„Îmbrățișarea-i poezia”
spunea Nichita, câteodată,
iar forma, zic eu, fantezia,
Lumina-albastră și curbată.
„Sărutul lui Brâncuși” îmi zice
„e proba clară, cu tăgadă… ”
Aștept, din nou, el să-mi indice
o rimă nouă, drept dovadă.
Din când în când în vis mi-apare
și povestim, cu vinul roșu,
de-a unui verb substantivare
când ține,-n mână, dalta, moșu’.
Aștept o nouă întâlnire,
iar, de va fi, vă dau de știre.

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..