Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU: ANTONIA – Maica Albă și FILOCALIA  

GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU: ANTONIA – Maica Albă și FILOCALIA  

 „Suferința a dat lumii cele mai frumoase arte,

      N-o urî, ci cată-i taina; și du-i rostul mai departe!”

                                                                  (TRAIAN DORZ)

 

   FILOCALIA este Drumul pe care trebuie să-l parcurgă creștinul ortodox, în speță geto-daco-românul, pentru a se întâlni cu CALEA – HRISTOS, privind curățenia lăuntrică a mărturisitorului! Îndreptarul vieții spirituale descris în FILOCALIE este după modelul Hristologic și Mariologic!

FILOCALIA este harul – trăirea – misiunea – mărturisirea – jertfa – vocația – iubirea întru Iisus Hristos din Adevărul, Frumusețea, Libertatea, Dragostea, Crucea și Învierea puterii LUI! FILOCALIA este adevărata natură a Iubirii teoforo – hristoforo – duhoforo – marioforo, acel fundament al vieții care este elanul spre armonie, creație, unitate, comuniune, cuminecare!

   Dragostea filocalică este o permanentă căutare, o continuă aflare, o neîntreruptă regăsire! Dragostea filocalică este o mistică semnificație, o manifestare isihastă, un mod existențial! Drumul filocalic care ajunge Calea – Hristos este pentru mărturisitorul valah – Calea cea mai înaltă de noblețe spirituală! Calea cerească!

Mântuitorul Hristos și Maica Sa, Fecioara Maria-Vlaherna-Carpatina au binecuvântat Patria noastră Dacia Mare, cu o mulțime de Sfinți și Părinți bisericești, filocalici, care prin viața, înțelepciunea, jertfa și scrisul lor au instituit un Pantheon național- universal al Sofianismului.

Cele 12 Volume ale Filocaliei au fost traduse astfel: primele 4 de către cel mai mare Monah al Neamului nostru, ARSENIE Boca, iar celelalte 8 de către cel mai mare Teolog al Națiunii noastre, Preot Profesor Doctor Dumitru Stăniloae, Distins Membru al Academiei Române.

Bucuria pentru mine, ca teolog naționalist, adică întru Hristos și Patrie a fost și mai mare fiindcă le-am primit pe toate, cele 12 volume ca DAR de suflet, de la una dintre Fiicele Bisericii noastre ortodoxe, evlavioasa, smerita, mărturisitoarea și îmbunătățita cercetătoare filocalică, distinsa, ANTONIA Rădulescu, prețuită mult de Mentorul meu spiritual, inegalabilul Preot Duhovnic-predicator-naționalist Părintele Constantin Galeriu, prin primăvara anului 2004.

 

Bucuria a reînflorit în sufletul meu, lăcrimând serafic după 20 de ani, acum în 2024, luna Februarie, ziua 17, Ziua Sf.M.Mc. Teodor Tiron, când re-cercetând volumele filocalice pentru a regăsii cuvântul unor mari pustnici, am deschis volumul 1 al Filocaliei, în care strălucesc geto-dacii – Titani ai sihăstriei ortodoxe universale: Antonie cel Mare, Evgarie Ponticul, Ioan Casian, Nil Ascetul, Marcu Ascetul, Diadoch al Foticeei, Isaia Pustnicul, și am găsit pe a doua pagină de titlu, fotografia bunei mele prietene-mărturisitoare, Antonia, alături de soțul ei Rădulescu, în cea mai sublimă ipostază a tinereții lor: Frumusețea cununiei creștin-ortodoxe a MIRILOR!

A fost un semn de la Maica Antonia, de Sus, prin care îi mulțumesc din inimă și din suflet!

Volumul I al mărturisitorilor l-am putea numi cu mult drag, chiar Filocalia geto-daco-română.

Antonia Rădulescu a urcat de la natura fizică a frumuseții princiare geto-dacice, la sofianismul filocalic carpatin al Maicii Albe, înveșmântată în purpura spirituală mistico-isihastă.    Antonia a urcat de la frumusețea firii create, precum o reprezentare de Raffaello Sanzio, la acea întrupare a trăirii și mărturisirii ortodoxe, zugrăvită de marele pictor Gheorghe Tattarescu.

Pe Doamna Antonia Rădulescu, am cunoscut-o, ani buni grație fiicei dumneaei, Tatiana, colega mea de profesorat de la Colegiul Național Matei Basarab, distinsă profesoară de Limba și Literatura Româno-Franceză, o cunoscută poetă, precum și pe soțul ei, marele Cavaler Valeriu Panaitescu, profesor universitar, un bun companion și un boier spiritual de elită.

Deseori, în mulți ani am fost invitat în Conacul lor, din Capitală, în zi de sărbătoare la masa de prânz, o artă culinară deosebită, pregătită în detaliu și rafinament de Doamna, îi spuneam Maica Antonia, fiindcă citea în fiecare noapte Psaltirea, pentru Familie și Neam, cu post, rugăciune, ajutor săracilor, sărmanilor, deasa sfântă cuminecare, o profundă cunoaștere teologică, istorică, fiind mai mult decât o monahie obișnuită, pur și simplu o Maică albă.

După cele 2 ore de ospăț, întotdeauna urmau alte 4 ceasuri de Agapă filocalică, degustând însă din când în când vinul ales, adus de prin țară, chiar din Basarabia nostră, de boierul Valeriu.

Omul creștin-ortodox român Antonia, a fost acel Model valah, chemat de Sus să devină Dascăl al iubirii, pe care cei porniți pe calea desăvârșirii întru Hristos și Fecioara Maria, îl urmează.

Cea mai frumoasă ipostază a Omului a modelat-o cu Mâinile Sale de Artist divin, absolut Mântuitorul nostru Iisus Hristos, după Chipul Său și după Icoana Maicii Sale – Fecioara Maria. „Mâinile Tale m-au făcut și m-au zidit!” (Psalmul 118, 73). Cea mai deplină și strălucită definiție a Omului ne-a dăruit-o geto-dacul Pavel, Cel mai mare Apostol al lumii. „Voi sunteți biserica lui Dumnezeu celui Viu!” (Pavel, Epistola II Corinteni, 6,16)

   Omul valah – filocalic este Mărturisitorul care se asumă plenar CRUCII – CĂRȚII – HRISTOS! „Oameni suntem toți; grăia filocalic, Părintele ARSENIE Boca, Om însă, numai din când în când câte unul: acela care nu-și dezminte obârșia divină; iar OM, numai UNUL, IISUS HRISTOS, Care pentru oameni, Dumnezeu fiind, s-a făcut OM.” (Părintele Arsenie Boca, Mare Îndrumător de Suflete in Secolul XX, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2002)

   Iisus Hristos – Arhiereul absolut – CARTEA dumnezeiască a purtat asupra Lui, Adevărul, Legea, Iubirea, Jertfa, Crucea și Învierea! Marele cărturar, poet-sacerdot, predicator, Episcopul catolic Jacques – Benigne Bossuet, mărturisea crucial, după jumătatea veacului al XVII-lea: „Dar, de vreme ce pe Cruce și-a împlinit în chip deosebit slujba de preot suveran, tocmai acolo, acolo, fraților, ni s-a părut cel mai frumos veșmânt ”, toți ierarhii creștini ai lumii, mai cu seamă cei ortodocși, mă refer expres la cei din România – pe care istoria îi va recunoaște drept  ”Sinodul FRICII” de REÎNTEMEIERE istorică și canonică a Mitropoliei TOMISULUI ,  au uitat de veșmântul divin al lui Iisus pe Cruce, strivindu-ne și strivindu-se ostentativ, zilnic, sub greutatea aurului mitrei, a pietrelor prețioase, a odăjdiilor. (Noroc că se sprijină în cârja grea, înaltă, masivă din aur, și pe diaconi, altfel s-ar prăbuși săracii de ei… n.a.).

Cu minunatele-i podoabe de învățătură și adevăr, IISUS ERA CARTEA în care DUMNEZEU și-a scris învățătura; dar această CARTE s-a deschis abia pe CRUCE, cu brațele întinse, cu rănile adânci și carnea străpunsă în toate părțile; așadar, după o lecție atât de frumoasă, ce ne mai rămâne de învățat? (Bossuet, Panegirice, Sf. Bernard de Clairvaux, Sf. Francisc din Assisi, Sf. Tereza din Avila, traducere de Cristian Bădiliță/ Marius Lazurca, Ed. „Amarcord”, Timișoara, 1996)

Marele ierarh ortodox rus Sfântul Ignatie Briancianinov îl numește pe Om, „CASĂ, LĂCAȘ, VAS”, (Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvânt Despre Om, Ed. Bunavestire Bacău, 2001), atribute alese ale Omului creștin-ortodox întru slujirea și slăvirea lui Dumnezeu. „Au nu știți că sunteți casa lui Dumnezeu, și Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?” (Pavel, Epistola I Corinteni, 3,16) Omul pentru aceasta a fost creat ca să se desăvârșească întru a deveni Cruce-Carte, Casă, Lăcaș și Vas ales, Capului Bisericii – Hristos, pentru a putea gusta transcendența fericirii Vieții veșnice.

 „Sufletul curățit prin plinătatea virtuțiilor face rânduiala minții neclintită și destoinică să primească starea căutată.” (Evgarie PonticulFilocalia Sfintelor Nevoințe ale Desăvârșirii, vol. 1, trad. Ieromonah Arsenie Boca, Mănăstirea Sâmbăta de Sus – Făgăraș, 1947).

Creștinul ortodox valah ca fie CRUCE-CARTE, CASĂ, LĂCAȘ, VAS ales Domnului, trebuie să aibă sufletul frumos împodobit permanent cu har, Adevăr, credință, nădejde, jertfă, înțelepciune, iar inima să-i ardă de libertate, creație, cântare, dăruire și Dragoste divină.

Devenind Cruce, Carte, Casă, Lăcaș, Vas ales, creștinul ortodox valah se desăvârșește întru Iubirea de Neam și Dragostea întru Dumnezeu, întru Iubirea de Patrie și Dragostea de Strămoși, întru Iubirea de Moșie-Pământ a înaintașilor și Dragostea de Cer a Străbunilor, întru Frumusețea Jertfei Filocalice și Dragostea Sofianică a Eroilor, Martirilor, Mărturisitorilor și Sfinților!  

   Cunoașterea puterii Crucii îi formează pe creștini; propăvăduirea EI îi crează pe mărturisitori! CRUCEAsimbolul PuteriiAutorității, imperativ monarhic al Împăratului Constantin cel Mare!

Cel mai mare Apostol al lui Iisus Hristos și al omenirii, PAVEL a fost deopotrivă și cel mai mare Apologet al CRUCII – Domnului!

Privind VIAȚA, ADEVĂRUL, LIBERTATEA, DUMNEZEIREA și IUBIREA pe Cruce, Pavel grăiește: „Sunt răstignit împreună cu bunul meu Stăpân. Îl văd, îl văd pe Cruce, despuiat de toate bunurile pe care noi le prețuim, copleșit de chinurile care pe noi ne îndurerează și ne înspăimântă. Dar eu, care cred că EL e însăși ÎNȚELEPCIUNEA, prețuiesc ceea ce are preț și pentru EL, disprețuind tot ce EL însuși a disprețuit, mă răstignesc împreună cu EL și alung din inima mea ceea ce EL însuși a alungat de la El: CHRISTO confixus sum Cruci!” (Bossuet, op. cit.)

   Maica Albă – Antonia care, și-a făcut ucenicia în minunata Mișcare spirituală, națională Oastea Domnului”, și-a asumat exemplar vocația și misiunea de Mamă creștină valahă. Mama, mărturisea marele poet-scriitor-sacerdot al „Oastei Domnului”Traian Dorz, este primul pedagog al copiilor. Și Biserica și Patria au nevoie de mame bune, de familii bune și creștine.” (Almanah „Iisus Biruitorul”- 2001, Ed. „Oastea Domnului!” Sibiu – 2001)

FECIOARA în dimensiune ei metafizico-mistico-carpatină, sub acoperământul creștin-ortodox se jertfește Femeii! FEMEIA se jertfește MAMEI! MAMA se jertfește MAICII Domnului!

   „Femeia, ca femeie, mărturisește Sf. Ier. Nicolae Velimirovici, se schimbă și îmbătrânește; Mama, ca mamă, nu se schimbă și nu îmbătrânește. Femeia închipuie căderea omului în natură, Mama închipuie înălțarea omului spre cer. Maica Domnului ce nu a fost femeie și-a primit cinstea și mărirea mai mare decât a îngerilor, pe câtă vreme femeia, ca femeie, a fost și a rămas legătura omului cu natura.” (Sfântul Nicolae Velimirovici, Gânduri despre Bine și Rău, trad. din lb. Sârbă de Ionuț și Sladjana Gurgu, Ed. Predania)

Omul deplin religios, dacoromân este creștinul harului, gândirii, grăirii, faptei bune, privirii alese, vegherii, răbdării, iertării, rugăciunii, jertfirii, milosteniei, slujirii, păcii, trăirii ideale!

Maica Albă – Antonia a fost un astfel de Om care a confirmat frumusețea de afară a Dacoromânului cu veșmântul sublim al podoabei lăuntrice a valahului ortodox.

Pentru a putea schița cât mai în lumină portretul Maicii Albe – Antonia, mă voi folosi de ajutorul marelui get, marelui suflet de Om – Pitagora, discipolul Marelui Profet Zamolxe:

„Unii se iau la întrecere cu forța și cu iuțeala, și nu pretind decât laurii victoriei, alții se străduiesc să adune bani, vânzând și cumpărând mărfuri, iar alții nu se gândesc nici la una nici la alta: rămân pe loc doar pentru a vedea și a se informa cum merg lucrurile, și aceștia par mai dezinteresați și mai liberali decât ceilalți.

   Tot astfel, această viață pe care trebuie să o ducem noi, este ca o uriașă piață: toți oamenii se adună și unii caută gloria iar alții averea; foarte puțini, în schimb, disprețuiesc și una și cealaltă, și privesc cu atenție ceea ce se petrece acolo, căutând să-și dea seama de tot și să nu se intereseze de nimic. Pe aceștia nu-i pot numi înțelepți, ci iubitori de înțelepciune, adică filosofi.” (cf. Francesco Petrarca, Scrieri alese, traducere de George Lăzărescu, Ed. „Univers”, București – 1982, p.154)

Maica Albă – Antonia n-a fost interesată decât ca trecere prin lumea aceasta, grăbindu-se și gătindu-se spiritual spre cea de dincolo, ca o filosoafă creștină, ca o mărturisitoare ortodoxă. DRAGOSTEA dumnezeiască absolută reflectă FRUMUSEȚEA dumnezeiască absolută!

Această Dragoste-Frumusețe se descoperă prin Creația divină, prin Omul sufletului frumos!

„O dragoste autentică nu este o relație care îi exclude pe ceilalți, ci este puntea prin care îndrăgostitul întâlnește întreg neamul omenesc și întreaga creație. El învață astfel să pună preț pe frumusețea sufletului mai mult decât pe cea a trupului, descoperind acea frumusețe ce a aparținut dintru început firii.” (Părintele Filothei Faros, Firea Dragostei, trad. Ovidiu Lăzărescu, Ed. Egumenița – Galați)

Frumusețea fizică este izvorul timpului și curgerea lui spre vremea desăvârșirii spirituale!  Frumusețea fizică și spirituală valahă își au în Dumnezeu și Neam, regala ei obârșie!

OBÎRȘIA

   „De unde am venit, unde m-ai găsit?”-/ o-ntrebă copilandrul pe mamă./ Ea răspunse, pe jumătate plângând,/ pe jumătate râzând și strângându-și copilul la sîn:/ „Erai ascuns în inima mea,/ ca dorul inimii, dragostea mea!// Erai în jocurile cu păpușile din copilăria mea;/ și de dimineață, încă de-atunci/ te-nfășam și te desfășam ca pe prunci.

  Erai închis în altarul zeului nostru casnic,/ și preamărindu-l pre el, te preamăream pe tine./ În toate speranțele și iubirile mele,/ în viața mea și-n viața mamei mele – trăiai./ În poala duhului nemuritor care ne ține căminul,/ vîrste după vîrste te îngrijiră de-apururi.

  Când floarea fecioriei și-a deschis petalele -/ tu pluteai ca o mireasmă-mprejuru-i./ Moliciunea ta fragedă a dat boboci/ în trupul meu tânăr,/ ca întâia lucire înainte de-a răsări soarele.// Răsfățat al raiului, geamăn cu lumina dimineții/ pluteai la vale, pe fluviul vieții/ din lumea aceasta, și până la urmă/ mi te-ai lipit de inimă.

   Din ochi sorbindu-ți ochii,/ o taină mă tulbură:/ tu care ești al tuturor,/ ești doar al meu odor!// De teamă că te-aș pierde,/ te-năbușesc strângându-te la sân./ Prin ce vrăjitorești silabe/ cuprind comoara lumii-ntregi încătușate/ în brațele-mi atît de slabe?…” (Rabindranath Tagore, Poeme, trad. George Dan, Ed. pentru Literatură Universală, București-1967)

Întru pururea cinstire a Înaintașilor noștri!

GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

3 Martie 2024/ + 3 Martie 1888, s-a născut la Certege-Turda, Părintele Iosif Trifa.

 

 

 

 

Facebooktwitterby feather