Ai fost ca primăvara de grăbită
și-ai dispărut ca pasărea pe boltă,
când, tocmai, te credeam mai fericită…
Chiar Cerul, uneori, se mai revoltă…
Din tot ce-a fost am adunat poeme;
la gura sobei, lemne să trosnească,
mi-e prea târziu de tine sau devreme,
iar dorurile dau să izvodească…
Ai fost aievea sau doar o visare,
lumină caldă, fragedă copilă,
cu vorba blândă întru înălțare
ori, numai, personaj pe-o roză filă?
Dar pân’ la urmă, oare, mai contează
când muza încă, da, mă vizitează?


