(ep.XIV)
14 martie 2009 (sâmbătă) Azi sunt profesor supraveghetor la Concursul școlar, faza județeană, la disciplina Biologie, care se desfășoară în liceul nostru. Al doilea profesor supraveghetor e ing. Paula Dinu, prietena cu care, de multe ori, port discuții interesante pe diferite teme legate de școală. Cum am de gând să trimit un articol la „Tribuna învățământului”, în timp ce-i supraveghez pe concurenții din clasă, scriu:
Plecând de la zestrea genetică a fiecărui individ, trebuie să afirmăm cu tărie rolul pe care-l joacă școala în educarea și instruirea tineretului școlar. Dar, dincolo de activitățile zilnice pe care le desfășoară un elev cu pregătire medie sau bună, ceea ce reprezintă majoritatea elevilor din liceele cu tradiție, trebuie să apreciem pregătirea foarte bună sau chiar excelentă a celor puțini. Numărul mare de ore pe care aceștia le petrec aplecați cu migală asupra manualelor școlare, auxiliarelor curriculare, culegerilor de probleme, tratatelor de specialitate sau căutând pe internet acel „ceva” care le lipsește și pe care doresc cu ardoare să-l adauge la zestrea lor cognitivă, îi îndreptățește să fie apreciați de cei din jurul lor: profesori, părinți, colegi. Acești elevi sunt cei care vor avea cele mai mari satisfacții în viața de zi cu zi, atât în ceea ce privește cariera, cât și în viața socială și cea familială, chiar dacă în vremurile acestea știința de carte nu e la fel de apreciată ca cea de obținere a banilor fără prea mare efort.
Din secolul trecut, S. Freud susținea că experiențele sociale, educația ajută la dezvoltarea și menținerea personalității umane.
Elevii cu performanță sau în curs de a obține performanță sunt elevi cu un aspect fizic ce nu-i diferențiază de ceilalți,
evidențierea constând în structura și dinamica personalității lor, definită prin semnificația lor valorică.
Elevul reprezintă oglinda personalității profesorului său, pe care, de multe ori, îl copiază avându-l ca model pentru viață. Nu de puține ori, profesorul, care-și rupe din timpul său pentru a-i pregăti pe cei dornici de afirmare prin muncă intelectuală, se-ntoarce în timp cu gândul și se revede la vârsta acestor adolescenți. Uitându-mă la acești copii, îmi amintesc de profesoara mea de fizică din clasa a IX-a, de la Liceul M. Eminescu din Buzău, dna Goreac-tânără, foarte tânără în 1971-1972, când mă fascina prin modul cum ne explica lecția. Cred că de la ea mi se trage cariera de astăzi.
Chiar dacă unii dintre noi suntem în prag de pensionare, inima ne este tânără și nu ne lasă să-i „văduvim” pe cei capabili, de posibilitatea de a se afirma în competițiile școlare, fie ele olimpiade, concursuri, simpozioane. Prin participarea la astfel de manifestări, elevii își asigură, în primul rând, un bagaj de cunoștințe mai mare decât al celorlalți și, în al doilea rând, capătă experiență în ceea ce privește competiția de mai târziu la care viața-i va obliga. Acest lucru determină dezvoltarea gândirii lor, un nou mod de problematizare, de explicare a fenomenelor și proceselor învățate, o analiză și o aplicare aprofundată și elevată a problemelor care-i preocupă.
Sper că cititorul înțelege că nu mă refer aici la marea masă de elevi pe care-i preocupă doar cum să „împuște” nota, nu să-și bată capul cu tratate și culegeri. Ei nici manualul nu-l citesc. E adevărat că sunt și profesori care vin la catedră ca simpli funcționari, nu investind sentimente în ceea ce fac, și-atunci elevul, simțindu-i lehamitea, răspunde și el cu una și mai mare.
Dar să mă întorc la aceștia din sala unde sunt azi supraveghetor. Uite-i cum stau aplecați asupra foii de concurs. Unii, stăpâni pe subiect, scriu fără să se mai întoarcă în stânga, dreapta, spate ca să fiu nevoită să le atrag atenția; alții, mai puțin
norocoși -n-au aprofundat prea mult subiectele căzute-, se mai uită, din când în când, pe pereți, își mai rod o unghie, după care revin la foaie. Copilul din mine empatizează cu toți, pentru că știu câtă muncă se depune la concursuri unde elevul vine de plăcere sau la cererea profesorului la al cărui obiect are note mari. Îmi amintesc cum și pe mine, în liceu, m-a îndemnat dna Glodeanu, prof. de matematică, să merg la olimpiada județeană, unde subiectele sunt mult mai grele decât cele de la bacalaureat, pentru că aici sunt selectați cei ce merg la olimpiada națională.
Elevii participanți la astfel de concursuri își formează o gândire clară, concisă, care le permite o bună socializare prin folosirea unui limbaj și a unui comportament adecvat și rafinat, care-i va ajuta mai târziu să treacă ușor peste „interviul” necesar ocupării unui loc de muncă.
La olimpiada de biologie de azi, la final, organizatorii au cerut participanților să completeze un chestionar din care să poată afla părerile lor legate de modul de organizare, de desfășurare, de evaluare sistem grilă, de gradul de dificultate al subiectelor. Răspunsurile competitorilor au fost pertinente și cu mult discernământ, din ele reieșind dorința lor de a participa și la ediția următoare, indiferent de rezultat.
Elevii cu performanță au un stil de viață ordonat, cu siguranță au și sprijinul familiei care-i încurajează, se apleacă cu plăcere asupra problemelor pe care le au de rezolvat, nu se plictisesc, cum se întâmplă deseori, în zilele noastre, cu cealaltă categorie de elevi care, pentru a trece peste această stare, navighează, și iar navighează pe internet, păcălindu-i pe bieții părinți, care gândesc cât de mult învață odraslele lor și ce greu este să înveți astăzi, având la îndemână atâtea mijloace moderne.
Rolul concursurilor școlare este și acela de a forma capacitățile de mâine, oamenii care să ne reprezinte la nivel național și intenațional.
25 martie 2009 (miercuri) E praznic împărătesc în calendarul ortodox, Buna Vestire; la biserica monument cu acest hram, din Vernești, lume multă dis-de-dimineață…Se scoală femeile, că ele sunt cele care vin mai des la liturghie, cu noaptea-n cap ca să prindă loc pentru coșuletul cu colivă pe mesele din biserică. Cu ocazia acestei zile lăcașul de cult devine neîncăpător…e drept că nu e nici prea spațios. Se mai repetă asta de Crăciun și de Paști. În rest, nu se înghesuie multă lume să ajungă la slujba de duminică sau de alte sărbători mai mici. Mai sunt și persoane care spun că se roagă acasă, ba unele mai radicale, supărate pe clerici, ar prefera să se roage la copacul din curte(!)…Dom֨ le, fiecare cu opțiunea lui. Nu intru în amănunte.
Aseară, am fiert grâul…am devenit expertă de când a murit bărbatul meu: îl aleg, îl spăl în 12 ape-am citit că acest numar este unul perfect, exprimând ideea de înnoire, de schimbare și de împlinire în Hristos, și, dacă citești Biblia, îl găsești menționat de 187 de ori.
Ca să pot ajunge și la școală la timp, m-am sculat devreme să las coșulețul cu coliva și pomelnicul pentru morți la pangar, în grija cumetrei Florica.
E valabilă vorba „cine n-are bătrâni să-și cumpere”, căci dacă nu era mama mea care să aibă ideea să fac colivă, poate nu făceam. Așa am plecat mulțumită la școală că mi-am făcut, cât de cât, datoria pentru cei plecați DINCOLO, și nu sunt puțini: tată, soț, veri, bunici, străbunici, cuscri, etc… În timp, am ajuns la concluzia că ceea ce facem pentru sufletele răposaților ajută și sufletului nostru, cel puțin la mine funcționeză în ceea ce privește liniștea și pacea mea interioară. Altfel cum aș putea să fiu calmă la locul de muncă când mai am și momente neplăcute!? Și-apoi, trebuie să avem grijă și de sufletul nostru cât suntem în viață…nu se știe. Uite, Dolănescu a murit săptămâna trecută…
Ploaia, care a început încă de azi noapte, s-a transformat în lapoviță. În tren a fost cald, și cald e și-n laborator. Rezolvăm
probleme la tablă, după ce am explicat funcționarea motoarelor termice, întâi mai simple, apoi mai complicate.
10 aprilie 2009 (vineri) De mâine începe vacanța intrasemestrială, vacanța de primăvară. Evenimentele din ֨89 au avut ca rezultat și recâștigarea dreptului de practicare liberă a cultului religios. România fiind o țară cu majoritate creștin-ortodoxă, cei de la conducerea ei au considerat că e necesară și o vacanță în preajma sărbătorilor de Paști. Un lucru bun, dacă stai să te gândești…mai ales că semestrul al doilea e mai lung decât primul. Dacă în vremea „de tristă amintire”, cum le place unora să spună, școlile erau obligate să organizeze activități taman în zilele cu slujbe religioase, mă refer la sărbătorile de Crăciun și de Paști, ca tinerii să nu poată merge la biserică, acum tinerii au libertatea de a alege ca în noaptea de Înviere să meargă unde vor…și cea mai bună variantă, pentru unii, e aceea de a sta până la miezul nopții în cluburi, după care merg să ia LUMINĂ.
Nu știu de ce mă preocupă pe mine treaba asta, când ar trebui să-mi văd de treburile mele. Fiind ultima zi până-n vacanță, sunt conștientă că numărul elevilor prezenți la ore va fi foarte mic…sau deloc. Dar doamna dirigintă, adică eu, trebuie să rezolve problema unei „oi rătăcite”, care n-a fost în stare să asculte de sfatul „păstorului”, în cazul de față, păstoriței, ca să-și încheie media pe semestrul întâi, la toate obiectele. Așa că musai trebuie să ajung la școală, pentru că i-am promis mamei împricinatului despre care vorbesc, recordman în arta chiulului de la ore, că-i voi duce odrasla la profesoara de geografie să-i încheie media, de corigență, că doar nu l-o și promova. Cu media neîncheiată ar trebui să-l exmatriculez, că nu mai e în ciclul inferior al liceului, e clasa a XI-a.
Nici nu pot să mai țin bine pixul în mână când scriu, și tot mă încăpățânez să scriu în ritmul roților de tren…îmi amorțește mâna dreaptă. De la foarfeca de vie mi se trage. De vreo două
săptămâni tot tai la vie…dacă sunt singură pe tarla! Și-n dimineața asta am cules, fără mănuși, și câteva urzici, care m-au ciupit rău de tot. Se spune că înțepătura de urzică face bine la reumatism. Eu le-am cules și le-am fiert ca la întoarcere să le pregătesc.
Va urma.


