In bello veritas

Din negura uitării, incandescent, Cuvântul

Despică limbi de foc și arde Jurământul,

Se frânge pe din două – amor de dragul artei –

Căci porumbelul păcii pecetluit la moarte-i.

În templul nebuniei se-aud doar cioburi sparte

Și exilați urlând de lumea ce-i desparte

De hăul libertății,

De muntele dreptății,

De sticla transparentă și fără de gratii

De luntrea de pe Styx, neatinsă de pramatii.

Voit-a despotul din giulgiu să le ridice steagul,

Să le strivească craniul ori să le scuipe cheagul,

Să sufle peste ei iodură de argint

Și-apoi să îi arunce în negrul labirint.

Obuze – zeci la număr – căzut-au peste ei

Sunt avioane-n zare… cadavre pe alei,

Sunt rugăciuni ce-n ceruri nu au mai reușit,

Și totuși, țara lor, e de necucerit.

S-a înfuriat pitonul și-a dat cu capu-n piatră

Voind neapărat pe lei să îi despartă.

„Voi, renegați ai sorții, de ce nu vă predați

Să încercăm, încă o dată, să fim deolaltă frați?

Ce v-a-nvrăjbit de oare mușcați voi pe stăpân?

Sentința voastră-i scrisă, nu pot s-o mai amân…

De n-ascultați de mine, pe rug să zvârcoliți,

Cu Biblia în brațe, cu-ai voștri acoliți!

Ori nu vedeți voi oare că domnitor sunt Eu

Și v-a uitat de tot al vostru Dumnezeu?

Luptați în van, de-a valma, de-a curmeziș și-n contra

Curentului ce vă izbește și vă-ncrețește mutra.

Martiri vă credeți voi, în imnul vostru mut,

Un petic de pământ nu dați cu împrumut…

Și de veți vrea, vreodat’, să facem armistițiu

Să știți că n-am să cad la un așa capriciu.

Rușine să îți fie, ștrengarule bandit,

Că muști acuma mâna ce ieri – ea te-a hrănit!”

Răsună peste vale sirena înarmării.

În beciuri stau ascunși, în pragul disperării,

Copii, femei, bătrâni ce nicio vină n-au

Că tatăl, soțul, fiul pe câmp se războiau.

Strămoșii își fac cruce, deplâng cumplita soartă

Și pe vecini îi roagă, îi dojenesc, îi ceartă…

„Nu că’ta-n astă viață ce-n trecut avut-au zeii,

N-aduna averi în traistă, nu te alerga cu leii!

Ține-ți sufletul departe de deșertăciunea lumii

Să nu cazi, naiv, pradă nefastelor lăcomii!

Fii onest, apleacă fruntea la alatarul bunătății,

Și te-n-chină-n libertate, nu în jugul vanității

Adu cinste mamei tale c-a crescut odorul blând,

Tatălui sărută-i mâna cât mai este pe pământ.

Fă-ți părinții o icoană ce pictată e de îngeri:

Ei te-au apărat de diavol și de grelele înfrângeri.

Te ridică din cenușă, din nisip te recompui

Și refă clepsidra vieții – a Cuvântului dintâi!

Nu cerși un colț de pâine dacă n-ai muncit să-l ai,

Din puțina-agoniseală lasă-ți loc mereu să dai!

Nu sceptrul te face rege, nu coroana de pe cap,

Ci virtuțile deolaltă, cât în tine ele-ncap.

Aveți milă când vă cerem, în genunchi, noi, ajutorul

Poarta iadului s-o-nchidem, sa îi încuiem zăvorul,

Pe balauri să-i ascundem, iertători, în catacombe

Iar în jur să fie cântec, să nu mai răsune bombe!

N-ați voit a ne primi în distinsa Alianță –

Unii au privit porunca drept o gravă cutezanță,

Alții-au râs de ghidușie, de ambiții prea zeloase

Și ne-au dat în schimb temeiuri și-adevăruri mincinoase.

Voi, companioni de cruce, care liniștiți dormiți,

Nu vă pasă, vouă, oare, de săracii asupriți?

Nu mai vrem apocalipsă și pământ pătat de sânge,

Nici promisiuni deșarte, nici încurajări nătânge,

Haideți-n ăst’ ceas târziu să punem pecetea păcii

Iar stindardul Europei să-l încununăm cu salcii.”

Jos, în buncărul revoltei, eroii își trag suflarea,

Își șterg de praf orgoliul și își șflefuiesc onoarea,

Se închină-n umilință și se-aprind apoi cu totul

Când datoria îi cheama – ei refuză antidotul.

Și pe domnitor de văd, în jurul lui se strâng

Împătimiți fiind de haos și de vise ce se frâng.

Au hotărât ca astăzi să alunge pe tiran –

Cu arma să îi răspundă și să nu mai spere-n van –

Șttt! Ecoul se propagă din temutul subteran:

„Stăpân te crezi, dar eu nu astfel îți voi spune –

Nu vezi că n-ai prieteni-n a ta ascensiune?

În palme vrei să ții, de drept, tot mapamondul

Dar sunt aici de gardă ca să-ți amputez imboldul.

O mamă ne-a născut, dar eu nu îți sunt frate

Când arma nucleară e tot ce ne desparte.

A erodat genomul, doar ura ne mai leagă

Căci soră-mi este vatra și mi-e atât de dragă!

Cu dinții am s-o apăr, cu dinții am să mușc

De ea de te apropii – pe loc am să te-mpușc.

Opește-ți șobolanii să umble prin tranșee,

Buimaci de sulf, de brom și de opiacee.

Te rog, protocolar, încheie acest chin

Și nu disemina cuvinte cu venin.

A ta degenerare găsit-a diagnostic:

Ești singurul mort-viu, într-un sevraj agnostic.

La boala ta atroce nu-există vreun remediu

Atâta timp cât țara mi-o ții într-un asediu.”

Ars moriendi

Din a cerului oglindă

Se reflectă praf de stele

În privirea-ți muribundă,

În tacerea de pe piele.

Tâmpla ta, de timp crestată

Sprijinită ți-e de pumn.

Ai gândirea exilată…

Parcă te transformi în scrum.

Arde-n tine disperarea

A atâtor vieți pierdute;

Resemnat, aștepți chemarea

Către cele nevăzute.

E târziu în tine, parcă,

Ești departe cu simțirea:

„Și de mor acum – ce dacă?

Cred că asta-mi e ursirea.

Nu-mi aduce flori la groapă,

Sunt cu tine-n veșnicie:

Tot ce vezi – e o etapă.

Tot ce speri – zădărnicie.

Nu fi trist că fug departe:

Ți-s în suflet la o șoaptă.

Nu mă tem deloc de moarte,

Nu cobor, ci urc o treaptă.

Lasă-ți dorul să mă plângă

În duminicile reci!

Vreau cu lacrimi să mă ningă,

Vreau cu zgomot să mă-neci.”

 Chimie anatomică

Dizolvă-mă-n culoarea surâsului tău

și nu permite tristeții

să se strecoare

prin galaxia absconsă

din pigmentul sângeriu

al irisului

de catifea.

Amestecă-mi lumina

cu bezna acidă

prin care,

Anxioși,

ne căutăm cu degetele nisipoase

în golul care există

între două inimi rătăcite

sau uitate

de Destin.

Topește-mi sufletul la 180 de grade

Fahrenheit,

în lava îmbrățișării tale

vulcanice

și zdrobește-mi coastele

să pot simți mai bine

fâlfâiala aripilor care ți-au crescut

din stern.

Îngheață-mi respirația –

sărutul verii să-mi fie aer,

să-ți gust cu limba

atrocitățile care suspină

în recea dezmierdare

de cleștar.

Ajută-mă să înțeleg

de ce

între doi surdo-muți

gângurește despărțirea

și tace

o Dragoste

ce ne-ar fi vindecat

pe amândoi

de păcat.

Mamă

(Tu ești cuvântul prin care

Dumnezeu a vorbit cu îngerii)

Mamă,

aş vrea să pot să îţi dezmierd

Nesiguranţa care îţi sălăşluieşte

în suflet-

ca un balaur în grota Amăgirii.

Permite-mi, în tihna rugăciunii nerostite

să nu mă-nchin divinităţii,

ci să-Ţi închin

o infinită

Dragoste

pe care doar sub lacăt o îmblânzesc

să nu explodeze

ca o nebuloasă,

în universul creat de noi amândouă

din praf de vise şi două bătăi de inimi

ce ticăie-n sincron.

Aș vrea să îți sărut

rănile pe care Timpul

le-a lăsat ca cicatrici pe pielea ta

îmbălsămată cu suspin și dor

de-o primăvară ce ne-ar salva pe toți

de la pieire.

Mamă,

Tu ești cuvântul prin care

Dumnezeu a vorbit cu îngerii

să îl rostească când din pântec

s-au desprins fără de aripi,

căci o iubire ca a ta

e suficientă

și nemărginit de sfântă

să fie liantul dintre cele două lumi,

la capătul cărora ne vom regăsi

negreșit.

Mamă,

aș vrea să pot în versuri să-omagiez

Cosmosul tău desăvârșit,

necunoscut de ceilalți

dar atât de omniprezent în fiecare gând de-al meu,

că uneori mă tem să nu deranjez

planetele care s-au aliniat

ca noi două

să ne-ntâlnim.

Ce-ar fi…?

Ce-ar fi de mâine aș pleca

Și nu privit-am înapoi

La doliul ce ne ofusca

Și ne-a cuprins pe amândoi?

Ce-ar fi de azi să căutam

Emoții ce ne aparțin

Iar ura să o anulăm

Și să iubim încă puțin?

Ce-ar fi de ieri să fim amici

Ce ne mințeam cu un sărut,

Că astăzi suntem încă mici

Și că o luăm de la-nceput?

Ce-ar fi de Timpul s-ar opri

Și-n loc emoția ar sta?

Și-atuncea mă vei mai dori?

Și-atuncea voi mai fi a ta?

Ce-ar fi prin ani să alergăm

Desculți de vârstă și de dor,

Minute-n plus ca să furăm

Și viața să n-o mai măsor?

Ce-ar fi de tu mi-ai fi sortit?

În universuri paralele

Să te iubesc la infinit,

Dar tu să n-ai habar de ele?

IOANA-RODICA DUMITRU

Ploiești

Nume complet: DUMITRU IOANA-RODICA

Născută la data de 17 martie 1993, în localitatea: Ploiești, judeţul: Prahova, ţara: România

De profesie: consilier juridic (licențiată în Drept, absolventă a Universității din București – Facultatea de Drept, promoția 2015; absolventă a programului de Master – Drept Internațional Public, în cadrul Universității din București, Facultatea de Drept, promoția 2016)

Domiciliul actual: Ploiești (jud. Prahova)

E-mail: ioana_r.dumitru@yahoo.com

Primii pași (studii preuniversitare): Colegiul Național „Jean Monnet” Ploiești (în prezent, Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria”, Municipiul Ploieşti), având ca profesori de limba română pe: dl. Costea Tudor, dna. Rizea Ilona, dna. Faur Raluca, dna. Popescu Ruxandra.

Activități culturale și literare

–          primele poezii au fost scrise la vârsta de aproximativ 13 ani;

–         în perioada școlară am publicat texte scurte în Revista Dialog a Liceului Pedagogic Ploiești (în prezent, Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria”, Municipiul Ploieşti)

– Membră a Cenaclului litrar (on-line) Noduri și Semne

Premii sau distincţii pentru activitatea literară

Premiul pentru cea mai expresivă lucrare, Concursul Judeţean de Creaţie Ioan Grigorescu – Reporter în lumea cuvintelor, ediţia a II-a, 2006, Ploiești

Premiul pentru originalitatea lucrării, Concursul Judeţean de Creaţie Ioan Grigorescu – Reporter în lumea cuvintelor, ediţia a III-a, 2007, Ploiești

Premiul al III-lea  – Secțiunea poezie, 2022, Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a III-a, Festivalul de Arte, Câmpina

Premiul al III-lea  – Secțiunea proză scurtă, 2022, Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a III-a, Festivalul de Arte, Câmpina

            Proiecte de viitor, intenţii culturale

– În prezent doresc o colaborare cu catedra de limba română a Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria”, Mun. Ploiești în vederea organizării unui cerc literar săptămânal, spre a oferi îndrumare și sprijin tuturor tinerelor talente cu înclinații literare.

– De asemenea, întenționez să demarez un proiect cultural în oraşul Ploieşti şi împrejurimi, dedicat creației literare a tinerilor debutanți în acest domeniu, cât și organizării de evenimente culturale prin care să promovez literatura română contemporană, colaborarea cu instituțiile culturale locale și județene (biblioteci, unități de învătământ, librării) pentru organizarea unor sesiuni de lectură și/sau dezbateri pe teme literare.

by

Referinţă Bibliografică

IOANA RODICA DUMITRU: IN BELLO VERITAS (Moment liric)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 1 iulie 2022