În luna aprilie 2016, a apărut la Editura Sfântul Ierarh Nicolae volumul de teatru „În colivie“ a scriitoarei Ana-Cristina Popescu. Volumul cuprinde șaisprezece piese de teatru care pornesc de la același mesaj, dorința de libertate.
Omul prin însăși natura sa este o ființă liberă, a fost creeată să fie o făptură liberă, din acestă cauză, de câte ori se împiedică de câte un bolovan, strigă după libertate, aleargă după ea, dar e atât de obosit, de orb, că adesea nu îi zărește chipul. Ana-Cristina Popescu a arătat acest lucru, neputința ființei omenești de a se elibera din firele de mătase ale pânzei întunecoase a închisorii, prin piese precum „Păianjenul“, „Oglinda“, „Gustând din măr“, „Punctul“, „Roata“ etc.
Titlul volumului sugerează elementul în care omul s-a înlănțuit singur datorită unor complexe, fobii. Înțelegem acest lucru și mai bine lecturând piesa de teatru „Râme, melci, viermi, șerpi“ sau „De ce se ofilesc florile când le ating?“
Moravurile societății și încercarea de a evada departe de noroiul lor sunt înfățișate în piese precum „Mocirla“ sau „Arhiva“.
Tot în aprilie 2016, la Editura Sfântul Ierarh Nicolae, a apărut și volumul „Mozaic“, un auxiliar didactic de limba și literatura română pentru gimnaziu, autor Ana-Cristina Popescu și Simona Petronela Mîțu.

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..