Jaime Siles (Valencia, 1951). Personalitate uriaşă, de factură renascentistă, profesor, om de ştiinţă, poet, eseist, traducător, foarte bine cunoscut şi recunoscut în lumea literar-artistică şi academică din Europa şi dincolo de graniţele ei. Poezia sa, de un extraodinar rafinament al expresiei, explorează acele adâncimi ale Fiinţei unde impermanenţa şi dihotomiile se sting şi unde eului i se revelează esenţa, altfel spus: grandoarea indicibilă şi neclintită a Vacuităţii (sp. Nada) .
*
Doctor în Filologie Clasică la Universitatea din Salamanca.
Bursier al Fundaţiei Juan March, cu studii aprofundate la Universitatea din Tübingen, sub conducerea lui Antonio Tovar. Ulterior, cercetător cu contract în Departamentul de Lingvistică al Universităţii din Colonia, unde a colaborat cu Jürgen Untermann la Monumenta Linguarum Hispanicarum. Între 1976 şi 1980, profesor de Filologie Latină la Universitatea din Salamanca; între 1980 şi 1982, prin concurs, la cea din Alcalá de Henares. În 1983 a obţinut catedra de Filologie Latină a Universităţii din La Laguna (Tenerife). În acelaşi an a fost numit Director al Institutului Spaniol al Culturii din Viena şi Ataşat Cultural la Ambasada Spaniei în Austria.,funcţie ce s-a încheiat – la propria cerere – în noiembrie 1990. Profesor Onorific al Universităţii din Viena (1984 –1986),Gastprofessor al Universităţii din Graz (1985); Gastprofessor la Universitatea din Salzburg (1986); Visiting Professor al Universităţii din Madison-Wisconsin (1989); Profesor Visitante al Universităţii din Bérgamo (1990); Profesor la Universitatea din Berna (1990 şi 1991); Ordentlicher Professor al Universităţii St. Gallen (1989 – 2002), la a cărei Facultate de Ştiinţe şi de Cultură a fost decan (1997 – 1998); Profesor Visitante la Universitatea din Turín (1996); Profesor Visitante la Universitatea din Geneva (2000 – 1 şi 2011 – 12); profesor invitat la École Normale Supérieure din Lyon (2011), la Universitatea Blaise Pascal de Clermont-Ferrand (2012), la Universitatea din Orléans (2013), şi la Universitatea Marne – La Vallée (2014). În prezent, este Profesor de Filologie Latină la Universitatea din Valencia. A fost Preşedinte al Societăţii Spaniole de Studii Clasice (2008 – 2016), director al Aulei de Studii Clasice a Institutului Alfonso El Magnánimo din Valencia şi director al Departamentului de Filologie Clasică de la Universitatea din Valencia. A fost secretar de redacţie la Revista de Occidente şi Consilier Cultural în Reprezentanţa Permanentă a Spaniei la ONU. În 1973 a obţinut Premio Ocnos; în 1983, Premio de la Crítica de País Valenciano şi Premio de la Crítica Nacional; în 1989, Premio Internacional Loewe de Poesía şi în 1998, Premio Internacional Generación del 27. În anul 2003 a fost distins cu Premio Teresa de Ávila şi, în 2004, cu Premio bienal de las Letras Valencianas, acordate ambele întregii sale opere. A primit de asemenea Premio Nacional de Poesía José Hierro în 2008, Premio Internacional de Poesía Ciudad de Torrevieja, tot în 2008, şi Premio Tiflos, Premio Extraordinario de Bachillerato (1967), Premio Extraordinario de Licenciatura (1973) şi Premio Extraordinario de Doctorado (1976). A fost distins cu Encomienda de la Orden del Mérito Civil (23 iunie 1990), la Gran Cruz de Honor pentru servicii aduse Republicii Austria (1991) şi cu Medalla de Plata de la Emigración (2003). Académico de Número de la Real Academia de Cultura Valenciana, Académico Correspondiente de la Real Academia de Bellas Artes de San Carlos (2001) şi Académico Correspondiente de la Real Academia de la Historia (2005). În 2013, Municipalitatea Valencia l-a numit Hijo Predilecto de la Ciudad şi Universitatea din Clermont-Ferrand i-a acordat titlul de Doctor honoris causa.
În calitate de cercetător multidisciplinar, a lucrat în diverse domenii, precum epigrafia prelatină din Peninsula Iberică, poezia clasică greco-latină, poezia şi pictura spaniolă din Secolul de Aur, poezia europeană şi hispanoamericană contemporană, relaţiile dintre scriitură şi pictură din Antichitatea Clasică până în zilele noastre, teoria şi istoria traducerii. A tradus teatru, poezie, roman şi eseu din nouă limbi (greaca clasică, latină, greaca modernă, franceză, italiană, catalană, portugheză, engleză şi germană).
Este autor a 36 de cărţi de poeme – multe dintre ele traduse în alte limbi; 14 cărţi de eseu şi cercetare; 20 traduceri; 9 ediţii; 144 articole ştiinţifice; 26 prefeţe; peste o mie de recenzii de carte.
Poeme
Daimon Atopon
A Marifé y Pepe Piera
I
Poţi fi căutat sub un chiparos de spumă,
în degetele aerului metalic din vis,
într-un vulcan de păsări incendiate de zăpadă
sau în valurile fără glas ale peştilor de argint.
Te ascunzi în râuri,
în frunzele de piatră,
în aştrii selenari îngheţaţi.
Trăieşti dincolo de vene,
la marginea dinţilor,
invizibil în sângele nud al aurorei.
Te-am văzut de multe ori arzând în cristale,
tresărind în pupile,
consumându-te în ecourile unui abis nenumit.
Umbra ta mi-a dat lumină,
mi-a mângâiat fruntea,
s-a făcut corp în gura mea.
Şi privirea ta arde, fulger de gheaţă,
fum în sprâncene,
lavă.
II
Arbore al uitării, tu,
trup neîntrerupt,
porumbel suspendat deasupra bulboanei.
E o sare albastră dincolo de sprâncenele tale,
o mare de foc deschis în obrajii tăi
şi un tic-tac indicibil, ce mă duce
până la un zeu profund, clădit din spumă.
E ca şi cum ai cerceta aerul,
ca şi cum ai zgâria misterul,
ca şi cum ai înjunghia umbra.
Te voi descoperi,
femeie metalică, între spini:
un murmur de sânge transparent
pe chipul pierdut al tăcerii.
III
Prin tine lumina urcă în amiază,
nisip prelungit până la buzele mele,
fir de pământ arzător şi grăbit
unde spaţiul răsare mai intens.
E un gheizer de spumă,
de lavă întreruptă,
de porumbel incomplet,
ce multiplică aerul în dimensiunea vocilor.
Totul e muzică, notă, diapazon.
Până şi trupurile, în nimic, sună.
(Canon, 1973)
Muzica apei
Spaţiul
― dedesubtul spaţiului ―
este forma apei
în Chantilly.
Nu tu, nici memoria ta.
Doar numele,
de limbajul tău scris
pe tăcerea din tine:
un idiom de apă
dincolo de semne.
(Música de agua, 1983)
Oglindă
Îţi privesc oglinda
plină de ochi cenuşii.
Lumina îi smulge.
Numai ecoul
poate să umple
cu umbre
cristalul.
(Música de agua, 1983)
Tărâmul nopţii
Noaptea te scrie,
te transcrie,
te inventează.
Aşa,
ca pe hârtie,
o simplă pânză,
timpul:
o filă unde noaptea
ar dezghioca
pământul din priopria-i efigie,
chipul,
trupul său din care răsar
invizibile semne.
Tărâmul nopţii,
la Terra della Notte,
teracotă ori destin
ori scriitură ce plăsmuieşte
ceea ce e îndepărtat de tine,
ceea ce e dincolo de tine:
alfabet nocturn al nimicului.
(Música de agua, 1983)
Unghiuri moarte
I
Să trăiesc în latura cealaltă a poemului
şi nu în realitate, care este reflexul său.
Să traversez aceste căi
ce se află de cealaltă latură a vieţii.
Să privesc parcurile şi pieţele sale,
pline de lumină în beţia dimineţilor.
Să simt zbuciumul frunzelor
într-un aer nemişcat, circular.
Să văd străfulgerarea apelor
unui râu ce curge fără început nici sfârşit.
Să ignor ceea ce ştiu,
să cuget că nu mai exist.
II
A trăi viaţa poemului,
a luneca pe glasul său,
pe respiraţia sa,
pe saliva sa.
A simţi cum cerneala
ajunge la rădăcina sa originară,
a-i asculta vibraţia pânzelor,
a mirosi parfumul vegetaţiei sale,
a te scufunda în sunetele sale,
în bătăile inimii sale, în algele sale,
a şti ce s-a dus,
ce nu a putut fi,
ce nu a fost.
Dar ştiindu-l cum a fost:
liber de făţărniciile confuze
ale limbajului, ale culturii,
ale statuilor.
Liber de orice.
Liber, mai cu seamă, de mine.
Unde nu există
nici semne nici cuvinte.
Unde nu există nimic.
Unde numai nimicul
să fie idiomul lui Dumnezeu.
III
În acel neant pur
unde trăieşte poemul
să fii ca în tranzit,
ca într-o călătorie,
ca într-o sărbătoare,
ca într-o vizită.
Să fii ca în trecere,
aşa cum şi eşti în propriul eu.
Să trăieşti, în poem,
cealaltă latură a poemului.
Să trăieşti viaţa poemului
în trecerea neîntreruptă a eului.
(Himnos tardíos, 1999)
Interioare
I
În tactilitatea lăuntrică a pescăruşilor
se află un ecou de umbre ce conduce
la o intemperie de cristal.
Ceea ce aerul ridică este propria-i prezenţă
care, într-un ritm de lumini, se diluează
spre o deschisă şi singură identitate.
Cât de profund este acest lăuntru al aerului,
ale cărui forme îi modulează nefiinţa!
(Alegoría, 1977)
Piaţa San Pedro en Faro
A Manuela y Nuno Judice
În această piaţă San Pedro en Faro plouă
nu se ştie: cu flori sau cu păsări.
Iunie îşi întinde cerneala pe sol
precum soarele umbra în spaţiu
şi moartea apare în penumbră
aidoma oxidului în lanţurile bărcilor.
Pluteşte în ritm lent dimineaţa
în timp ce totul pare un desen grăbit:
această viziune a zilei este o altă zi
şi acest acum mâzgălit a fost clar mai înainte.
Dispare tot ce văd:
se scufundă în ţinutul depărtării
şi eu rămân în această piaţă
ca într-o lentă, estompată grădină
unde mă voi putea pierde sau m-am pierdut,
unde mă voi putea căuta şi voi fi găsit
nu în latura aceasta a pieţii, nu – în cealaltă
ca zborul lichid al păsărilor
ce beau cerneala serii
şi-i traversează umbrele foarte încet.
Precum ele în mine, aşa întârzii
în această piaţă San Pedro en Faro:
când se va întoarce lumina, vom fi,
ca florile acestea şi ca păsările acestea,
doar o ploaie violetă de sidef
în piaţa San Pedro en Faro.
(Desnudos y acuarelas, 2009)
Impresia cuiva la cei LX de ani ai vârstei sale
La zece ani
viaţa
îmi părea
grea ca o pleoapă.
La douăzeci,
vegetală
aidoma unui fruct
întrezărit în vis.
La treizeci
simţeam
mângâierea focului
ce locuieşte în lăuntrul ei
şi veninul suav
ce înfăşoară tot ce-i pământesc.
La patruzeci
totul începu a nu fi.
De atunci
aproape că am încetat să exist.
Umbra este rima
ce mă însoţeşte mereu.
Trupul meu, strofa pe care ea o scrie.
Şi ilizibilu-i text,
eul meu tot mai indescifrabil.
Ce rămâne atunci,
sub a nu fi?
Numai această impură senzaţie de nimic.
(Inédito)
Traducere din limba spaniolă şi prezentare: Eugen Dorcescu
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..