Dragilor!
Am trăit ieri clipe de împlinire, clipe care mi-au străbătut cele mai subtile adâncuri, clipe în care m-am regăsit în căușul neputinței și al efemerului!
Mulțumiri, cu sufletul, celor care au împărțit merindele cu mine, în Duminica sufletului meu, Duminica tuturor!
Binecuvântări divine în această Zi Sfântă!
În tresărirea scrumului de ieri
Poate zâmbind sau, poate, lăcrimând,
Voi ține-un strop de amintire-n mine,
Căci toți, domol, ne stingem, rând pe rând,
Rămâne doar fiorul cast din vine.
Și, poate, tresăriri m-or încălzi
Din ochii ce-i păstrez, spre vindecare,
Căci toate-s doar “a fi sau a nu fi”,
Prin scrumul din trecut făcând cărare.
Nu visele rămân, ce au umbrit,
Ci tremurul suprem de pe retină,
Ce a țesut, în pieptul găurit,
Povestea unei inimi fără vină.
E ca un farmec aducând nectar
În suflet clocotind în demnitate,
Ca lava izbucnind, căci tot mai rar
Găsești în oameni ziduri de cetate.
E ca un pui, ajuns la cuibul lui,
Prea așteptat de sufletul sihastru,
Cu marea de-așteptare-n care nu-i
Decât tăcerea Naltului albastru.
Și ca o ușă e, ca un izvor,
Retras din cruda temniță-a visării,
Când toate-s numai tihnă, numai dor,
Departe de noroiul nepăsării.
Poate cândva sau, poate, mâine, azi
Rămâne-voi un bob plinind eterul;
E sfânt să-mparți din tine, chiar de scazi:
Din ce descrești, se umple duh cu Cerul.
Autor: Geta Lipovanciuc


