În urmă cu 127 de ani, pe 15 iunie 1889, înceta din viață, probabil, cel mai român dintre români, poetul Mihai Eminescu. Două zile mai târziu era purtat spre Cimitirul Bellu de un dric simplu, tras de doi cai. Sicriul nu era înfășurat în flori de tei, ci într-o pânză neagră, iar la căpătâi îi stătea un volum de poezii îngrijit de Titu Maiorescu. În memoria acestui om, care sper că va rămâne pe buzele românilor și de acum înainte, câteva cuvinte:
În suflet, doar tăcere
lui Mihai Eminescu –
la trecerea celor 127 de ani
de la plecarea poetului
Cu ani în urmă am vândut un glas
De dor, de zbucium, taină și durere
Și efemere gânduri am adunat sub pas.
Acum, la noi în suflet tot resădim tăcere.
Tăcerea care iartă și-nchide în uitare
Coloși de amăgiri și ghețuri în cetăți,
Prin bălți de resemnare se scaldă astăzi trupuri
Și muguri care uită să-și nască-n dor culoarea.
Doar marea îi mai cântă când pescărușii mor
În zbor, toți îngerii îi poartă neuitarea.
Cărarea am vândut-o,
Cu ea același glas
De dor, de zbucium, taină și durere
Și efemere gânduri tot adunăm sub pas.
Acum, la noi în suflet rămâne doar tăcere.
http://gabriel-dragnea.blogspot.ro/2016/06/in-suflet-doar-tacere.html?m=1
by