NU-I VIAȚA

familiei și prietenilor mei

Nu-i viața

apa care curge,

lovind în cale

pietre dure, stânci,

care îneacă totu-n

băi de sânge,

trecând prin săbii

clipele adânci?

Nu-i viața bobul

de grâu înmugurit,

ce-n soare îi surâde

doar cerului curat,

care își trage din

pământ necontenit,

seva rodului său

bun și bogat?

Nu-i viața zâmbetul

de prunc naiv,

ce-aleargă peste

văi și peste munți,

ce coase zilelor

nedesfăcutul tiv,

punând în păr

ai timpului grăunți?

Nu-i viața simplă,

pură întâmplare,

ce face și desface

al nopților alai,

ce arde inimile

în ale ei tipare,

făcând din oameni

multrâvnitul Rai?

Nu-i viața școala,

marea universitate,

în care cei mai mulți

învață, se călesc,

unii cu lauri, alții

cu vise sfărâmate,

gonindu-și visele

pe globul pământesc?

Nu-i viața mama, tata,

ori frații cei de sânge,

cu care ai crescut

și mare ai ajuns,

dar pentru care-acum

doar inima îți plânge,

căci timpul lor în

ceață zace-ascuns?

Nu-i viața o morgana

adusă din nisipuri,

în care marea mare

cântă și suspină,

ce-adulmecă ades

mirarea-n anotimpuri

și poartă peste tot

doar infinita-i vină?

Nu-i viața așteptare

și timpului tăgadă,

speranță și cuvânt

care adeseori lumină,

ce stă cuminte

și uneori la sfadă,

ducând cu sine

scânteia sa divină?

Nu-i viața-ntreagă

trecătoare clipă,

neprețuită și

efemeră amintire,

pe care o trăim,

dar facem chiar risipă,

iar la final știm

cât e de subțire?

Nu-i viața albă, neagră,

te-ndrăgostești de ea,

trăiește clipa, ziua,

cum ultima să-ți fie,

dă zbor viselor tale,

chiar de-i ușoară, grea,

sărbătorește totul

de-aici în Veșnicie.

© versuri și pictură Gheorghe A Stroia, România, Făurar ’24

by

Referinţă Bibliografică

Gheorghe A STROIA: NU-I VIAȚA…/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 27 februarie 2024