ÎN DIALOG CU INIMA… MARIANA VICKY VÂRTOSU

Gheorghe A. Stroia: Pentru fiecare dintre noi familia, părinții, originile, locurile natale, prietenii, sunt extrem de importante, căpătând de-a lungul vieții conotații sacre. Pentru ca cititorii să vă cunoască mai bine, ați putea să-mi oferiți câteva detalii autobiografice, cu alte cuvinte… cine sunteți?

Mariana Vicky Vârtosu: ,,Oglinda vede un om,îl socoteşte frumos, şi-l îndrăgeşte;altă oglindă vede omul, îl socoteşte înspăimântător şi îl uăşte;şi fiinţa care produce impresia e mereu aceeaşi.,, (frag.din Justine romanul lui Lawrence Durell)

Mă folosesc de acest citat, o metaforă aplicabilă fiecăruia dintre noi, raportând-o la scrierile (mele)  noastre,  o găsesc  justificativă, pentru că tot(aproape tot) ceea ce mintea noastră procesează în gând, devine cuvânt, devine poveste.  Care, într-o mai mare sau mai mică măsură ne defineşte pe noi,  ca oameni. Trebuie să subliniez însă, că, nu transfigurarea literară, nu fabulaţia şi exacerbarea senzorială este omul;   imaginea obţinută după ore de şlefuire este a  scriitorului căruia i se îngăduie ORICE! Identificându-l cu produsul imaginaţiei sale. Să se înţeleagă bine: nu locuiesc doi oameni într-unul. Dar… oricât de talentat ar fi un scriitor nu i se poate ierta lipsa bunului-simţ, lipsa celor şapte ani de-acasă; nu-i sunt admise aroganţa şi impoliteţea. El trebuie să fie un exemplu demn de urmat. Şi ca să revin la întrebare şi răspuns: locul natal, familia, prietenii, influenţa lor asupra scrierilor noastre. Întotdeauna!

Purtăm în noi dorul locului natal toată viaţa. Îl simţim chiar şi atunci  când suntem plecaţi temporar (la şcolarizări, în excursii, vacanţe, concedii, etc.), iar când revenim,  îmbrăţişăm cu ochii, cu braţele, cu sufletul tot ce ne-a lipsit. Părinţii, fraţii, casa, grădina, străzile, oraşul. Sufletul pereche, dacă nu ne-a însoţit. M-am născut în Focşani, oraş pe care l-am purtat cu mine oriunde am fost. Personal am experimentat acest DOR, trăindu-mi tinereţea departe de locurile natale.La Galaţi, timp de douăzeci de ani, unde am şi debutat literar.  Am revenit după mai multă vreme, şi în casa copilăriei bătea vântul. Lipseau pentru totdeauna părinţii, pe care mi se părea că-i zăresc în umbra înserării; lipsea… acea parte afectivă care mă legase de loc. Dar, eram împreună cu Nic, soţul meu care a ştiut să umple golul, care m-a sprijinit şi încurajat. De fapt, lui îi datorez ,,viaţa mea literară,,- el a fost acela care mi-a prezentat manuscrisele editorului şi scriitorului gălăţean, Mircea Ionescu. Tot Nic m-a încurajat să public prima carte de poezii, Jucării pentru Noemi – poezii dedicate fiului nostru nenăscut.  Revenind în oraşul natal, m-am reintegrat în viaţa literară, făcând parte din Asociaţia Culturală ,,Duiliu Zamfirescu” patronată de scriitorul Gheorghe Andrei Neagu. Astfel am devenit membru- fondator al cenaclului cu acelaşi nume.  Duiliu  Cum m-au influenţat prietenii? Prietenii… O, da… un capitol despre care aş avea  multe de spus. Multe bucurii, şi multe dezamăgiri. În prezent nu am mulţi prieteni. Apropiaţi, amici, prieteni de circumstanţă, da, sunt destule nume în agenda mea afectivă. Despre acest minunat dar al vieţii, prietenul adevărat, aş putea spune cu toată sinceritatea,  că în prima parte a vieţii, prietena mea cea mai adevărată a fost mama.  Iar acum,  le am alături de mine, pe sora mea şi pe cele două cumnate. Într-un cuvânt  Familia,  care mi-a fost mereu aproape. Nu vreau să fiu ipocrită. Am avut de-a lungul adolescenţei şi tinereţii prietene, dar …în principiu, nu prea am ştiut să-mi aleg prietenele. M-au ales ele pe mine şi am trăit  clipe şi momente  minunate, împărtăşind pasiuni comune, trăind adevărate momente de viaţă adevărată.  Le-am încredinţat frământările, gândurile  şi grijile mele. Cu inima deschisă, aşa cum o făceam în faţa mamei. Ne-am întâlnit aproape zilnic la o cafea (şi o discuţie intelectuală, ca s-o citez pe una dintre prietene, de profesie medic- sic), şi am făcut schimb de impresii. Niciodată nu mi-am golit inima şi mintea zadarnic. Niciodată.  Am prieteni bărbaţi, pe care nu-i numesc, şi pe care-i respect şi preţuiesc aşa cum se cuvine. Am trăit, alături de prietenii mei, scriitorii,   întâmplări şi  evenimente remarcabile, de la simple întâlniri de lectură, la întâlniri de gradul zero în cadrul Festivalurilor Naţionale şi Internaţionale de literatură. Graţie oraganizatorilor, în speţă iniţiatorului acestor evenimente, scriitorul Gheorghe Andrei Neagu, am cunoscut nume importante ale literaturii mondiale, am participat la lansări şi prezentări  de carte ale unor nume remarcabile. De-a lungul anilor am cunoscut  oameni  valoroşi, dragi sufletului meu, oameni care   m-au inflenţat, m-au inspirat, m-au ajutat. Aşa am aşezat pe hârtie istorioare – aş numi doar cartea Golgota spiritualităţii – carte  cu valoare istorică, unde am aşezat în pagină întâlniri şi evenimente literare referitoare la viaţa literară a oraşului nostru. Cel mai sincer dintre prieteni,  este soţul meu, căruia  îi voi dedica o carte.  Este în lucru. Consider că lumea trebuie să ştie ce viaţă minunată am trăit împreună,  ce şi cât  a însemnat el pentru mine, el şi toată susţinerea lui. O viaţă preaplină, copleşitoare, pe care şi-a responsabilizat-o, şi-a însuşit-o, şi pe care a trăit-o(o trăieşte) cu demnitate. Nic  a fost, este  inzvorul meu nesecat de inspiraţie.

Gheorghe A. Stroia: Vârsta școlarității este unică pentru fiecare om – ne formăm deprinderi pentru viață, unii dintre noi chiar și pentru scris. Care e cea mai frumoasă amintire prin care vă face plăcere să rememorați acele vremuri?

Mariana Vicky Vârtosu: Cine uită prima zi de şcoală? Cine uită chipul învăţătoarei? Cea mai frumoasă amintire este aceea cu învăţătoarea mea, despre care  am o amintire memorabilă.  Şi poate aceasta a fost imboldul primelor mele încercări literare. Eram în clasa a V-a, când învăţătoarea mi-a propus să susţin  ,,prima mea lectură publică,,- aşa se numeşte acum.  Atunci a fost doar o citire dintr-o carte de poveşti, în faţa unor prichindei de clasa a-întâia. Fiind scutită medical de ora de educaţie fizică,  zărindu-mă în curtea şcolii, fosta învăţătoare s-a gândit să dea utilitate timpului meu liber. În calitatea mea de absolventă a  primului ciclu şcolar, am fost rugată să  citesc o poveste noilor ei elevi. Cu toate că-mi tremura vocea în ritmul sufletului,  m-am străduit să redau fiecare personaj, adoptând intonaţia specifică. Am citit cu oarecare talent actoricesc, iar copiii şi învăţătoarea au fost profund şi plăcut impresionaţi. Prinzând curaj, am promis să revin şi să le citesc din compunerile mele. Aşa s-a şi întâmplat. Învăţătoarea a fost prima care m-a îndemnat şi încurajat să scriu. Este amintirea pe care am purtat-o cu mine ani buni, iată,  şi acum o retrăiesc intens, şi pe care o consider, am considerat-o  imbold al hobby-ului meu de mai târziu:cuvântul scris şi citit.

Gheorghe A. Stroia: Scrisul este cel mai probabil o flacără pe care fiecare scriitor încearcă să o mențină vie. Dar… cum foc fără scântei nu se poate, spuneți-ne, când a apărut pentru dumneavoastră scânteia scrisului?

Mariana Vicky Vârtosu: Tocmai am spus. Dar curând, pe la doisprezece ani  am început să scriu un jurnal în care îmi notam tot ce mă impresiona peste zi. Va fi prima şi timida încercare literară, acolo unde figurile de stil erau folosite excesiv, poetizând toate întâmplările. Am păstrat primele încercări poetice peste ani.  Dorindu-şi-le, i le-am dăruit  nepoatei mele Raluca. Ea are şi acum acel carnet,  cu primele mele încercări poetice.

Gheorghe A. Stroia: Scrisul ne definește. Care credeți că este motivul pentru care ați început să scrieți și ce anume vă motivează să o faceți și acum? Mai mult, care credeți că vă este atuul,  ce aduc nou scrierile dumneavoastră?

Mariana Vicky Vârtosu: Sunt nevoită să mă repet: prima încercare a fost o formă de jurnal.  Eram excesiv de timidă. Mă emoţionau întrebările adulţilor, nereuşind să spun tot ce gândeam decât fracţionar. Atunci  am recurs la un truc, am inventat  un personaj imaginar căruia îi încredinţam trăirile mele: îi spuneam cine mă supăra, cine mă aprecia, ce simţeam,  când înfloreau bujorii, sau primii ghiocei; ce impresie profundă stârnea în mine primăvara cu tot alaiul ei de semne. Cât de mult iubeam şi iubesc Soarele, vara, viaţa. Dragă Jurnalule, uite azi mi s-a întâmplat ceva ciudat – îmi începeam eu mărturiile. Desigur, ciudăţeniile tinereţii sunt banalităţile maturităţii. Apoi, au urmat primele povestiri. Inspirată din viaţa personajelor  din jurul meu, am redat evenimente banale, îmbrăcate în haine metaforice, cu destul umor, dar pe un suport tragic.

Ce aduc nou scrierile mele? ,,Aşez sub o altă lumină cuvintele care creează stări şi comportamente din care se pot trage învăţăminte.” Ce exprimare şcolărească!  Am convingerea că numai educaţia, deprinderea gesturilor manierate, insistenţa pe reguli de politeţe, respectul oamenilor indiferent de vârstă, sunt lucruri pe care trebuie să le transmitem, să ne îngrijim să ajungă la inima şi mintea celor din jur, adică potenţialilor noştri cititori.  Să ne străduim – să prezentăm  lumea cărţilor noastre o idee mai bună, mai frumoasă, mai curată, aşa cum ar trebui să fie. Scrierile mele vor să aducă  în sufletele cititorilor emoţie, trăiri inedite, o stare de bine, toate sub imperiul bunului simţ şi al moralităţii. Chiar şi atunci când scrierea a fost cu tentă erotică, tot o lecţie de viaţă am considerat-o. Chiar şi atunci…

Gheorghe A. Stroia: Dacă ar fi să raportați scrisul dumneavoastră la scrisul contemporan, ce anume v-ați reproșa și ce ați reproșa scrisului sau chiar scriitorilor de azi? 

Mariana Vicky Vârtosu: Fără voie există acest raport. Am o singură recomandare:fiecare carte are între coperţile ei un strop din sufletul celui care a conceput-o. Dacă luaţi o carte în mână, nu vă mulţumiţi s-o răsfoiţi şi atât. Citiţi-o cap-coadă, cu siguranţă se vor desprinde şi idei, măcar câteva,  care vă vor capta atenţia. Nu trataţi cu aroganţă nicio carte. Nimeni nu-i mai presus de voinţa lui Dumnezeu.

Gheorghe A. Stroia: Despre scris știm că uneori perceput ca o nevoie personală, individuală. Dar, scriem… și ca să fim citiți, fiecare carte/autor își are publicul său. Ce credeți că se mai citește astăzi, mai au oamenii nevoie de lectură? Care era/ este lectura dumneavoastră favorită?

Mariana Vicky Vârtosu: Rămân la ideea că lectura pe suport de hârtie a fost şi este utilă din multe puncte de vedere: ai în faţă pagina, revii, reciteşti, atingi, de parcă ai avea lângă tine personajele. Vezi scrisul, simţi gramatica, ţi-o însuşeşti. Mirosul unei cărţi este inconfundabil şi de neînlocuit. Da! Oamenii au nevoie de lectură, au nevoie să adoarmă cititind câteva rânduri. Cititul este leac pentru suflet. Cunosc pe cineva, o prietenă dragă, care nu poate trăi fără să citească. De când se trezeşte şi până adoarme are lângă sine  ea o carte, cea mai recentă apariţie, pe care, cu nerăbdare aşteaptă s-o prezinte prietenilor. Cititul  este o plăcere unică, o bucurie supremă, o încântare, cum spuneam cândva, o lectură bună este orgasmul spiritual al cititorului. Sunt ferm convinsă că aceste ,,plăceri vinovate” vor reveni în forţă, oamenii vor simţi nevoia unei relaxări, iar tabletele şi internetul vor pierde teren. Lectura mea favorită? Scriitorii mei  preferaţi sunt John Fowles şi Lawrence Durell pe care i-am citit şi-i recitesc cu aceeaşi bucurie,  de fiecare dată descoperind alte profunzimi, găsind bucuria celor scrise, spuse sau intenţia, una dintre intenţiile scriitorului. Ador lectura din scriitorii români, aş sublinia, citesc scriitorii vrânceni, pe care-i preţuiesc şi iubesc. Iubesc poezia, şi am mulţi preferaţi care îmi încântă sufletul. Dar să mă întorc la cartea favorită: Magicianul. De fiecare dată mă absoarbe, are puterea de a mă lua acolo, în lumea aceea, sunt cu personajul principal, încercând de fiecare dată să-l înţeleg. Şi de fiecare dată  descopăr noutăţi.

Gheorghe A. Stroia: Știm cu toții că pentru a te putea afirma, ai nevoie de promovare, mai ales în mareea de informații care circulă global cu viteza luminii. Unii te susțin, alții dimpotrivă. Ați putea să ne spuneți cum ați reușit dumneavoastră să vă promovați și unde vă pot găsi cititorii noștri?

Mariana Vicky Vârtosu: Ştiu şi eu cât contează afirmarea?! Pentru mine personal, mai puţin. Am avut norocul să fiu în locuri nimerite la momentul potrivit. Şi din nou trebuie să repet, mentorul cenaclului ,,Duiliu Zamfirescu” –  scriitorul Gheorghe Andrei Neagu – a  organizat la Focşani o serie de  Festivaluri  Internaţuionale de literatură unde au fost invitate nume prestgioase ale literaturii naţionale şi internaţionale. În cadrul acestor evenimente  am avut şansa să cunosc şi să fiu cunoscută, aşa cum nici nu mi-am imaginat.. Am stat alături de nume consacrate şi recunoscute, am schimbat cărţi şi opinii. Datorez promovarea mea în lumea scrisului, acestui scriitor. Cu aceeaşi gratitudine îl amintesc şi pe editorul celor mai recente cărţi tipărite, fiind vorba despre scriitorul Gheorghe A. Stroia, căruia îi datorez şi prefaţarea unora dintre cărţi. Mulţumiri aduc şi  regretatul scriitor gălăţean Mircea Ionescu, scriitor care m-a prezentat oraşului Galaţi. Toate cărţile mele se găsesc pe rafturile Bibliotecii Jud. Duiliu Zamfirescu din Focşani, din Galaţi, din Braşov, în Australia, în America, în Emirate (în număr  limitat, ele găsindu-se în biblioteci personale) şi,   deja în rafturile bibliotecilor personale ale cititorilor  din Focşani. E mult, e puţin? Eu nu judec…

Gheorghe A. Stroia: Cred că fiecare dintre noi a trăit emoția începutului, atunci când am încercat să ne definim, să ne aflăm calea, sensul și, de ce nu, lumina. Ce sfat i-ați da începătorului, celui care aspiră la un loc în galeria scriitorilor contemporani? 

Mariana Vicky Vârtosu: Singurul şi cel mai important îndemn: să aibă  încredere în sine, şi  dacă simte că are   ceva de transmis lumii, să nu abandoneze,  indiferent de părerea unora care intenţionează să-l descurajeze. Atenţie! Cu o condiţie: să fie sigur că nu se face de râs în faţa lumii. Nimeni nu ne poate umili mai mult decât o putem face singuri.

Gheorghe A. Stroia: Vorbind despre inspirație, se spune că unii pot scrie doar în momente de inspirație, alții spun că pot scrie indiferent de moment. Ce înseamnă să ai inspirație și cum se aplică aceasta în cazul dumneavoastră?

Mariana Vicky Vârtosu: Au existat şi există astfel de momente.Uneori în starea de veghe îmi vin în minte propoziţii, fraze, fragmente, sau chiar o întreagă povestioară. Uneori mă trezesc şi o ,,însăilez”- alteori, nu, şi fireşte, la trezire uit tot. Dar, de regulă concep, şi muncesc pe text. Lectura este sursa, izvorul. Din cărţi se nasc alte cărţi. Nu este zi să nu citesc, nu trece zi fără să-mi proiectez o idee.

Gheorghe A. Stroia: Ce gen/specie literar/ă vă este mai apropiat/ă de suflet și de ce? Ați putea să exemplificați cu una dintre cărțile dumneavoastră?

Mariana Vicky Vârtosu: Ador introspecţia. Îmi place analiza în detaliu asupra acţiunilor personajelor. Încerc să descifrez indescifrabilul suflet omenesc. Caut justificare pentru orice gest. E important să ştiu de ce a închis ochii, de ce îşi frânge mâinile, de ce râde excesiv, sau de ce râde forţat, cine i-a dăruit bucurie? Argumentez cu ,,Aladina din Al Ain”- carte cu tentă memorialistică, deşi triumfă metafora, şi unde reuşesc să desluşesc pentru cititor extazul trăirii la maxim.  Este cartea care mi-a oferit bucurie, împlinire, o stare confortabilă de bine.

Gheorghe A. Stroia: Scrisul nu este un sinonim al bunăstării materiale pentru scriitor. Se mai câștigă astăzi din scris, este scrisul o componentă a prosperității celui care scrie?

Mariana Vicky Vârtosu: Nici vorbă! Personal, n-am scris niciodată gândindu-mă la câştig. Deşi, am avut o experienţă cel puţin ciudată.  La începutul ,,carierei” mele de scriitor. Am… distribuit una dintre cărţi,  uluitor de uşor,  reuşind să adun o parte din banii pentru următoarea tipărire. Am subliniat ,,experienţă ciudată”,  pentru că n-a fost  cea mai reuşită  carte a mea. Am bănuit că motivul vânzării,  a fost curiozitatea. În fine, mulţumesc celor care m-au ajutat să editez- din  banii obţinuţi pe cartea cu poezie naivă – următoarea carte. Îmi place să dăruiesc atât din cărţile proprii, cât să şi cumpăr alţi autori spre a le oferi. Cam aşa aş defini comerţul  literar. Pentru mine bucuria dăruirii este mai mare decât  gestul umil de a pretinde bani pentru o carte. Lipsesc agenţii literari de vânzare, iar această ,,metoda”- de a-ţi comercializa produsul minţii  ca la tarabă, este unul umilitor.

Gheorghe A. Stroia: Despre uniunile de creație literară ce părere aveți, sunt sau nu oportune, au un rol clar definit în propășirea literaturii române? V-a ajutat în demersurile literare proprii apartenența dumneavoastră la o astfel de uniune?

Mariana Vicky Vârtosu: Este bine să aparţii unei grupări, vorbesc din experienţă. De aproape douăzeci de ani fac  parte din Asociaţia Culturală „Duiliu Zamfirescu” –  sunt membru fondator –  Pe lângă această Asociaţie funcţionează un cenaclu,  şi a funcţionat o revistă literară, Oglinda, revistă care a promovat zeci de scriitori vrânceni şi alte zeci de nume din literatura ţării.Trebuie să amintesc că sunt membru fondator al Ligii Scriitorilor din România, (înfiinţând Filiala Vrancea), iar cei doi vecepreşedinţi ai Filialei sunt scriitorii Gheorghe A.Stroia şi Petre Abeaboeru. Filiala de Vrancea a LSR are un număr de peste treizeci de scriitori, de peste tot din zonă şi din UE (avem membri din Germania, Italia, Franţa) Funcţionează de 9 (nouă) ani şi în fiecare an publică o antologie cu creaţiile membrilor ei.

Gheorghe A. Stroia: Există în fiecare dintre noi mulțumiri și nemulțumiri. Există oameni, cărora, deși nu recunoaștem întotdeauna, le suntem datori cu secvențe din ascensiunea noastră, de ce nu, fie ea și literară. Din contră, există oameni care au încercat să ne demoralizeze, unii dintre ei poate nu neapărat cu intenții negative. Pentru tot ceea ce sunteți în acest moment, vă încearcă o nemulțumire față de ceva/cineva? În antiteză, există e persoană în spectrul literar contemporan față de care nutriți sentimente de admirație și care ar fi motivele pentru care o faceți?

Mariana Vicky Vârtosu: Întrebarea cu numărul 13. Voi răspunde la cea de-a doua parte a întrebării, lăsând nemulţumirile în seama altora. Da, sunt multe persoane cărora trebuie să le mulţumesc. Dar voi începe cu cea mai importantă mulţumire, din care derivă urmarea. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a adus în viaţă persoane care m-au ajutat, m-au apreciat şi care m-au iubit, în aşa fel încât datorită efortului lor  sunt aici, pot să aduc un omagiu meritat tuturor. Aş fi nedreaptă dacă aş face o înşiruire de nume, n-aş şti să folosesc o ierarhie corectă, nici măcar cronologică.  De aceea mulţumesc şi celor care au avut de spus cuvinte nu tocmai plăcute la adresa mea.  Referitoare la activitatea mea literară. Ştiu doar că mi-am dorit să existe  feed-back la bucuria pe care am primit-o.

Gheorghe A. Stroia: Activitatea dumneavoastră literară este una prolifică. Ce proiecte de viitor aveți? Îmi puteți dezvălui câte ceva, în premieră?

Mariana Vicky Vârtosu: Am în calculator o carte dedicată soţului meu. O carte  revoltătoare prin francheţe.Prin conţinut,  pare o carte personală. Nu e deloc aşa. Discursul ţine de universal, de o întrebare raportată la tot şi toate, cu aplicaţie,   al cărui răspuns căutat stârneşte revoltă.  Resemnare? Resentimente care aştern, fără resemnare, religiozitate peste tot şi în toate. Această carte aproape nu-mi aparţine, şi numele meu pe copertă ţine de vanitate. Este o carte a vieţii prin moarte, o carte a tristeţii , dar mai ales a bucuriei învingătoare.  Terapeutica vorbelor, terapeutica  încercării, experimentarea  suferinţei înălţătoare.

Gheorghe A. Stroia: Există o întrebare pe care nu ați primit-o, dar la care ați dori să-mi răspundeți? Vă rog…

Mariana Vicky Vârtosu: La ce bun o altă întrebare? Aş avea eu o întrebare pentru tine, dragul meu reporter: ,,Cum reuşeşti să fii atât de echilibrat şi echidistant când încercările vieţii au vrut să-ţi smulgă rădăcinile, vânturi năprasnice  te-au înclinat până la pământ, de la dreapta la stânga,  de jos în sus şi invers, cum?”…

Gheorghe A. Stroia: În încheiere, mulțumindu-vă pentru amabilitatea cu care ați răspuns provocării mele, credeți în utilitatea  și succesul acestei cărți cu interviuri? Ce sugestie ne puteți da? 

Mariana Vicky Vârtosu: Odată cu trecerea timpului mulţi dintre noi vor dispărea. Dar cărţile noastre, poate, vor mai fi citite de câte un romantic rătăcit. E firesc să-şi dorească să ştie lucruri inedite despre scriitorul care i-a captat atenţia prin cartea lui. E firesc, la o adică, să ne cunoaştem mai bine şi noi între noi, truditori ai cuvântului. Acest gen de culegere de informaţii  va folosi cândva la alcătuirea unei istorii literare.  Tot mai cred în veşnicia cuvântului scris. De aceea, mă înclin în faţa proiectului tău.  Felicitări pentru idee, spor la cules cuvinte.  Şi crede-mă, chiar dacă nu realizăm necesitatea imediată, există un scop ascuns pentru care Dumnezeu te-a îndemnat să faci acest lucru, şi pentru care te-a susţinut.

Gheorghe. A. Stroia, IN DIALOG CU INIMA (interviuri cu scriitori români contemporani) – Vol. 3, ed. Armonii Culturale, 2018

by

Referinţă Bibliografică

ÎN DIALOG CU INIMA… MARIANA VICKY VÂRTOSU/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 25 noiembrie 2018