Nici lacrimile nu mai stau pe gene
Durerea mă apasă tot mai tare
Iar spaima se strecoară-n trup si-n vene
Cand cer speranță pentru-această stare.
În pieptul meu ard țipete ascunse
Și frica ma-nsoteste-n orice clipă
Mă rog la Domnul pe căi nepatrunse
Să mai salveze frânta mea aripă
Mă doare-nstrainarea tuturora
Și am, chiar am nevoie de cuvinte
Acum când boala grea își joacă hora
Si-n gândul meu apar numai morminte.
Mă uit în jur, văd doar singurătatea
Ce râde de a mea îngrijorare
Și nu mai știu, de-i ziuă sau e noaptea
Unui coșmar cu nori de tulburare.
Aș vrea să lupt însă nu am putere
Dar nici nu mă condamn la resemnare
Și cu credință sting orice durere
Fiindcă nădejdea-n El mi-e alinare.
autor
Dorina Omota


