Numai în pereche, omul își poate prefigura zborul.
*
Destule taine ale lumii zac ferecate. Timpul încă nu le-a meșterit cheia.
*
În inima românului, imediat după bobul de îndumnezeire se află ceva din duhul lui Eminescu.
*
Dacă vrei să alungi răul, fă glume pe seama lui; dar nu te aștepta să-ți meargă asta și cu… „doamna cu coasa”.
*
Când nu te doare nimic, nu fi sigur că ești sănătos.
*
Fără vorbe, pereții n-ar mai avea urechi, dar ar face… ochi.
*
Descuie-ți inima la timp, ca să nu-i ruginească lacătul.
*
Ca să ai două copilării, trebuie să parcurgi anii care le despart.
*
Neîmplinirile tinereții devin povara bătrâneții.
*
Memoria omului e distribuită în două cămări. Una e mai spațioasă, ca să încapă în ea și… regretele.
Foto: Gânditorul de la Hamangia

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..