INEFABIL
O stea s-a convertit la strălucire
în noaptea-abajur ce o împresoară,
e neclintită în nedumerire
cum poate o lumină… să te doară?
Și singuratică pășind eterul
cu un surâs de primăvară frustă,
ascunde după zâmbete misterul
dar va rămâne veșnică…augustă!
Nostalgice reflexe pământene
le-admiră grațios și inefabil,
vise tăcute ascunse în catrene
împărtășesc un univers culpabil.
Obsesii din legende nerostite
vor coborî pe ape tremurânde
și s-or deschide patimi tăinuite
cu lacrima din stelele plăpânde.
O stea aprinsă,cu lucirea blândă,
sedusă de un semn de întrebare,
purtând a efemerului osândă
a înțeles că și lumina doare…
Autor-Pompiliu Crețu-


