Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ISTORIE » Lansare de carte: ”Satul Cloșani din Plaiul Cloșani”, autor V. Oprenescu

Lansare de carte: ”Satul Cloșani din Plaiul Cloșani”, autor V. Oprenescu

În ziua de Sânziene a acestui an, într-un cadru natural mirific de pe Valea Motrului, la Valea Mare, a avut loc un eveniment cultural cu profunde semnificații induse participanților dar și cu o mare rezonanță în efortul documentar de cunoaștere a istoriei locului, prin lansarea volumului monografic ”Satul Cloșani din Plaiul Cloșani” precum și a albumului fotografic ”Plaiul Cloșani în imagini”, autor fiind documentaristul și scriitorul V. Oprenescu.

La eveniment au participat câțiva oameni ai locului din satul Cloșani, din satul vecin Motru Sec, dar și din arealul fostului Plai al Cloșanilor, din care făcea parte în trecut, din punct de vedere administrativ și acest frumos sat. De remarcat prezența la eveniment a doi redutabili cercetători și scriitori trăitori în județul Mehedinți, respectiv prof. dr. Cornel Boteanu și prof. dr.  Tudor Rățoi, fost director al Direcției Județene Mehedinți a Arhivelor Naționale, doi oameni de mare valoare care l-au sprijinit de autor în demersurile sale de elaborare a volumului despre satul Cloșani și care s-au ocupat de diverse aspecte istorice și culturale specifice zonei.

În acest demers al nostru ne vom referi la volumul ”Satul Cloșani din Plaiul Cloșani”.

În primul rând este de subliniat faptul că acest volum este prima lucrare de acest fel despre satul Cloșani, și care se adaugă unei lucrări similare a semnatarului acestor rânduri dedicată satului vecin, Motru Sec (Motru Sec. Studiu istoric și etnografic, Ed. Măiastra, Târgu-Jiu, 2007), sate care pe vremuri formau comuna Cloșani.

Apoi este de remarcat și de apreciat faptul că autorul lucrării, scriitorul V. Oprenescu, deși nu este de  loc din satul Cloșani, ci din satul Bratilov, de peste deal  înspre Baia de Aramă, dar integrat tot Plaiului Cloșani, s-a încumetat să scrie această interesantă lucrare despre satul Cloșani. Dar autorul mărturisește și explică demersul său prin faptul că a rămas atașat de satul Cloșani, de locurile de muncă, conacele  și stânele cloșănarilor încă de la vârsta de opt ani când a trecut pentru prima dată prin acest sat împreună cu tatăl său spre stâna din muntele Gârdomanu aflat masivul Godeanu, unde familia sa avea oile la pășunat pe timpul verii. Iar apoi au urmat ani și ani în care copilul și apoi tânărul Viluț Oprenescu a parcurs aceste drumuri înspre munte și înapoi spre casă. Iar la stâna din munte aveau oile și ciobani din satul Cloșani. Și astfel s-a atașat de aceste frumoase locuri, a cunoscut oameni, tradiții și a ascultat numeroase povești despre aceste locuri spuse pe plaiurile munților sau la stânele pe unde poposea cu oile pe timpul verii. Iar toate acestea s-au adunat și au creat un imens impact asupra copilului și tânărului V. Oprenescu, care nu au fost uitate niciodată. Ba dimpotrivă aceste amintiri au fost amplificate la anii maturității când a fost un nelipsit vizitator al tuturor acestor locuri unde  a stat de vorbă cu o mulțime de săteni și de la care a aflat din ce în ce mai multe lucruri. Timpul trecea și bătrânii ciobani ai satului se duceau spre ceruri, iar pentru V. Oprenescu nu mai rămânea decât amintirea lor. Îl măcina ideea de a face ceva care să-i permită să împărtășească aceste lucruri frumoase despre satul Cloșani și oamenii locului și celor din jurul său, locuitorilor satului și de ce nu celor interesați de istoria locului.  De aici nu a fost mult până ce a luat decizia de a scrie o carte despre satul Cloșani și zona adiacentă de la Poienele de Jos până la Cerna și Munții Godeanu, unde sătenii aveau proprietăți și dreptul de a pășuna.

Așa cum subliniază și prof. dr. Cornel Boteanu ”Impactul pe care l-a avut primul contact al copilului (n.a. V. Oprenescu), cu satul Cloșani, l-a determinat să poată păstra vie amintirea acelor vremuri, cu locurile și oamenii lor, urmași ai pandurilor lui Tudor, și, neputând să mai șteargă din suflet aceste imagini tot restul vieții, le-a scos la iveală acum, după mai bine de jumătate de veac, prin această carte pe care a purtat-o ca pe o povară de care trebuie să se elibereze, spovedindu-se.”

Într-adevăr lucrarea lui V. Oprenescu este ca o spovedanie și o eliberare sufletească  urmată de satisfacția faptului că a reușit să ducă la bun sfârșit munca începută în urmă cu peste un deceniu (2009).

Volumul la care ne referim este deschis printr-un ”Argument” al autorului, în care acesta își motivează demersul și munca sa de a scrie această carte despre satul Cloșani, urmat de două studii asupra lucrării, studii aparținând prof. dr.  Tudor Rățoi (”Satul Cloșani din Plaiul Cloșani – o microistorie sui genris”) și prof. dr. Cornel Boteanu (”Monografia satului Cloșani, o lucrare de referință”) în care cei doi specialiști fac referiri și aprecieri asupra muncii autorului și a formei finale a lucrării.

În continuare, autorul ne prezintă lucrarea sa în următoarea structură: ”Așezarea geografică”;  ”Din istoricul satului și al locurilor”;  ”Neamurile”;  ”Ocupațiile și meșteșugurile);  ”Tradițiile și obiceiurile”; ”Școala”; ”Bisericile din Cloșani”; ”Tudor Vladimirescu figură reprezentativă pentru satul și Plaiul Cloșani” și un glosar de termeni și denumiri specifice locului. De subliniat faptul că lucrarea dispune de un bogat și interesant set de anexe (hărți, documente și fotografii) fiind însoțită și de un CD, care cuprinde cartea și un bogat material documentar.

Cu siguranță această lucrare, în această formă, nu ar fi fost posibilă fără sprijinul unor localnici inimoși,  și în special a familiei Păun așa cum menționează și se destăinuie autorul, cărora le transmite mulțumiri speciale, astfel: ”Mulțumesc în special familiei Păun din Cloșani, învățătorul  pensionar Ion Păun (decedat în iunie 2020; și soției Margareta, fiului Dan Păun și  soției sale Nina, care m-au  primit de fiecare dată când am ajuns în sat și m-au ajutat  la orice oră cu informații, documente și lămuriri”.

De menționat faptul că autorul a inclus în lucrarea sa și o listă cu persoanele din satul Cloșani și Motru Sec care l-au sprijinit pe autor cu documente și informații în demersurile sale documentare pentru scrierea acestei lucrări.

Este de apreciat excelenta documentare a lucrării, multiplele surse documentare scrise prezentate la finalul lucrării, precum și o neobosită documentare pe teren. De asemenea multitudinea de imagini fotografice vechi și mai nou dau o notă aparte acestei valoroase lucrări.

O lucrare interesantă pe care cu siguranță mai toți locuitorii satului și-ar dori-o în casele lor, atât cei vârstnici, dar mai ales cei tineri care își doresc să cunoască mai multe din trecutul și istoria satului lor.

De menționat și faptul că scriitorul V. Oprenescu a mai scris și alte lucrări documentare, dintre care amintim doar: ”Bratilov și Titerlești: sate ungurenești din Plaiul Cloșani”  și ”Bisericile din Plaiul Cloșani” scrise în colaborare cu prof. dr. Cornel Boteanu.

Autorul acestor rânduri își exprimă credința că această lucrare reprezintă doar începutul, pentru că am convingerea faptului că în viitor vor mai apărea și alte lucrări despre satul Cloșani ce vor fi scrise de intelectuali ai satului sau de persoane care se trag din acest sat.

Folosim prilejul pentru a adresa felicitări domnului V. Oprenescu pentru acest efort documentar  și scriitoricesc și totodată îi dorim succes deplin în materializarea viitoarelor sale proiecte scriitoricești.

dr. Victor Troacă

Președinte, Asociația Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni

”Al. Doru Șerban”

 

 

Facebooktwitterby feather

Despre TROACĂ Victor

Născut la 28 septembrie 1959, în satul Motru Sec, comuna Călugăreni, actualmente comuna Padeș, județul Gorj. Absolvent al Școlii generale din localitatea natală (1974), al Liceului Economic și de Drept Administrativ din Târgu Jiu (1978) și al Facultății Finanțe-Contabilitate din cadrul Academiei de Studii Economice București (1983). Doctor în științe economice al instituției de învățământ superior absolvite. Lucrează peste 36 de ani în domeniul bancar și este cadru didactic, de-al lungul timpului, la mai multe instituții de învățământ mediu și universitar din Târgu Jiu și București. Autor sau coordonator a peste 25 de cărți de specialitate, cursuri universitare și lucrări aplicative și peste 100 de articole și studii de cercetare științifică publicate în reviste de specialitate sau volumele unor conferințe științifice, în țară și străinătate. Acomodat cu scrisul, se apleacă din ce în ce mai mult asupra unor studii, etnografice, istorice și a literaturii. Este membru fondator al Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”A. D. Șerban” Târgu Jiu, iar din anul 2011 devine președintele acesteia, calitate în care organizează diverse evenimente specifice, scrie cronici literare și recenzii de carte și se ocupă de promovarea scriitorilor locali, dar nu numai. Din anul 2012 este membru al Societății de Gestiune a Drepturilor de Autor ”OperaScrisă.Ro”. Din anul 2017 începe să publice în revista ”Confluențe literare”. Este inițiator, fondator și director al revistei de literatură, arte și istorie culturală ”Spicon” editată de Asociația Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”Al. Doru Șerban” din Târgu-Jiu și locuiește în Târgu-Jiu. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Opera: 1. ”Monografia Băncii de Investiții Târgu Jiu”, Banca de Investiții, Târgu Jiu, 1990; 2.”Târgu Jiu – 600. Repere de ieri și de azi” (colaborator), Editura ”Măiastra” Târgu Jiu, 2006; 3. ”Motru Sec – Studiu istoric și etnografic”, Editura ”Măiastra” Târgu Jiu, 2006; 4. ”Aduceri aminte – după 30 de ani”, Tipog. Darcom Târgu Jiu, 2008, 5. ”La izvorul Motrului – culegere de versuri de ieri și de azi”, Editura ”Măiastra”, Târgu Jiu, 2008; 6. ”Motrișor – cântec de dor”, Editura ”Măiastra” Târgu Jiu, 2010; 7. ”Al. D. Șerban – Viață și destin cultural”, Editura ”Măiastra”, Târgu Jiu, 2010; 8. ”Omagiu aniversar – 65 de ani de la nașterea scriitorului Alexandru Doru Șerban”- coordonator, Editura ”Măiastra”, Târgu Jiu, 2014; 9. ”Conacele motrișorenilor”, Editura ”Măiastra” Târgu Jiu, 2016; 10. ”Conacele motrișorenilor - ebook” Editura Digitală București, 2016; 11. ”Mișcarea rotariană – în județul Gorj”, Editura ”Măiastra”, Târgu Jiu, 2017; 12. ”Anotimpurile copilăriei. Jurnalul anului 1973” – Editura ”Măiastra”, Târgu Jiu, 2018. 13. ”Rotary Club Târgu-Jiu. Două decenii de activitate, Editura ”Măiastra”, Târgu-Jiu, ed. I - 2021; ed. II - 2022; 14. ”Profiluri de autori. Asociația Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni - Al. D. Șerban, Târgu-Jiu, Editura ”Măiastra”, Târgu-Jiu, 2022; 15. ”Ion Sanda – profesor, om de cultură și poet gorjean”, Editura ”Măiastra”, Târgu-Jiu, 2023. 16. ”Alexandru Doru Șerban - 75 de ani de la naștere”, Tipog. ProdCom Târgu Jiu, 2023; 17. ”Omagiu: Colonel (rtr) Florea Pasăre - veteran de război”, Asociația Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni, Târgu Jiu, 2024; 18. ”Monografia comunei Țânțăreni, județul Gorj”, coautor, coord., Editura ”Măiastra”, Târgu-Jiu, 2024; 19. ”Aniversare: Ion Trancău - profesor și critic literar la 85 de ani”, Asociația Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni, Târgu Jiu, 2024; 20. ”Aniversare: Dumitru-Doru V. Fometescu - medic, poet și om de cultură gorjean -a 75 de ani”, Editura Măiastra, Târgu Jiu, 2024; 21. ”Omagiu: Printre eroii de război ai comunei Padeș, județul Gorj”, Editura Măiastra, Târgu Jiu, 2024; 22. ”Pe firul vieții. Incursiune autobiografică - 65”, Editura Măiastra, Târgu Jiu, 2024;