi,
O inimă încet mai bate, ca soarele printr-o
eclipsă
Şi sufletul cu greu se ceartă, când singuratic
stă pe-o prispă.
Acum când totu-i scris în palmă, trecutul
cu-ale sale drumuri,
O frunte plină de necazuri mai reazemă
pe-a vieţii gânduri,
În lacrimi ochii se îneacă de-a dorului
uitat cuvânt
Şi cu copiii duşi în lume, purtaţi de ploi
şi-al sorţii vânt.
De dragul lor mai stai în poartă, cu barba-n
cârjă rezemată,
Aştepţi ninsorile să treacă, cu faţa-n lacrimi
aplecată,
Atingi cu mâna încreţită un ram ce doarme
peste noapte
Şi disperată strângi durerea prin inima
ce-aşteaptă-n coate.
Aduni seminţele prea coapte prin rănile
ce te mângâie,
Apeşi pe aripa ce doare, strângând păcatul
într-o cutie,
Prin stelele ce fac lumină şi-n visul nopţii
ce se pierde,
Dispari ca roua-n dimineaţă şi rostul vieţii
nu se vede.
Când anii trec de-a fugărita şi nu alegi
din ei nimic,
Devii naiv şi râzi ironic cu viaţa strânsă
într-un plic,
Devii o rază de lumină cu păsările
duse-n zbor
Şi pleci uşor din astă viaţă cu zilele
ce plâng şi mor.
(Versuri din volumul de poezii “Acasă” (autor Galina Martea), Editura Uniunii Scriitorilor, Chișinău, 1996, pag.247)
Galina Martea,
poet, prozator


