IOAN MICLĂU-GEPIANU: EMINESCU PRINTRE ARDELENI
Călător, senin la suflet, pășea vesel peste lunci,
Iar zefirul pe-a lui aripi grămădea miresme dulci;
Tei cu flori deschise-n soare puneau farmec lin vieții,
Sfințind inima aleasă din chiar zorii tinereții!
Iar din cornul cel carpatic rotunjea a lui privire,
De la Nistru pân-la Tisa vedea Țara-n pângărire,
În acele vremi de zbucium Familia era mare,
Căci la ale lui Vulcan opinii n-avea nimeni cutezare!
Muza Crisurilor încă, cu-a ei valuri semne dete,
Să observe Cernăuții, mândrele-ardelene fete,
Ce s-ar duce de mirese pân-la Siretului maluri,
Pe când floarea moldovimii spre Ardeal cugeta-n zaruri.
Iar Mlădița Bucovinei, răsărind pe mândrul deal,
Prinse rădăcini de dragul românescului Ardeal,
Slavici, cu-a lui șiriană limbă-l primi ca pe un frate,
Timișoara și Beiușul, Blajul cel cu școli înalte!
– Te salut, dar, mică Roma, Dumnezee-ți mulțumesc,
Căci mi-ai dat să pot eu, astăzi, tot Ardealul să-l privesc!
Pădureni cu șuba albă, moți, mocani, în harnic iureș
Stăpânind Târnave, Crișuri, mureșenii a lor Mureș!
Dar tot focul din iubire vi-l adun în al meu suflet,
Să-l ridic în veșnicia veacurilor și-a lor umblet,
Precum Iisus rădicat-a toate relele din lume
Să le ia-n povara aspră, curăîind-o cu al Său nume!
ECHINOCȚIU
Echinocțiul e balanța Naturii,
Iubit și veșnic dar,
Când bunele surori împart lumina lumii
Și-a timpului hotar.
Egală e ziua cu noaptea,
Pe-ntreg rotund pământ,
Iar cerul și-alinie oastea
Pe-un drum etern și sfânt.
Veghind la hotare de soare
Planeta-i bun soldat
Ce patrulează ân jur cu ardoare,
Pe-orbita consemnului dat.
Căci cât de lung e anul,
Când ziua e mai mare,
Când noaptea, – ca și banul
Când stabil preț nu are.
Un echinocțiu social
Divinul să ne dea,
Balanța-n habitatul mondial am vrea
Și-a vieții drag de-apururea să stea!
O FLOARE ȘI O STEA!
O floare-n câmp
Și-o stea pe cer,
Dau sens infinității;
O floare-n câmp
Și-o stea pe cer
De-ar fi, a Țării mele sunt.
Distanța doar,
Mi-așează-n piept
Cărări pustietății.
O piatră-n mări
De o azvârli,
Dă-n cercuri apa mării,
Și piatra-s eu,
Un veșnic nimb
Vibrând spre-a apei maluri.
O floare-n câmp
Și-o stea pe cer,
Din dorul meu răsare!
IARNĂ TÂRZIE
E iarnă afară și-i iarnă târzie,
Iar viscolul bate cu-aceeași mânie,
Flori timpurii răsar și îngheață;
E iarnă și-n suflet, doar reci sentimente,
Tot leagă visării albii elemente.
În creștetul zării e discul de soare,
Ce stă sub perdeaua țesută-n ninsoare,
Cu razele-i galbene ce-abia mai străbat,
Vifornița albă cu fulgii ce-i curg,
Pufoase podoabe așează pe crâng.
Și unda-n izvor e de gheață;
A-ncremenit în Natură suflarea de viață.
O pasăre mică, un ou de cărbune,
Stă țeapănă în codru, străină de lume,
De nu-și mai cunoaște nici propriul nume.
Și vrăbii micuțe pitite-n șindrilă,
Privesc cem e iarna lipsită de milă;
Și-așteaptă să vadă odată ieșind
Stăpânul cu boabe pe-al casei pridvor!
Departe în zare văd fulgul de nea
Și-i parcă tristețea din inima mea!
Stăpânul cu boabe de aur să vie,
Cu-a Limbii Române cuvinte mă-mbie,
Să nu uit cuvântul cel sfânt, Românie!
Ioan Miclău-Gepianu
2023
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..