Creat-ai, Doamne, Universul,
apoi, făcut-ai și Pământul,
de se aude, încă, versul,
cum ai rostit, atunci, Cuvântul…
Și ai clădit asemeni Ție
făptură blândă, omenească,
din apă și un pic de glie,
pe care-ai pus-o să domnească.
Luminători pe cer să fie
aprins-ai stele mititele,
pleiade întru veșnicie,
și lui Saturn i-ai dat inele.
Iar noaptea, să o aibă-n pază,
trimis-ai Tu făpturii tale
o Lună care luminează,
cât e voința dumisale.
Pe toate-acestea prin Cuvinte
le-ai făurit, Tu, Doamne-Sfinte!