Astăzi am vărsat lacrimi.
Erau acele lacrimi de durere
care răscolesc inima
prin curgerea lor inversă,
spre interiorul sufletului meu.
Şi au curs din belşug
peste inima-mi mâhnită…
Întâlnisem un înger cu aripa frântă.
Era căzut la pământ.
Dar eram atât de tulburată
de gândurile şi problemele mele cotidiene,
încât uitasem să-i întind mâna,
să-l ridic şi să-i alin durerea
provocată de aripa-i frântă.
Trecusem pe lângă acel înger cu durere
şi cu inima îngreunată din cauza neputinţei.
L-am lăsat acolo în pulberea prafului din drum,
prăbuşit în ţărână şi flămând.
Din pricina neputinţei mele de-ai întinde mâna,
suferinţa sufletului meu era atât de mare,
încât fără să vreau, am lăsat-o să se transforme
în cuvinte amare pe care i le-am rostit.
Trebuia să-mi ascund in vreun fel durerea.
Apoi, am fugit din drumul lui
să nu-mi poată vedea lacrimile.
Fuga şi cuvintele mele îl durea mai mult
decât durerea provocată de aripa lui frântă.
Parcă îi rupsesem şi cealaltü aripă….
Indiferenţa şi orgoliu meu rănise acel înger
trimis de Dumnezeu în drumul vieţii mele.
Şi am fugit, am fugit departe…
dar privirea şi vocea-i blândă mă urmăreşte
şi mă va urmări mereu.
În fuga-mi neputincioasă
uitasem ce înseamnă să fii Samaritean.
Am uitat ce înseamnă să întind măna cu iubire
şi mi-am dat seama că
egoismul îmi cuprinsese inima.
Nu de mâna mea întinsă avea nevoie îngerul
pentru a-i alina durerile,
ci de o vorbă iubitoare şi afecţiune.
De încurajare şi înţelepciune.
Iubirea era singurul medicament
pentru a-i lega aripa ruptă.
A fost trimis de Dumnezeu
să mă întrebe prin vocea-i suavă şi blândă:
de când oare am devenit atât de inumană şi egoistă
când El, Creatorul m-a creat cu o inimă plină de iubire?
Şi de atunci, inima îmi plânge.
Plânge căci darul trimis de Dumnezeu
uneori nu ştim să-l preţuim îndeajuns.
Datorită altor lucruri mai puţin importante,
uneori ne pierdem raţionamentul,
ne pierdem înţelepciunea
şi dragostea.
Pierdem îngerul cu aripa frântă…
şi în zadar îl căutăm,
în zadar îl mai strigăm….
Am crezut că îngerii nu plâng,
dar când am privit în urmă
îl văzusem cu inima plină de durere,
ochii înlăcrimaţi
şi chipul trist.
Atât de trist, încât fără să vreau
plânsesem din pricina tristeţii provocată de mine.
Şi aşa cu inima rănită
şi aripa ruptă s-a îndreptat spre înălţimi…
Oare câţi îngeri ne sunt trimişi de Dumnezeu
în drumul vieţii noastre
ca să ne pună inima la încercare?
Dar noi trecem grăbiţi,
tot mai grăbiţi pe lângă ei,
fără să ridicăm capul din problemele
şi dorinţele personale…
Prin comportamentul meu,
am rănit un înger
şi de atunci mă întreb mereu:
Doamne,
îl vei mai trimite oare în drumul vieţii mele?
–––––––––
L.G. JANIK
Aldingen, Germania
1 Iulie 2015
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..