(ep. X)

14 aprilie 2008 ( luni) Când auzim cântându-se, pe alte meridiane, imnul țării noastre, trăim momente emoționante pentru că, români fiind, simțim cum o părticică din noi se află acolo, pe înălțimi nu de oricine atinse. Uităm că neajunsurile ne macină nervii și sănătatea, că salariile sunt prea mici să ne permitem multe în viața asta efemeră. Uităm și iertăm. Uităm pentru că avem creierul programat să șteargă acele informații care, stocându-se în memoria noastră, ar produce mutații iremediabile. Iertăm pentru că Dumnezeu ne-a dat și o inimă, o inimă capabilă să strângă în ea și să dăruiască atâta iubire cât să cuprindă într-o îmbrățișare eternă tot ceea ce este românesc.

Până la răscrucea vremurilor noastre, ascultam la unicul post de televiziune, la cel mai important post de radio, la toate manifestările culturale și politice imnuri închinate patriei și partidului, încât scoarța cerebrală ne era ” tăbăcită” și parcă simțeam nevoia unei eliberări. După ֨89 a venit și minunea asta, când ecranele televizoarelor au fost inundate de emisiuni mai ” ochioase”, gustate cu mai multă plăcere de românii ținuți în bezna dezinformării atâta amar de ani.

Toate bune până la un punct, când tinerele generații, văzând la televizor, singurul mijloc de informare mai ieftin și mai comod, numai filme de producție occidentală, cu violuri, cu drogați, cu crime în serie, riscă să nu mai știe ce e cu ele: de unde vin, încotro se duc, cine le sunt strămoșii, ce-au făcut aceștia, au patrie, n-au patrie, suntem un popor cu trecut și viitor?

Se spune că fiecare dintre noi se naște cu sentimentul de dragoste pentru patrie și popor, dar, dacă în timp nu este alimentat cu seva cunoașterii istoriei proprii, se estompează, se degradează,

dispare. În acest caz, școlii îi revine sarcina de a cultiva acest sentiment în sufletul neîntinat al copiilor, în mintea iscoditoare a tinerilor, cu tact și fără ostentație. M-a impresionat modul cum elevii, conduși subtil ca într-o joacă, de înv. Maria Corbu, pe tărâmuri umblate de Decebal, Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, Cuza, reușeau să povestească cum au mai întors o filă de istorie, după ce se întorceau dintr-o excursie. Acești copii rostesc versuri despre Unirea cea Mare, despre patrie și popor încât cuvintele curg din ființa lor, ungând sufletele celor care îi ascultă.

Ajungând la liceu, interesul unora pentru învățătură scade, o parte din timpul ce ar trebui acordat studiului e înghițit de activități total needucative, iar potențialul lor intelectual nu-i mai ajută să facă față noilor cerințe ale școlii. Treptat, unii ajung să îngroașe rândurile celor neșcolarizați. În această situație sarcina profesorului este mult mai dificilă. Și totuși sunt profesori care fac minuni atunci când, lucrând cu elevi cu potențial mediu sau scăzut, cum sunt cei din liceul nostru, reușesc să-i motiveze pentru un studiu suplimentar. Așa se întâmpla cu elevii pregătiți de prof. Lucreția Avram când îi antrena în concursuri de genul

”Știi și câștigi”, cu diferite ocazii : 1 Decembrie, 24 Ianuarie, etc., când cei implicați erau mulțumiți de ceea ce învățau și de premiile pe care le primeau, pentru că, de fiecare dată, profesoara pregătea, oricât i-ar fi fost de greu, mici recompense participanților. E posibil acest lucru când ceea ce faci, faci din inimă, gândind la câștigul elevilor și nu la al tău personal, când înlături festivismul și lași lucrurile să curgă firesc.

Cum istoria fără personalități nu poate exista, în demersul acesta al cultivării patriotismului se pot implica, și trebuie s-o facă, toți cei ce și-au ales meseria de educator. Că n-o fac, asta-i treaba lor, și a superiorilor lor că și i-au ales și încă mai activează într-un domeniu în care nu se lucrează cu obiecte sau mașini, ci cu ființe umane, cărora școala este obligată să le formeze și să le dezvolte trăsături pozitive de caracter.

Un spațiu adecvat pentru desfășurarea activităților cu caracter educativ este Biblioteca Județeană, Corpul B din cartierul Poștă, aflat în apropierea liceului nostru. Aici elevii pregătiți de tinerele profesoare de limba română, Georgeta Nedu și Mădălina Sava, s-au confruntat într-un concurs interclase cu întrebări din tema ” La români fiecare an începe cu Mihai Eminescu”. Colaborarea cu această instituție de cultură a început din momentul în care am cunoscut-o pe dna biblotecară Ioana Manta, o persoană care se implică mult în astfel de activități, cum făcea și când lucra la centru cu directorul și scriitorul AL. OPROESCU. Așa a fost și în cazul omagierii poetului buzoian Nicolae Panait care, în scurta sa viață în cartierul Mihai Viteazul, a fost ca o cometă în lirica românească.

Din astfel de activități cei care au de câștigat sunt atât elevii, cât și profesorii; primii își mai adaugă la bagajul lor de cunoștințe altele noi, ceilalți, fără să dea de bănuit celor dintâi, mai picură la ”rădăcina” patriotismului juvenil licoarea dătătoare de speranță.

13 mai 2008 (marți) E vremea macilor. Roșul lor aprins înviorează peisajul. În legănarea vagonului, îmi las gândul să zboare. Cândva am citit o carte cu un titlu mai aparte: ” Supă de pui pentru suflet” din care am reținut explicația momentului pe care fiecare dintre noi îl trăiește din când în când: ”De ce zâmbim când vedem un copil? Poate pentru că avem în fața noastră pe cineva care nu are toate acele straturi de protecție, pe cineva al cărui zâmbet știm, cu siguranță, că este absolut natural și neprihănit. Și atunci sufletul nostru de copil din noi zâmbește trist în semn de recunoaștere.” Aceste adevăruri îmi vin în minte ori de câte ori văd zâmbetul de circumstanță afișat de persoane aflate în funcții care, cu răspunsuri ambigui, reușesc să se debaraseze de cei ”incomozi.

Mă văd în toamna anului 2001 la consfătuirile pe discipline-profesorii de fizică ne întâlniserăm la Lic Agricol-, când am făcut propunerea ca etapa județeană a Concursului de fizică ” Ștefan Procopiu” să fie organizată de liceul nostru. Încă de atunci Liceul ” D. Filipescu” dispunea de o bază materială bună, avea învățământ primar, gimnazial, liceal și profesional, toți profesorii de fizică cu gradul didactic I și o conducere dispusă și capabilă să facă rost de sponsorizări pentru o acțiune de amploare.

Concursul de fizică ”Ștefan Procopiu” al elevilor români de pretutindeni a fost inițiat și organizat de Cercul profesorilor de fizică ” Ștefan Procopiu” din Iași, la inițiativa prof. Iulian Leahu, fost coleg de facultate și căsătorit cu Diamanda, fosta mea colegă de grupă-fizică-chimie, în așa fel încât să dea posibilitatea tuturor elevilor înclinați spre studiul fizicii să se afirme prin participarea la o anumită secțiune: Licee industriale; Licee economice și agricole; Licee teoretice; Gimnaziu, prin lucrări scrise. În afara acestora mai sunt secțiunile: Fizica aplicată, Lucrări științifice, Compoziții pe teme științifice. Interesant este faptul că aici se pune accent pe stimularea și încurajarea elevilor participanți, acordându-se mai multe premii, chiar dacă nu toți merg la etapa interjudețeană unde numărul concurenților este limitat de județul organizator. De exemplu, la ultimele trei secțiuni cele mai bune lucrări prezentate sunt recompensate cu următoarele premii/diplome:

-Premiul NEWTON pentru gândire științifică;

-Premiul GALILEI pentru priceperi experimentale;

-Premiul COPERNIC pentru flexibilitatea gândirii;

-Premiul EDISON pentru inventivitate;

-Premiul COANDĂ pentru aptitudini tehnice;

-Premiul ARHIMEDE pentru spirit de observație și perspicacitate;

-Premiul JULES VERNE pentru fantezie (imaginație științifică anticipativă) și umor;

-Premiul EINSTEIN pentru originalitatea gândirii științifice;

-Premiul PROCOPIU pentru aptitudini generale pentru Fizică.

După cum se observă, concursul acesta poate antrena un număr mare de elevi de la toate școlile și liceele, fiind bine gândit încă de la începuturile sale.

Cei prezenți la consfătuirile din 2001 au fost de acord cu propunerea mea, urmând ca ISJ Buzău să ne comunice data desfășurării concursului. A urmat o perioadă de așteptări, de adrese către inspectoratul general și către inspectorul de fizică prin care ne reînnoiam oferta din toamnă. Inspectoratul nu ne-a dat nici atunci, nici altă dată undă verde pentru organizarea acestui concurs. Așa că, din 2002, la Buzău nu se mai organizează faza județeană a concursului ”Ștefan Procopiu”, la faza interjudețeană ajungând cine vrea și poate.

De ce nu agrează ISJ Buzău acest concurs, am aflat la ultima discuție telefonică avută atunci cu inspectorul de specialitate: se dau prea multe premii, și profesori de care el n-a auzit ajung să ia gradație de merit. Ce-i mai grav, că un profesor de la un grup școlar ia gradație de merit muncind cu elevi care nu-și permit să ia lecții în particular, sau că iau gradație acei profesori care nu-și mai fac demult orele la clasă, în parametri normali, tot adunând dovezi la activitățile extracurriculare?

Înțeleg că un inspector care nu agreează un astfel de concurs nu va aprecia niciodată munca profesorilor care trudesc de ani de zile să șlefuiască și acele minți nu prea ascuțite, dar dornice de afirmare.

Până în 2001 am avut șansa să însoțesc elevii la etapa interjudețeană care s-a desfășurat la Iași și, de fiecare dată, mă întorceam la catedră hotărâtă ca la ediția viitoare să antrenez mai

mulți elevi pentru a participa la acest concurs. Lucrul acesta mi se părea firesc, ținând cont de atmosfera care se crează în astfel de întâlniri la care au loc schimburi de idei, impresii între profesori și elevi din județe diferite. Dar până la etapa interjudețeană, gândesc că e normal ca fiecare etapă, pe școală și județeană, să fie organizată pentru ca numărul elevilor participanți să fie cât mai mare. În felul acesta i-am motiva pe elevii noștri să acorde mai multă atenție studiului FIZICII. După ce că de la un timp ” nava amiral” a științelor pare a fi obligată să acosteze în portul indiferenței guvernanților ce se perindă la cârma țării, alocându-i-se în trunchiul comun un număr insuficient de ore pentru studiul capitolelor care au mai rămas în programa școlară, ne mai împiedicăm și de încăpățânarea unor factori de decizie locali care nu vor să-ți dea undă verde când ești hotărât să faci ceva pentru atragerea elevilor spre înțelegerea fenomenelor fizice.

La începutul fiecărui an școlar obișnuiesc să le prezint noilor mei elevi revista „Evrika!” și îi conving să facă măcar un abonament la clasă, la colecția respectivă având acces orice elev care vrea să-și completeze cunoștințele din domeniul fizicii. Așa am reușit să înființăm un cerc cu denumirea ” Inteligența umană în slujba progresului”, cerc la care elevii prezintă experiențe istorice, fizicieni celebri, despre care află din paginile revistei. În modul acesta au aflat și de fizicianul român Ștefan Procopiu, înainte de a învăța despre magnetonul Bohr-Procopiu în clasa a XII-a când deja nu mai pot acorda prea mult timp studiului fizicii, fiind preocupați de pregătirea examenului de bacalaureat, între ale cărui probe obligatorii obiectul acesta nu-și mai găsește locul.

E drept că la ședințele cercului, ținute înaintea începerii orelor de curs, nu te poți baza decât pe doi-trei elevi de la fiecare clasă și pe cei care fac naveta și ajung cu cel puțin o jumătate de oră mai devreme.

Trenul frânează când intră în gara din Vernești-fenomen fizic și acesta, ca multe altele nebăgate în seamă. Revin cu gândul în prezent.

28 mai 2008 ( miercuri) Doar cu câteva zile în urmă visam la momente din trecutul nu prea îndepărtat, când aveam în catedră clase din care puteam selecta câțiva elevi și pentru activități suplimentare. Acum suntem aproape de finalul anului școlar, dar elevii noștri nu țin cont de vorba din popor că porcul nu se îngrașă în ajun, pentru că s-a creat un precedent: porci cu două picioare ajung să se îngrașe în ajun.

Elevii de la clasa a XII-a C mă așteptau în curte, pe bancă. Ca de obicei, doar trei: Boiangiu, Toader și Mihaela. Caloian nu era…Când am ieșit de la X D, pe care cu greu i-am dat pe brazdă, l-am întrebat, pentru că era pe hol, de ce n-a fost la oră. Eu? Dv. n-ați fost la oră! E prima dată, în 33 de ani, când un elev îmi cerea socoteală că n-am fost la oră. E drept că am întârziat câteva minute, dar doi din cei trei prezenți au beneficiat de suficient timp să fie ascultați pentru mărirea mediei.

Tancău, sictirit că am sunat-o pe maică-sa, abia de dă teză la fizică. N-are pix…În vremurile pe care le trăim, profesorul trebuie să asigure și pix, și caiet, copilul să fie doar cu prezența. Vor promova la sfârșitul anului școlar toate loazele pentru că nu ne facem planul de școlarizare. Vremuri tulburi! De ce trebuie să aibă toată lumea diplomă de 10 clase? Elevii au simțit care-i motivul pentru care sunt promovați. Profesorul nu mai are niciun mijloc de constrângere, iar metodele de convingere pălesc în fața tentațiilor oferite de stradă, săli de joc pe calculator, baruri…, unde nu-i întreabă nimeni dacă sunt majori.

Deocamdată învățământul românesc încă e în cădere liberă, până la o nouă catapultare spre mai bine.

Va urma.

by

Referinţă Bibliografică

JURNAL DE NAVETIST/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 7 noiembrie 2023