Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Gheorghe Constantin NISTOROIU: Istoria primordială a Neamului nostru – DEMNITATE și ISCUSINȚĂ

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Istoria primordială a Neamului nostru – DEMNITATE și ISCUSINȚĂ

  „Fiecare Naţie a fost aşezată de către Dumnezeu,

 potrivit caracterului şi spiritualităţii sale moral – religioase şi,

  după cum spune tradiţia, fiecare neam şi-a luat

 strămoşeasca Vatră, care i-a fost dăruită.

                                Părintele Iustin Pârvu

 

 

 

     Obârşia lumii este Actul Voinţei Bunului Dumnezeu!

     OMUL –  Familia religioasă este Bucuria Iubirii lui Dumnezeu!

     Familia primordială a fost deopotrivă divină, regală şi religioasă!

 

Familia există din veci în Sânul dumnezeirii, iar în lume prin binevoinţa  Atotziditorului, deodată cu crearea Omului, în Ziua lui, prima Sfânta Vinere a celei de-a şasea Zi a Săptămânii Creaţiei dumnezeeşti:

Şi a zis Dumnezeu: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul !

 

   Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; bărbat şi femeie.” (Facerea 1, 26-27).

 

Logosul Dumnezeu-Cuvântul dătător de viaţă, odrăsleşte şi înfrumuseţează Poemul Creaţiei divine, întru rodul desăvârşirii, al mântuirii Omului – Bărbat şi Femeie, instituind astfel, FAMILIA religioasă, spre slăvirea şi slujirea Atotcreatorului.

 

    FAMILIA are caracter regal şi divin.

 

În perioada paradisiacă, Familia Regală până la „emancipare”, până la autonomie, a fost o monarhie Teocratică. L-a cunoscut pe Dumnezeu, s-a bucurat de darurile Sale, L-a cinstit, L-a cântat, L-a slăvit, L-a iubit şi L-a slujit cu smerenie şi credinţă.

 

Exprimată divin de voinţa Atotcreatorului, originea FAMILIEI se află în natura socială a omului, întru imanent şi transcendent, într-un spaţiu dat şi un timp dobândit. Nobleţea Familiei este chipul demnităţii creştine jertfelnice, slujitoare întru Adevăr, Credinţă, Onoare, Libertate, Nădejde, Frumos, Dragoste şi nicidecum o „aristocraţie biologică ereditară”, concepută şi stabilită pe calea eugenismului de Alexis Carrel.

 

FAMILIA religioasă a fost creată pentru slujirea Omului, lui Dumnezeu, naturii şi cosmosului, prin poporul, naţiunea şi neamul care s-au întrupat din Ea.

 

Familia creştină dreptmăritoare este Matca Bisericii şi a Naţiunii. O Familie ortodoxă morală dă slujitori aleşi Bisericii, conducători iscusiţi şi cumpătaţi Neamului. De aceea Familia creştină trebuie crescută în cadrul valorilor ei moral-religioase, ocupând locul ei conferit şi binecuvântat de Dumnezeu, pentru ca atât Naţiunea cât şi Biserica să se încununeze cu slavă înaintea Mântuitorului Jertfitor şi Iubitor a toate.

 

   Neam –  Naţiune – naţionalism religios

 

  „Fiecare Naţie a fost aşezată de către Dumnezeu, potrivit caracterului şi spiritualităţii sale moral – religioase şi, după cum spune tradiţia, fiecare neam şi-a luat strămoşeasca Vatră, care i-a fost dăruită. (Părintele Iustin Pârvu, Daruri Duhovniceşti. Convorbire, selecţie texte, prefaţă, îngrijire ediţie: Adrian Alui Gheorghe. Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2010, p. 30).

 

Din Zorii naşterii sale ca Naţiune pelasgă, Dumnezeu a încins-o cu înţelepciunea profeţilor, cu erudiţia filosofilor, cu iubirea teologilor, cu sublimul poeţilor, iar mai apoi, cu Brâul tricolor al Crezului apostolic întru misiunea noastră filocalico-mesianică.

 

Naţionalismul nostru creştin se circumscrie Axei Ortodoxiei ca o Auroră de lumină din Lumină şi Cuvânt, radiind din tradiţia, credinţa, armonia străbună, prin propagarea luminii Culturii Duhului spre descoperirea spiritualităţii altor neamuri.

 

Întru aceasta constă caracterul ortodox al naţionalismului pelasgo-valah!

Întru aceasta constă sensul şi dăinuirea DACIEI- GRĂDINĂ a MAICII DOMNULUI!

„Fericit este neamul căruia Domnul este Dumnezeul lui, poporul pe care L-a ales de moştenire Lui.” (Psalmul 32, 12)

 

Mamele şi Fecioarele, Bunele şi Străbunele, Sibilele şi Vestalele pământului VETREI noastre divine şi-au ţesut pe pânza veşniciei dintru început Tricolorul ceresc: Credinţa (Aurul), Nădejdea (Cerul) şi Dragostea (Sângele: jertfă – cruce – iubire).

 

Străbunele sacre au luat Purpura Mântuitorului şi-au ţesut Mantie de jertfă Eroilor, Martirilor, Mucenicilor, Profeţilor, Dascălilor şi Mărturisitorilor alesului Neam geto-dac.

 

Pentru ca, Tricolorul să fluture peste veşnicia Naţiei trebuie sprijinit pe Crucea Jertfei Neamului şi-a Învierii Domnului nostru Hristos, întru sacra noastră Înviere.

 

Istoria primordială a Neamului nostru a dovedit întotdeauna demnitate şi iscusinţă în toate momentele de grele încercări şi dese prigoniri. Toate acele timpuri dramatice nu aveau însă consecinţe tragice de lungă durată. Deseori obligaţi de asediile duşmane care nu mai conteneau, Voievozii noştri îşi refăceau oştirea şi Voievodatul în plină campanie, între două sau trei lupte. Răgazul era mic, dar faptul că aproape toate forţele lăuntrice, ţărani, cler, monahi, haiduci şi boieri, Biserica în genere, cu harul lui Dumnezeu, ţara se refăcea atât cât era necesar să se apere şi să biruiască, iar să se apere şi iar să biruiască. Rar am fost înfrânţi, dar niciodată biruiţi ca astăzi.

 

În perioada ateo-comunistă promovată de Mihai I, lucrurile au fost înmiit mai grave.

 

Nu mai aveam Voievozii care nu-şi precupeţeau viaţa  pentru Neam şi Dumnezeu.

Nu mai aveam Boierii mari, care pregăteau şi luptau conştiincios cu oastea ţării.

Nu mai aveam Vlădicii monarhiei Hristic-Voievodale care ţineau spiritul treaz al Naţiei întru Dumnezeu. Ei rămăseseră în cronici, în hrisoave şi în calendare.

Nu mai aveam Marii Comandanţi şi Oştirea vitează fiindcă fuseseră închişi, alături de ce mai rămăsese din Armata ciopârţită ce luptase pentru salvarea Naţiei creştine.

Nu mai aveam spiritul de luptă şi de jertfă al Tineretului Creştin Ortodox.

Nu mai aveam dascălii care se aşezau în linia întâi lângă elevii şi studenţii lor.

Nu mai aveam Mamele şi Fecioarele cu zelul şi spiritul lor de Amazoane.

Nu mai aveam precocitatea copiilor în care pulsa miracolul lor temerar.

 

Sinodul BOR de azi,cu unele mici excepții, este un parlament religios cu ierarhi epigoni, sfertodocţi, împăunaţi cu ifose iezuite şi cu doctorate masonice ce se lăfăiesc în huzurul luxului, al feudelor multe, făcând reprezentaţie oficială doar în cadrul camarilei oligarhice.

 

Trădarea a început din rândul poporului prin ciocoii cosmopoliţi şi muncitorii vaccinaţi cu proletariatul Internaţionalei oculte, care s-au şi ne-au vândut, generalizând laşitatea, fariseismul, ticăloşia, ura, minciuna, violenţa, bădărănia, tâlhăria. Cu concursul monarhilor străini de neam şi strângători de averi, al liderilor politici mai mari sau mai mici aserviţi Camarilei şi înavuţirii, comuniştilor din lăuntru ajutaţi de bolşevicii de afară le-a fost uşor să uzurpe ordinea creştin-naţională şi să înrobească poporul. Aşadar, monarhi, boieri, burghezi, ciocoi, proletari cu toţii, de dreapta, de stânga, de centru, de mijloc, de sus în jos, de jos în sus, de peste tot s-au străduit şi au reuşit să facă dintr-un Regat Unit o Republică a Penitenciarelor.

 

Cu toate aceste supreme şi grele prigoane şi persecuţii nemaiîntâlnite, Fiii naţiei noastre creştin-ortodoxe, cei mai bravi şi mai demni, au dat ca niciodată în Istoria noastră dintru începuturi şi până azi, cel mai sfânt, cel mai mare şi cel mai dumnezeiesc tribut de sânge, de suferinţă, de onoare, de credinţă, de nădejde, de dragoste şi de jertfă întru mântuirea neamului pelasgo-geto-dac nemuritor.

 

Închisorile, temniţele, lagărele au fost pline cu oameni reprezentativi pentru naţie, cu oameni de Elită, care i-au făcut onoarea să o reprezinte şi în Gulagul românesc.

 

PATRIA VALAHĂ creştin-ortodoxă

 

PATRIA este mai presus de orice individ! Ea nu trebuie să cadă, să îngenuncheze în faţa istoriei! Ea trebuie să se jertfească mereu spre a rămâne vie şi demnă!

 

PATRIA ESTE ACEL ACASĂ, TRECUT, PREZENT şi VIITOR al TUTUROR!

 

Acasă este Biserica-Sânul lui Dumnezeu, cu mireasma şi splendoarea dumnezeirii.

Acasă este Patria-Sânul Neamului, cu măreţia şi fascinaţia tradiţiei.

Acasă este Leagănul-Sânului părintesc cu bucuria copilăriei şi-a Dorului împlinirii.

 

    ACASĂ este pentru mine totdeauna locul în care am văzut că oamenii au conştiinţă întru Dumnezeu, respectă Tradiţia, Frumosul şi toate valorile neamului.

 

Dacă nu respecţi valorile neamului întru Cer şi Pământ, care sunt identitatea ta în popor şi în lume, atunci ce ai putea să respecţi?!

Dacă nu respecţi tradiţia, care e legătura ta cu trecutul, care e rădăcina ta puternică, cum să mai ai pretenţia să rezişti în faţa loviturilor prezentului şi viitorului?!

 

Dacă nu-L respecţi pe Dumnezeu, cum să te mai consideri un om cu destin?!

 

IMPERATIVUL ACESTUI ACASĂ ESTE NAŢIONALISMUL CREŞTIN-ORTODOX!

 

Naţionalismul creştin-ortodox comportă acelaşi gând, cuvânt, curaj, legământ, crez, ideal şi aceeaşi credinţă, demnitate, bucurie, nădejde, suferinţă, dăruire, luptă, rugă, răbdare, fidelitate, fapte suverane pentru Biserică, fapte regale pentru Naţiune.

 

   – Gândeşti creştineşte, înfăptuieşti ortodox şi te asumi naţionalist!

 

Jertfă pentru naţiune! Jertfă pentru Biserică! Jertfă pentru aproapele tău!

 

Cea mai frumoasă şi divină moştenire a Daco-românului este credinţa ortodoxă!

Cu ea se naşte, creşte, creează, trăieşe, se desăvârşeşte, moare şi înviază.

Credinţa ortodoxă este Brâul Maicii Domnului cu care s-a încins Naţiunea Ei, dacoromână întru dăinuirea demnităţii, religiozităţii, suveranităţii, suzeranităţii etnice.

 

   Credinţa-Nădejdea-Iubirea-Dăinuirea au fost/ sunt virtuţiile care i-au însufleţit pe români în orice moment istoric. Orice bătălie a fost câştigată pentru că omul a mers cu gândul să se jertfească pentru cele două Fiinţe supreme: Dumnezeu şi Patria sa.

 

În Dumnezeu şi în Patrie sălăşluieşte FAMILIA religioasă, creştină, aşa cum în Familia ortodoxă sălăşluiesc PATRIA şi DUMNEZEU!

 

Cât timp Naţiunea, respectiv Biserica călăuzesc poporul pe Calea lui Dumnezeu, atâta vreme Neamul trăieşte spiritual.

Cât timp credincioşii Bisericii şi ai Naţiunii trăiesc liturgic, atâta vreme trăiesc în esenţa lor creştină.

Cât timp Naţiunea şi Biserica vor purta Crucea lor întru Crucea Mântuitorului, atâta vreme vor purta biruinţa Învierii.

 

   – „Cine îşi va  pune sufletul său pentru Mine şi-l va afla!”, grăia Mântuitorul, Hristos pentru eternitatea FRUMOSULUI şi pentru mântuirea veşniciei noastre.

 

La fel se va întâmpla şi cu Naţiunea care îşi pune sufletul ei pentru Domnul, dar şi cu cel care îşi va pune sufletul său pentru Naţiune.

 

   Limba, tradiţia, credinţa, creaţia, jertfa, adevărul, dragostea, libertatea unui Neam sunt stâlpii pe care se reazemă viaţa spirituală a acelui popor, a acelei naţiuni.

 

   Statul naţional

 

Statul naţional trebuie să fie urmarea firească – expresia Naţiunii creştine care îşi urmează sensul ei ortodox, calea ei evanghelică, dreptatea ei morală, adevărul ei întru cel dumnezeiesc, viaţa ei liturgică în curgerea vremii religioase.

 

Statul naţional trebuie să fie suveranul iubitor al naţiunii sale, nu ciocoiul parvenit, nu despotul uzurpator, nici dictatorul  mişel şi nici fiorosul ei tiran.

 

   Statul naţional al Naţiunii române creştine trebuie să fie suveran oricărui tip de stat.

 

   „Statul – persoană al Revoluţiei franceze- creatoarea unei patrii noi pe patriotismul intereselor” , așa cum o caracterizau fraţii de Goncourt, punea la bază individul cu toate libertăţile şi drepturile lui, prin care s-au concretizat şi se concretizează cele mai profunde crize moral-social-economico-spirituale.

 

Statul de drept, ca drept al Forţei nicidecum nu este acceptat, ci Statul cu drepturi fireşti în care individul are şi datorii la fel de fireşti.

 

Statul totalitar fascist a substituit individul cu statul, subordonând naţiunea.

 

Statul republican ateu s-a organizat prin febra unui amestec de idei, minciuni, diversiuni şi sânge, angajat într-o mare dramă sau tragedie de ambiţii deşarte.

 

Statul parlamentar, care sub intenţia unui echilibru liberalo-democrat a plămădit organizaţii şi partide într-o oligarhie ce controlează sever totul: economic, politic, social, financiar, cultural, religios, justiţiar, într-o permanentă contradicţie Stat-Naţiune, împingând Statul pe baricadă atee, revoluţionară într-un continuu conflict cu poporul drept măritor creştin, uzurpându-l din firescul lui religios.

 

   „Ierarhia,  spunea  mare nostru sfânt şi al lumii, Dionisie Areopagitul, de la cea mai înaltă treaptă îngerească pînă la cea mai de jos, implică – prin rolul conducător încredinţat fiecărei trepte pentru cea mai de jos – nu numai o „stăpânire”, ci şi o răspundere. Toată ierarhia este străbătută de o responsabilitate care îi leagă pe cei mai înalţi de cei mai de jos, o responsabilitate care este şi o solidaritate a întregii creaţii conştiente.”(Sf.Dionisie Areopagitul,Ierarhia cerească,Ierarhia bisericească, trad. din greceşte, de pr. Cicerone Iordăchescu, Chişinău-1932, p.67).

 

Statul român modern

 

Radiografia statului român modern a fost făcută magistral de marele gânditor creştin ortodox Petre Ţuţea, prin suita sa de calităţi, expert, economist, legiuitor, diplomat, având autoritatea unui mare filosof şi rafinamentul unui profund teolog.

 

„Istoria statului român modern este istoria vrajbei dintre ursitoarele lui: banul occidental şi naţionalismul român.

 

   Banul occidental şi-a descoperit aici, la gurile Dunării, interese mari şi precise:

   -interese politice: să împiedice înaintarea Rusiei către Constantinopole;

   -interese comerciale: să cumpere produse agrare ieftine şi să vândă produse industriale scumpe, câştigând de la particulari numai diferenţa de preţ, iar de la stat (furnituri) ceva în plus;

   -interese economice: să exploateze direct – prin personal superior străin şi slugi indigene – imensele bogăţii ale solului şi subsolului acestei ţări;

   -interese financiare: să încaseze dobânzile piperate cuvenite împrumuturilor făcute atât statului român, cât şi economiei româneşti private, care aveau nevoie de un prim ajutor ca să o ia din loc (instalări, inventar, aparat)–o dată pentru România Mică, altă dată pentru România Mare–,cât şi de o serie de ajutoare impuse de evenimentele grave pentru destinul ţării, războiul din 1877 (Independenţa), campania din 1913 (o demonstraţie necesară de forţă), războiul din 1916 (Întregirea).(Petre Ţuţea/ Sorin Pavel/ Ioan Crăciunel/ Gh. Tite/ Nicolae Tatu/ Petre Ercuţă/ Gh. Lăpuşneanu, Manifestul Revoluţiei Naţionale, în Reformă Naţională şi Cooperare, Ed. Elion, Bucureşti, 2001, p. 33)

 

Starea statului român modern pare a fi identică cu cea a statului român actual, cu următoarele menţiuni clare, dureroase, tragice, sfâşietoare: naţionalismul român lipseşte aproape cu desăvârşire, banul occidental al UE este doar promis ori dat în arendă cu supra dobânzi naţionale, dar este cheltuit până la sânge banul – bunul din sudoarea românilor. Constituţia, cei drept, nu mai este cea liberală din 1923, girată de Oculta omniprezentă, care a terfelit naţionalismul, fiindcă actuala Ocultă a iluminaţilor a convins total puterea politică, care a uzurpat statul de drept, legitim până în Decembrie 1989, să renunţe de bună voie la pierderea tradiţiei, suveranităţii, suzeranităţii, inviolabilităţii, independenţei, caracterului unitar şi indivizibil a culturii spirituale şi a identităţii noastre ca Naţiune hărăzită de AtotCreatorul.

 

   În acord cu fanfara fără-de-legii Justiţiei – Curţii Constituţionale şi pe câteva frânturi din ultimile tangouri, lansate de neociocoii globalismului, care s-au cocoţat în palatele Cotroceni, Victoria, Casa Poporului, Săvârşin ori anexele, DNA, DIICOT, SRI, BNR, ANAF, I.C.R., I. „Elie Wiesel”, I.N.S.T., C.N.S.A.S., s-a cântat PROHODUL tuturor bogăţiilor solului, a tuturor bogăţiilor subsolului, adică totul şi toate: apă, aer, lumină, foc, pământ, pădure, deci întreg patrimoniul Neamului, mai puţin cerul Străbunilor şi Strămoşilor valahi.

 

   Profeticul avertisment al marelui Poet al Crucii – Andrei Ciurunga, enunţat statului român modern, s-a împlinit azi, acum, întocmai, în statul român actual.

 

„Dac-am strigat că haitele ne fură/ adâncul, codrii, cerul – stea cu stea,/ şi sfânta noastră pâine de la gură,/ nu-s vinovat faţă de ţara mea.” (Nu-s vinovat faţă de ţara mea)

 

   Se impune însă precizarea clară, că el a strigat, pledând nevinovat, dar noi nu strigăm şi deci suntem vinovaţi faţă de haitele de-afară şi de hienele din lăuntru care ne fură mai rău decât în vremea fanarioţilor !

 

    TRECUTUL – PREZENTUL – VIITORUL pentru Naţiunea Română creştin-ortodoxă, întregul ei PANTHEON spiritual, a fost confiscat, interzis, dăruit, donat, graţie ecumenismului politic şi religios, fiindcă statul actual prin preşedinte, parlament, guvern, Sinodul BOR (Biserica a rămas a Naţiunii, în timp ce Clerul superior este în cârdăşie cu statul ateu), BNR, partide politice democrate, sindicate, a devenit o SUCURSALĂ a CONSILIILOR de administraţie a diferitelor TRUSTURI străine care exploatează după plac, după chef şi în batjocură, ţara, poporul, naţiunea.

 

 

                  Gheorghe Constantin NISTOROIU

 

 

 

21 Noiembrie 2022

+ Intrarea în biserică a Maicii Domnului

Facebooktwitterby feather

Un comentariu

  1. admin

    MULȚUMIM, STIMATE ȘI DRAG PRIETEN! Oricând, materialele dvs sunt o oază de românism și de credință! Felicitări, din suflet!

Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.