Redăm mai jos, un fragment din cuvântul editorului, Gheorghe A. Stroia, care prezintă volumul.
LIRICA LUI POMPILIU CREȚU sau Alternanța de lumini și umbre destinice – miracolul vieții
[…] În peisajul literar vrâncean, pe deplin devotat consecventei sale misiuni, cea de a scrie, este poetul focșănean Pompiliu Crețu, de profesie medic veterinar, cu o misiune la fel de nobilă, așa cum ar spune pe bună dreptate părintele microbiologiei[v]: „Medicul uman salvează omul, medicul veterinar salvează planeta”. Cu un traseu profesional demn de admirație, Pompiliu Crețu fiind cercetător de gradul II, el se dedică poeziei, cu care cochetează încă din tinerețe, dar pe care o face acum, la anii senioratului, o motivație pentru viață, îngemănând în ea tot ceea ce ar putea produce emoție, cu o stăruință și o vivacitate lăudabilă. DESTINE ȘI UMBRE, al optulea titlu propriu de carte, exprimă într-o manieră proprie, conjunctă iubirii și disjunctă nonvalorii, datele unei poezii veritabile, cu deschidere clasică, versul cu rimă fiind marele atu pe care poetul îl conștientizează. De menționat în structura fiecărei poezii a prezentului volum este simplitatea cu care se scrie, condescendența frazelor, aflarea căilor metrice și prozodice către o rimă lejeră, fără sforțări inutile, care curge precum apele sărate ale lacrimei, alinând durerea.[…]
Destinul și umbra merg mână în mână prin acest romanțios șir de prelegeri, pe care le rostește public de la tribuna muzei, întru bucuria inteligentului său public, care îl percepe, îl simte, îl trăiește și, de ce nu, îi dăruiește aplauze în petale de flori, căzute peste frunzele neobosite ale toamnelor poetului. Rațiunea pentru care scrie Pompiliu Crețu este una la fel de rațională ca și opera sa: nu spre o recunoaștere a breslei, care, de cele mai multe ori, dovedește a nu avea meritul moral de a întocmi ierarhii și a încadra condeierii în categorii prestabilite, ci spre propria sa eliberare, spre dobândirea cu maturitate a respectului de sine.[…]
[…] Poezia sa nu este neapărat una a modernității, ci venită parcă din altă epocă, mai curând (cvasi)victoriană decât una (pseudo)victorioasă. Cartea reprezintă, de fapt, ciclul unei vieți, pe parcursul căreia destinul este adesea dublat de umbră, ca parte inseparabilă a acestuia. Umbra simbolizează omeneștile limite ori eșecuri, dezamăgirile ori frustrările pe care sufletul omului modern le simte, fără să piardă din vedere că… „Destinul[vi] ne îndeplinește dorințele , dar o face în felul său, pentru a ne da ceva ce este dincolo de dorințele noastre”. Poetul recuză și repugnă tot ceea ce sfidează principiile unei existențe morale, poezia în sine fiind, de facto, o abordare militantistă la nonvalorile epocii sale. Cartea începe cu poezia „Destine și umbre” (o veritabilă ars poetica) și se încheie cu poezia „Destine”. Concluzia acestui ciclu este aceea că indiferent de sinuoasele meandre ale trăirii, de căderile sau ridicările proprii, viața trebuie să însemne resemnarea în fața destinului. Însă, fără a percepe acest lucru ca pe un calvar existențial, gândindu-ne la povara lui Atlas[vii] nu ca la o pedeapsă, ci ca la indispensabilul punct de sprijin al bolții cerești.[…]
[…] Prin lirica prezentului volum, Pompiliu Crețu se dovedește a fi un poet împlinit, ajuns la vârsta deplinei maturități, trendul valoric al poeziei sale fiind ascendent, din punctul nostru de vedere, noul său volum DESTINE ȘI UMBRE fiind reprezentativ. O carte frumoasă, în spiritul unei inteligențe creatoare, care probează din plin erudiția și talentul bardului vrâncean. Îi urăm autorului viață lungă, presărată cu bucurii nemăsurate pentru suflet, pentru ca poezia să creeze în sufletele cititorilor săi fericirea de a redescoperi poezia adevărată, valoroasă, sinestezică. O lirică, din fericire, în totală opoziție cu vremurile tulburi pe care le trăim, când izolarea a detronat mult râvnita libertate. Și toate acestea, posibile fiind datorită unui lucru pe cât de simplu, pe atât de important, pe care poetul și-l asumă cu celeritate – n-a lăsat nimic nefăcut în viața sa, pentru ca regretul să nu-i fie amarnicul târziu – căci… Dintre toate cuvintele triste, pronunțate sau scrise vreodată, cele mai triste sunt acestea: S-ar fi putut întâmpla[xiii]. O întreagă viață pe care poetul o trăiește în garnizoanele umanului, dar la limita miracolului, așa după cum glăsuiește gânditorul: Există[xiv] două căi de a-ți trăi viața. Una, ca și cum nimic nu ar fi un miracol. Cealaltă, ca și cum totul ar fi un miracol. Putem spune că Pompiliu Crețu a ales miracolul, fără umbră de îndoială. AVE![…]
Gheorghe A. STROIA
membru al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..