Ești, Doamne, bun cu mine și înc-o zi îmi dai,
În zori, deschis-am ochii să văd terestrul rai,
Al dimineții aer îl trag, în piept, curat,
La chipul din icoană, smerită m-am rugat.
În toamna care așterne peste pământ uscat
Covor de frunze, din pomul de unde au picat,
Adânc inspir parfumul roselor din curte,
Petalele le simt cum mângâie a mea frunte.
Și înc-o zi, Hristoase, mi-ai dat, să văd lumina
Ce cade-n con pe pajiști pe unde zboar-albina…
Ea încă mai adună, să aibă pentru iarnă,
Când vânturile reci zăpad-or să aștearnă.
Când mam’ ades îmi spune că nimeni de aici
N-ar vrea să plece DINCOLO, că încă avem frici,
Gândesc că fiecare încă o zi mai vrea
De la Divinul Tată, și așteptă să i-o dea
Dar mie, astăzi, Domnul încă o zi mi-a dat
Când glasul surioarei venea-n urechi ca sfat:
Să nu te-oprești din scris, să scrii cât mai ai timp,
Talantul nu se-ngroapă, e darul cel mai scump!
19 sept. 2023, Georgeta Tudor, membru în Liga Scriitorilor din România


