Bucură-te, Eminescu!
Bucură-te, frate-al verbului curat,
Tu, stea polară-n suflet luminat,
Ce-ai pus pe fruntea limbii românești
Cununi de aur și visări cerești.
Bucură-te, că viața ți-a fost pildă
Pentru poeți ce-n versuri ți se închină,
Că ai făcut din dor un crez adânc
Și-n fiecare vers, un suflet frânt.
Bucură-te, părinte-al poeziei sfinte,
Că-n fiecare suflet tu rămâi cuminte,
Când vremea mușcă din noi, neclintit,
Tu ești icoana limbii ce n-a murit.
Bucură-te, Eminescu, geniu blând și cald,
Ce-ai îmbrăcat în cântec cerul înalt!
Pe-al tău altar de dor, poporul se închină,
Tu, luceafăr etern, lumină divină.
Bucură-te, că-n glasul tău etern
Se-aud izvoare șopotind spre cer,
Și-n fiecare strofă-ți curge lin
Răsuflul nostru, cald și clandestin.
Bucură-te, că-n cântecul tău mut
Se-așază istoria, cuvânt cu cuvânt,
Bucură-te, că timpul nu te îngroapă,
Ești torța vie-n palma care sapă,
Și-n veșnicie, numele-ți șoptit
Rămâne dor și cer necontenit.
Bucură-te, că ești poet și fiu
Al țării tale, veșnică-n pustiu,
Tu, strop de geniu, lacrimă de stea,
Rămâi cu noi, în inimi pururea.
Autor: Daniela Gumann


