Motto: „Dacă Limba Română este Pământul identității noastre, atunci Eminescu îi este Cerul” (Gheorghe A Stroia)
ZEUL DIN NADIR
Ți-aș cânta o doină din caval,
Sufletul să-ți bucur cu un vers,
Dar plutesc peste al lumii val
Și nu știu de știu al vieții mers.
Peste tot ce-n slăvi e profețit,
Stele lângă stele, galaxii,
Ne răsari tot blând și nenuntit,
Printre orizonturi tot mai vii.
Viața ta a fost ca o poveste,
Nefericirea-n suflet și în vene,
Dar ai dat mereu lumii de veste
Iubirea împletită-n Sânziene.
Tu, mărite Domn al Nemuririi,
Tu, Luceafăr, peste-al clipei fir,
Poate ști-vei cât ne este dorul:
Cât Eminescu – Zeul din Nadir!
FREAMĂT DE CODRU
Să spui neîncetat că e ușor
Să-ntorci clepsidra unui nor,
Să faci ghețarul unui munte
Picuri de stele preamărunte,
Să faci ades’ tristețea bucurii
Cusute-n fir de borangic pe ii,
Iar doina care curge-ncetișor
Să fie apă fermecată de izvor,
Să crezi neîncetat că în Cuvânt
Stă tot ce este sacru pe pământ,
Sufletul să ți-l scalzi mereu în dor,
Cum fulgii muritori în zborul lor,
Să știi că stele nasc în Univers,
Să fii Cuvânt, uimit de-un Vers,
Ascultă liniști, cântă în agape:
Fii freamăt de codru și de ape!
© Gheorghe A. Stroia
Slobozia-Urechești, Bacău


