Oriunde-aș fi, oriund ‘ m-aș duce cu firea-mi și cu gândul,
Mă-ntorc cu-atâta dor în piept și-aștept să-mi vină rândul
Ca-n bunătatea Lui Divinul un semn să îmi arate
Ca noi, românii, de-o iubim, s-avem de-a țării noastre parte.
În trupul meu sunt două inimi, din naștere am una,
Și-a doua, cea crescută-n mintea-mi ce-mi e ca și cununa
Ce strălucește pe altare în jurul chipurilor sfinte
Care-mi aduc, cu insistență, de-al României crez aminte.
O inimă suntem cu toții în țara noastră mamă,
De-n suflet ne simțim români și gândul nu ne-ndeamnă
S-o părăsim când ne e greu, când multă supărare
Se strânge sub cortexul mâncat de of și de frustrare.
Să luăm exemplul de la cei ce sângele-și vărsară
Ca noi, din viitorul lor, s-avem pământ și țară,
S-avem, în lumea asta mare, un loc să ne întoarcem,
Acolo unde ni-s strămoșii, piosul gest să-l facem.
Române, tu ce pleci din țară să-ți faci un rost în lume,
La inima-i gândește-te să nu ajungă-n timp fărâme,
Gândește-te că doar uniți în cuget și-n simțire,
Vom face să mai fim ce-am fost, ieșind din amorțire.
8 ian. 2023, Vernești, Buzău, România-Georgeta Tudor


