Mă simt nisip, ușor mă scurg,
închis, cu grijă,-ntr-o clepsidră,
deja-i târziu: un ceas de-amurg,
ne’nchipuit, precum o hidră.
Mă-ndrept, încet, spre-al meu sfârșit,
o ultimă nescrisă strofă
sau, poate,-un rumen răsărit
de n-a urma o epistrofă.
Mă-ntreb de unde-am fost luat,
de nu-s ales din praf de stele,
făcut cu apă aluat
ori zaț rămas de la cafele?
Sau, poate, țărm, am fost cândva,
când te plimmbai, sub talpa ta…