Întotdeauna avem nevoie de legende. Ca și basmele, ne împresoară și ne teleportează într-o lume aflată între realitate și fantastic, plină de pitoresc, dar și de învățăminte pentru toți oamenii, indiferent de vârstă.

Volumul Plaiuri românești în legende de Daniela Văleanu (Editura Mirton, Timișoara, 2002) este, așadar, mai mult decât binevenit, acoperind un vid de informație pentru mulți dintre noi.

Legende cosmogonice (facerea pământului, cu munții și văile sale) se îmbină armonios cu cele despre munți (Bucura, Capra, Caraiman Ceahlău…), despre stânci, pietre vârfuri (Babele, Cetățuia, Detunata, Masa Jidovului…), despre dealuri (Arsurea, Cucului, Înlemnit, Muierii…), despre apele curgătoare ori stătătoare (Buzăul, Dunărea, Jiul, Oltul, Mureșul, lacurile din Munții Retezat…), despre diferite localități ori locuri geografice (Alimănești Azuga, București, Buziaș, Țebea…) ori despre mănăstiri și schituri (Curtea de Argeș, Putna, Rarău, Tismana…).

Totul curge pe axa bine-rău, toponimia diferitelor locuri, spații, având fie rol de aducere aminte a unor fapte vitejești sau numai generoase („Au scăpat doar câțiva săteni,  care-au fugit la stâna lui Ali, sau Aliman, ce se afla ascunsă în pădure. Au făcut acolo noul sat și l-au numit după salvatorul lor: Alimănești”, p. 67), dar și a altora nefericite, ori mărturie a unor pedepse divine („A doua zi, după plecarea călătorului, se întâmplă alt lucru de mirare: tot satul cu oameni răi și cărpănoși se scufundă în ape; în locul satului, se întindea acum un lac adânc și mare. Rămase doar un mic ostrov, cu casa femeii celei bune. Așa a apărut Lacul Siutghiol”, p . 63).

Desigur, dragostea are un rol deosebit de important, multe povești de iubire, cel mai adesea neîmplinite, fiind la originea unor întâmplări de neuitat, fie că este vorba de iubirea între oameni, între uriași, între oameni și uriași ori între oameni și zâne. Sentimentele sunt întotdeauna extrem de puternice și, chiar dacă destinul este potrivnic, speranța în izbândă subzistă [„Dar bătrânul uriaș îi prinse taina, așa că, într-o seară, îl urmări cu o ceată de uriași înarmați până-n dinți. Îl găsiră pe voinic în brațele zânei. Furios peste poate, uriașul înfipse spada în inima zânei, care muri pe loc. Văzându-și iubita răpusă, flăcăul își înfipse pumnalul în inima tatălui, apoi își curmă și el viața (…). Din trupurile lor sunt făcuți stâlpii Detunatei Goale”, p. 20].

Dragostea de glie, de locurile strămoșești, determină ridicarea la luptă pentru apărarea acestor ținuturi în fața cotropitorilor, prilej de acțiuni eroice ce nu pot rămâne nescrise în denumiri („Turcii au fost alungați din țară. De bucurie, Ștefan cel Mare și Sfânt s-a întors cu cei șapte voinici la casa babei Tudora, unde a scris un act prin care îi făcea pe veci stăpânii Munților Vrancei, de la Trotuș, până la Valea Bâsca Buzăului. Cei șapte frați s-au așezat la poalele munților, și-au întemeiat familii, apoi sate, numindu-le după ei: Bodești, Spirești, Negrilești, Bârsești, Spulber, Păulești, Nistorești, așa cum le găsim și astăzi”, p. 80).

Daniela Văleanu nu doar culege diferite legende, ci le filtrează, încearcă să le dea o haină literară, prin urmare nu suntem în fața unei materii brute, ci a uneia însuflețite prin participarea sa activă (de pildă, „Singurul lac vulcanic de la noi din țară este Lacul Sfânta Ana, un lac aflat într-un decor mai mult decât încântător”, p. 61).

Lucrarea de față se constituie într-un ghid extrem de util elevilor, în primul rând (atât prin relația dintre toponimie și geografie, noțiunile abstracte ale celei din urmă dobândind viață, cât și prin indicele denumirilor geografice), dar nu numai lor, ci și celor care sunt pasionați de călătorii, ori acelora care vor să (re)descopere plaiurile mioritice, nimeni neputând rămâne indiferent în fața frumosului, de orice natură ar fi el.

—————————–

Daniel LUCA

Timișoara

by

Referinţă Bibliografică

Daniel LUCA: Plaiuri de legendă/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 1 decembrie 2020