ÎNTÂLNIRE CA-NTRE PRIETENI…
#AnnaNoraRotaru – autor
Ce soră credincioasă, mi-ai rămas, tu, Singurătate…
La braţ ne luăm adesea, noi şi cu Tăcerea colindând…
În parc tomnatic şi pustiu, pe bănci goale şi uitate,
Ne lăsăm numele, cu briceagul Timpului crestate,
Careva, citindu-le, să-i rămână-ntiparite-n gând,
Găsindu-ne de vrea, oricând…
Sub ploi de frunze moarte, venit-a şi-Amintirea,
Să-mi cunoască pe nedespărţita-i prietenă, Tristeţea…
Îmi ridic încet spre ea, înlăcrimata mea, privirea,
Trezand în minte-mi dureros Dezamăgirea, Rătăcirea,
Ce mi-au alungat odată, nepreţuita-mi mie, Tinereţea,
La zar pierzând cu Bătrâneţea…
Şi, când se stinge seara, cu-a lumii falsă Veselie,
La răscrucea drumurilor pustii, apare pe furiş şi Teama…
Braţ la braţ cu Durerea, Ţipătul şi de-amar Melancolie,
Aducându-mi pe Speranţa ponosită, cu gust acid de glie
De prin fruze şi, din amurguri, cuţitul roşietic, ca arama,
Să mângâie carotida mea cu lama…
În turnul meu, cu visele ucise, venit-a zdrenţuit Trecutul,
Cu ani de-a valma, dosiţi prin mucegăitele de vremi cotloane…
La uşa ferecată, îmi bate cu pumnii lui de oţel Necunoscutul,
Ca să mă-nveţe, chipurile, cum să lupt ţinând în mână scutul,
Cum să-mi găsesc Dorinţa, Iubirea, ascuse-n ani după coloane,
Şi, Apa Vie a vieţii din filoane…
____________________ NORA _____________________
versuri din vol. __ „Pe urma paşilor pierduţi ” __