În Constelaţia Lirei
e mereu sărbătoare;
acolo, vălul de pe ochiul mort
se ridică, nici vorbă de lacrimi,
de semne funerare –
durerea se despietrifică.
Acolo, Euridice poate fi privită,
nu mai răpesc mirese flăcăii,
muşcătura de şarpe nu e otrăvită,
acolo-s mai generoşi
şi zeii.
Acolo viețuiește Vieru,
iar lacrima lui,
urcată de jos,
e, în partea aceea, chiar Ceru’
acelui ce-n viață a fost
„între Orfeu şi Hristos”.
Gheorghe Pârlea
by