Uneori mă las mângâiată de picăturile de ploaie

și-mi imaginez că sunt brațele toamnei

ce tandră mă pregătește de drum.

Alteori mă simt ram în copacul acestei lumi,

iar când noaptea e prea întunecată,

privesc luna și mă simt binecuvântată

pentru că, fie și doar o secundă

am fost și eu parte din această viață, umbră

rătăcitoare prin arșița unei lumi,

iluzorie clipă, cu  mirific parfum.

Uneori simt cum mă descompun în frunzele unui ram

și cad mângâind pervazul unui geam,

mă las ispitită de sticla udă

și-mi privesc umbra răstignită-n oglindă

iar  câteodată am impresia că sunt

parte din frumusețea acestui pământ.

Alteori  mă simt culoare desenând albastru

nemărginirea ca și cum aș fi parte dintr-un  astru

luminos ce veghează lumea când noaptea cade.

Uneori simt că fericirea e atât de aproape

ca și cum ar crește din mine înflorind

doar pentru simplul fapt că eu trăiesc pe pământ!

Alteori  simt că orice aș face

voi rămâne secunda cu care timpul nemărginirea-și reface,

lacrimă plânsă de cer și îmbrățișată de pământ

contopindu-mă cu frunza purtată o secundă prin viață de vânt

amândouă, fragmente de vis

în căutarea întregului prin universul promis.

Nori negri și ierni reci

îmi umbresc prea  scurtele poteci.

Somnul coboară peste un vis

prea târziu apărut prea devreme trecut

iar eu rămân în clepsidra unui ceas,

bob de nisip fără urmă în pas…

Timpul mă gustă și-mi mușcă

secundele rămase, ca o căpușă

crescând cu clipele mele

și atunci simt că fac parte neîndoielnic din vreme.

Trupul meu în acorduri vioară

își plânge secundele din zi către seară

iar eu, mai sper doar  că prin timp

ecoul va reîntoarce din mine sunete, amintind…

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

11 decembrie 2019

by

Referinţă Bibliografică

Ileana VLĂDUȘEL: Uneori/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 12 decembrie 2019