Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » IOAN MICLĂU-GEPIANU: ”OAMENI CU ALBEAȚĂ PE OCHI”

IOAN MICLĂU-GEPIANU: ”OAMENI CU ALBEAȚĂ PE OCHI”

IOAN MICLĂU-GEPIANU: ”OAMENI CU ALBEAȚĂ PE OCHI”

(Scriere revizuită și adăugită)

…În folclorul românesc se zice, mai în glumă, mai în serios, despre acei oameni

care nu văd bine sau nu înțeleg prea bine lucrurile din jur, pentru această”albeață pe ochi”.

Vorbind cu respect, această albeață pe ochi în înțeles medical ar fi o cataractă, un leucom, ce poate apărea ca urmare a expunerii ochilor prea mult razelor puternice de soare, la suduri de metale, la vânturi, frig, etc. Acest leucom se manifestă ca o pată albă apărută pe cornee și poate duce la orbire parțială sau totală. Acestui leucom I se zice popular, ”albeață”.

Dar, în expresia folclorului nostru, această ”albeață pe ochi” poate să apară și atunci când omul privește prea mult la stălucirea aurului, adică a banului.

Așadar, se zice că unii când văd banii cei lucioși, fac albeață pe ochi. Din acest moment lucrurile se complică, deoarece această albeață face umbră pe creier, de se pierde judecata cea bună a omului atins de acest fel de boală.

Banul își are valoarea lui, e bun, când e câștigat cu adevăr și trudă! Când însă banul face ”albeața pe ochi”, atunci are o anume definiție, așezată de veacuri în folcloristica popoarelor; a fi ”ochiul dracului”, adică ban dorit fără trudă și muncă. O zonă și a vânzătorilor de neam!

De când e lumea lume, această ”albeață pe ochi”a dărâmat pe mulți, fie împărați, fie hoți, faraoni sau popi, pedagogi deveniți demagogi, poeți sau profeți; istoria și preistoria omenească ne dă multe exemple din timpuri și spații. Clopoțelul divin din sufletul lor sună, dar ei nu ascultă.Și cea mai nefastă cale bătătorită de acești oameni, a fost aceea a nu înțelege supremația sufletului, a chemărilor divine interioare, și asta până în zilele de azi. Pentru bani se vinde originea, ființa, sufletul, neamul, istoria. Nu aș fi început această povestire, dacă nu aveam propriul meu îndemn și curiozitatea autodidactului interesat a ști, dar dezinteresat a da lecții nimănui, mai ales celor cu multe studii gata făcute, puși pe funcții la care nu mai poți ajunge, deșii pe umerii oamenilor stau!

Aminteam aci mai sus de supremația sufletului, de chemările divine interioare spre adevăr și pe care unii bănoși, astea nu și le iau în seamă. Unii îmi zic că-s un singuratic, și le dau dreptate, fiindcă a rătăci prin mulțimile filosofiilor, ajung de îmi pierd calea propriilor mele gândiri.

Vrem să respingem existența lui Dumnezeu, aducând drept motivație vremurile și credințele străvechi, mai mult păgâne sau nepăgâne și despre care se spune că aveau zeități cărora se rugau. Deci e vorba tot de sufletele lor și nu de averile lor, deși săraci nu prea erau! Natura le era binevoitoare.

Sfintele Scripturi ne spun că Mesia, Mântuitorul Iisus Hirstos, era de la începutul vremurilor alături de Dumnezeu-Tatăl. Asta nu vrem să înțelegem. Uite, îmi vine în minte vorba lui Ion Ghinoiu, omul ce a muncit o viață întreagă la cartea sa ”Atlasul Etnografic Românesc, ”de a încerca să gândim și altfel – dar cu responsabilitate”. Înțeleptul din America -Alexandru Nemoianu ne spune despre tradiția Neamului nostru românesc, că ”e scrisă în noi, în ființa noastră”. Dr. Napoleon Săvescu, regăsește istoria noastră în Geneza biblică. Prof. Dr. Artur Silvestri la vremea sa ne mai dezvăluie cum această tainică Românie, are un Dumnezeu protector.

Fără umbră pe creer, fiindcă nu mi-am oprit privirea asupra arginților lucioși ai nimănui, nu am furat munca nimănui, nu am ucis sau spart familiile nimănui, mulțumesc Mântuitorului Iisus Hristos și Sfintei Sale Mame, Fecioara Maria, căci prin credința sufletului meu, îmi pot câștiga sănătatea și mântuirea.

Ioan Miclău-Gepianu

Facebooktwitterby feather