(Daniela Văleanu, Plaiuri din Banat în legende, Ed. Mirton, Timișoara, 2018)
Modalitatea prozaistică a Danielei Văleanu este o componentă semnificativă, prin care se întruchipează un sincretism sui generis, întrucâtva sincopat, dar de o anume expresivitate și concretețe descriptivă și evocatoare.
Tipologic și tematic înrudite, cele trei volumașe ale ciclului – Plaiuri românești în legende (2002), Din legendele Munților Apuseni (2003) și Plaiuri din Banat în legende (2018) se circumscriu caracterizării introductive. Inspirate discret și nesupărător de repere prestigioase (cu valențe paideice) din literatura noastră, precum Alexandru Vlahuță, Calistrat Hogaș, Gala Galaction, ori de nume de referință din bibliografia etnografico-geografică românească (Tony Brill, Nicoleta Coatu), cel de-al treilea volum pe care îl recenzăm aici se particularizează, în cazul Banatului, prin cel puțin două mari nume: Nicolae Stoica de Hațeg, cronicarul – povestaș al legendarului și spectaculosului Banat montan și Lucian Costin, folcloristul și etnologul inconfundabilelor baladelor-legende bănățene.
Despre cartea aceasta – cea din 2018 – autoarea însăși scrie, încă de la începutul Cuvântului înainte, că e destinată a ne purta pe tărâmuri de legendă; are, așadar, o menire paideică (cel puțin implicită). Înlăuntrul unei asemenea meniri – firească și însemnată în sine – și în consonanță cu profesia dar, mai ales cu vocația de dascăl a autoarei, ca prozatoare, încadrarea tipologică încercată mai sus se particularizează.
În sâmbure, dar și cu câteva semne bine prevestitoare, percepem faptul prin care (sau din care) Daniela Văleanu este dotată cu ceva ce s-ar putea numi bun instinct și chiar o anumită memorie de prozator; fapt căruia – deocamdată – autoarea îi spune (cărturărește și convențional) „bibliografia vastă”, în care se ghicesc elemente de geografie fizică și umană, etnografie, folclor, istorie orală și locală. Astfel că astă prielnică privință, înghiocată încă – precum tocmai arătasem mai sus – se vădește (peisagistic și legendar) în „cazul Banat”, prin proporțiile metaforico-simbolice planetar recunoscutei sale unicități: Cascada Bigăr, „declarată cea mai frumoasă din lume” (pp 36-38), precum afirmă autoarea în descrierea natural-geografică, întărind o întruchipare sincretică arătată mai sus, prin repovestirea celei mai frumoase legende folclorice a locului, desigur într-o variantă accesibilă unei plaje largi de cititori.
Însă nu mai puțin importantă este cealaltă dimensiune a unicității legendei, cea care cade în sarcina prozatoarei Daniela Văleanu, și anume dezvoltarea creativă a eposului dintr-un asemenea sâmbure la statura stilistic individualizată ca artă a scrisului propriu – în acest caz, ca prozatoare.
În concluzia acestui demers al nostru (limitat la un eșation exemplar din volum), având în vedere nu doar pregătirea de strictă și înaltă specialitate (i.e. doctor în filologie), putem desluși cu îndestulă limpezime semnele vocației de prozator în (auto)edificarea staturii ei creatoare.
IOAN VIOREL BOLDUREANU
by 
 |
Referinţă Bibliografică |
Daniel LUCA: Plaiuri de legendă
Marcu – Mihail DELEANU: Luna eminesciană
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..