Noaptea este de grafit,
Tot mai galben e pământul.
Semn că toamna a venit,
La fereastră-mi bate vântul.
Ploile mărunte umblă
Dintr-o frunză-n altă frunză.
Unde ieri era şi umbră,
Stropii albi atârnă-n pânză.
Biet păianjen s-a ascuns
Unde scoarţa e desprinsă.
Unde ploaia n-a pătruns,
A rămas o frunză prinsă.
Licurici și buburuze, fluturași și alte gâze,
Au plecat să dea de veste
Să se-ascundă printre frunze,
Chiar și luna din poveste.
Vine toamna, zise el,
Frunza verde, îngălbenește,
Pomul este singurel
Vântu’ iarba răscolește.
Vremuri triste, vremuri reci
Vin cu vântul de departe,
Iar tu vară, unde pleci?
Unde-s zilele curate?!
Poezia este instrumentul unei minuni, un anotimp continuu de culori şi stări sufleteşti unde primează visul. Poezia e sunetul naturii, când întâlneşte imaginaţia omului. Nu este alcătuită din cuvinte, ci din gânduri trăite pe hârtie. Hârtia trăieşte şi simte sufletul omului, se intersectează cu el, se luminează sau se întristează odată cu el.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru privilegiul de a putea continua jocurile din copilărie până la sfârșit prin intermediul poeziilor și poveștilor pentru copii pe care le scot dintr-o veche călimară.
din cartea pentru copii – Poveşti din Călimară


