Motto:
”…Dor de țară, cin-te știe
Simte căpătâiul greu,
Și duios strecoară-n suflet,
Gând sfios: ”Tu, plai, al meu”…
(Poezia ”Dor de Țară” din cartea ”Glia de aur”
a eminentei poete Melania Rusu Caragioiu- 2015)
DOR DE ȚARĂ
Dor de țară, cin-te știe?
Cine plânge cătinel
Asfințitul din câmpie?
Domolit, vorbești cu fală,
Graiul tău, să nu îl pierzi;
Când pronunți, te înfioară,
Vise stinse, pajiști verzi.
Peste lume, azi, plecat-ai;
Uneori o vezi de sus,
Ca o pasăre măiastră;
Tu, destin, unde m-ai dus?
Răsfoiesc slovele clare
Căutând să văd, anume,
Ce se-ntâmplă-n depărtare,
Locului meu sfânt, pe lume.
Dor de țară, cin-te știe
Simte căpătâiul greu,
Și duios strecoară-n suflet,
Gând sfios: ”Tu, plai, al meu”…
*
LIMBA ROMÂNĂ, O FLOARE
Pe-acest pământ trăiește o floare:
O limbă rostită prin văi și ponoare,
Prin munte, castel și…răzoare.
Cuvintele ei – stele rupte din soare,
Pregătite-s, peste lume să zboare,
Spre albastrul ușor, de cicoare.
Frumusețea ei nu se stinge, nu moare
Ea vine de foarte departe:
Din văi scăldate în latinitate, și
Din balade cu mioare vorbitoare…
*
STRĂBUNA GLIE
Tu, Glia mea străbună, cu sânge uscată,
În stropi mari de plânset prelung frământată,
În brațe purtată, doină legănată…
Luceferi de soare stâlpii de hotar
Redute temut, ei văzut-au multe
Și-au scrășnit amar…
Hoardele trecură-n patru zări cernute!
Spălatu-și-a maica urme de cenușă,
Presărând adâncul cu mari flori de mină,
Culegând văzduhul în flori de sulfină
Și chemând din râuri țiței în lumină…
Glorie de veacuri! Maică mult iubită,
Tu, Mândră cunună, Glie, fi slăvită.
*
CU ISTORIA PRIN BALADĂ
De sub cetina de brazi
Se-aud legende și azi;
Toate amintind anume
Nume mari – cântate-n lume.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Sub colină-n sat la noi
Cântă seara din cimpoi
Ion, ce zice cu alean
Un vechi cântec ardelean!
Auzi? Și frunza-l doinește!
Auzi? Și vîntu-l foșnește”
Drumețul din drum se-oprește!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Sub gorun, la Țebea-n vale
Fosta Iancu Criș și mal,
Pietre, oameni, frunză, ram
Îl slăvesc! Îl cântă-un neam!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Răsunat-au peste culmi
Buciume din tei și ulmi;
Buciume de-mpotrivire
Către crunta umilire…
Când s-au ridicat cei moți,
Clănțăneau din dinți cei hoți!
*
Cu poporul de-o credință,
Horia poartă biruință;
Luptă și-mparte dreptate!
Liftele prin strâmbătate
Au schimbat pâinea-n ghiulele,
Cătușe fac din inele
Și deschis-au temniți largi
Să le umple cu iobagi!
: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Fruntea sus! Dreptatea-nvingă!
Horia nu știa să plângă!
Dârz înfruntă moartea cruntă…
Numai huma este-nfrântă!
Os cu os zdrobit pe roată
Os și carne despicată!
Horia-și șterge de pe frunte
Sângele… Sus, către munte
Strigă marea-i biruință:
”Vremea dreaptă vine iară!,
”Învățați mereu din luptă!
”Veți învinge! Doar credință
”Să aveți în Neam și Țară!”
*
ȘTIINDU-NE DEAPURURI FRAȚI
Lui Mihai Eminescu
Noi, țara dacă, neamul nostru
Dăm împliniri pe-acest pământ,
Veghem sub steaua Eminescu,
Sub steagul nostru-n faldul sfânt.
Să-i serbăm iarăși amintirea
Și versul său nemuritor
Și să-l purtăm mereu în suflet
Toți cei născuți pe-acest pripor.
Menim să fie numai soare
Și-n vremi de cântec să rostim
Prin versul său o dulce floare –
Limba română ce-o vorbim.
În veci să fie al său nume
Mărit de Sfinxul din Carpați
În rezonanțe către lume,
Simțindu-ne deapururi frați.
*
POEM LIMBII ROMÂNE
Aș scrie un poem limbii române
În care dragostea nu e o farsă
Și sentimentul nu-i o pâlpâire,
Nici frunza ce-a ieșit din vară, arsă…
Aș scrie un poem limbii române,
Mistuitor, pătruns de nostalgie
Și printr-o diafană melodie
De sentimentul meu aș da de știre…
Aș scrie un poem limbii române,
Să plămădesc în el doar flori și fluturi,
Dansând sub soare-n raze de săruturi.
Aș scrie un poem limbii române
Cum n-a mai scris decât un Eminescu.
O limbă care vine dinspre doine
Și-n infinit va înflori și…mâine!
Dela arhiva Bibliotecii ”Mihai Eminescu”-Cringila, N.S.W,
Cartea ”Glia de aur”-poezii și poeme de suflet –
autor Melania Rusu Caragioiu, Ed. Singur, 2015.


