Nu ai cum să-nțelegi
Nu ai cum să-nțelegi, e-o tăcere de prund
Într-o iarnă ciudată cu colinduri de ger –
Diminețile-albastre simbrie îmi cer
Când scrinuri pictate miresmele-ascund.
Nu ai cum să-nțelegi diminețile mele,
Nici durerea, nici pacea din care mă nasc,
Nici noianul de gânduri ce tainic mă pasc
Răsfirându-mi în cale pulberi de stele.
Nu ai cum să-nțelegi privirea de gheață,
Nici puntea din lemn pe care-mi petrec
Clipe sparte de cioburi de vise, dar trec
Și mă-mbată cuvintele, iubirea mă-nvață.
Nu ai cum să-nțelegi, eu iubesc în tăcere,
Nu-mi doresc nici averi, nici blazonul regesc
Cel de alții râvnit. E mai simplu: iubesc,
Iar iubirea frumosul din oameni o cere.
Nu ai cum să iubești niciodată ca mine,
Nici n-ai cum să-nțelegi că eu nu cer nimic
Și n-ai să mă vezi când din prund mă ridic
Rătăcindu-mă-n maci, în cicori și-n verbine…
(Din vol. Amurgul curcubeielor de ceară, Ed. Eikon 2018)


