Eugen Serea
Nosce te ipsum
Mai mult decât un A.D.N.de fiară
Ce astăzi e, iar mâine o să piară,
Dar mai puțin decât un zbor de îngeri
Ce-i nevăzut în văile de plângeri,
Nu-i în cristalul craniilor Maya,
Tânjește sus, mai sus de Himalaya
Jertfind gulaguri recilor Siberii,
Zidind castele caldelor Iberii,
Chiar cerului scriind rechizitorii
Să-l vadă scrum, precum Inchizitorii,
Pe dinafară, albul umanism,
Pe dinăuntru, negru șamanism…
Răsfrângere de soare la zenit
În oaze din deșertul yemenit,
Culori de festival, focuri bengale
Terestre paradisuri tropicale,
Regretă fals vărsatul mir de nard,
Și-ar pune chiar și sufletul pe gard
Și-adesea schimbă mască după mască,
Dând circ și pâine-n dar la gură-cască…
Ființa lor străveche, de argilă,
Căzută, iluzorie, fragilă,
Se-nchină lumii dulcilor fragranțe
În Templul Fericitei Ignoranțe,
De mii de ani tot mușcă vechea nadă,
Captivă-n adiere sau tornadă,
Nutrește-aici și-acum doar vise terne,
Presentimentul unei vieți eterne
Îi mângâie sau tulbură Neantul;
Când are mai de preț ca diamantul
Speranța și iubirea și credința,
E-o fericire chiar și suferința…
Cimilituri, enigme sau șarade
Dau sare și piper tristei parade,
Deșertăciuni de bâlci, clovni și paiațe,
Marionete vii, dansând pe ațe,
Te fac să uiți că viața-i un obor,
Un aldămaș și-un drum spre abator…
Adâncul beznei fără de lumini
Nu naște-n veci binevestiri de crini,
Din ghemul de ambiții și orgolii
Pot înflori raflesii, nu magnolii,
În amalgam de mied și mătrăgună
Muri, albastră, mica mea