O mai fi un an, o mai fi o zi, o mai fi un ceas, o mai fi o clipă până când îmi voi recupera de pe drumurile lumii urmele gândurilor, lângă focul de sus…! Nimeni nu știe…! Dar până atunci, lângă focul din vatra de acasă, de demult, m-aș trage încet, ca să nu mă simtă, să nu mă vadă să nu mă audă pândarii cărora li-s dator și nici nesuferiții care mi-s datori (ce groază să am în spate câini de urmă și ce mirare să am în ascunzișuri uituci)!
Toamna asta vreau să nu știe de mine nimeni decât doar ea, toamna ce pleacă și doar ea, iarna ce vine. Să mai rămân și singur undeva, într-un ungher gol și liniștit al unei case bătute în scânduri, fără sonerie la ușă, fără telefon în buzunar, fără monitor în fața ochilor, fără claxonatul mașinilor, fără larma lumii, fără dorul banilor, fără dragostele prefăcute, fără dragostele provizorii, fără dragostele de-mprumut, fără dragostele pe datorie, fără nimic din ceea ce sufletul meu nu cheamă…! Să-mi iau cu mine doar cântecul Sharaiman, jar al sufletului meu, musai cântat de Marina Florea, soare al ochilor mei, doar vin musai mult și musai cu gustul celui pe care l-am băut numai când am vrut și numai cu cine am vrut, doar o icoană bizantină cu izgonirea din rai și un tablou florentin cu muze superbe ca frumoasa artistă care-mi cântă Sharaiman, doar o droaie de frunze din copacii de altădată, de acasă, ca să le împrăștii pe jos și să le răscolesc în vârtej, jucând demențial, clocotind, explodând, mușcând din pumni, scrâșnind din genunchi, trosnind din șira spinării, clănțănind din măsele, plângând și râzând, înnebunind în iureșul cântecului Șharaiman…! Da ce, n-am dreptul să înnebunesc și eu toamna asta?!
Dacă nu urăsc pe nimeni toamna asta, dacă mi-e dragă numai Marina toamna asta, dacă nu mă hrănesc decât cu Șharaimanul meu toamna asta, dacă nu mă înveselesc decât cu vinul meu din struguri cu gust și miros al amintirilor de acasă toamna asta, dacă nu omor și nu întorc din moarte pe nimeni toamna asta, dacă nu fac nici bine nici rău nimănui toamna asta, dacă nu am cu nimeni nimic toamna asta, ce dacă înnebunesc și eu, pe cine deranjează…?! De ce n-aș avea și eu dreptul o dată în viață să rup hainele de pe mine, să-mi smulg părul de pe cap, să răcnesc, să-mi dau foc la valiză, să sar până sparg cu creștetul plafonul, de ce să nu joc până rup țăndări podeaua, de ce să nu sară din țâțâni ușa casei în care bat cu palmele ritmurile Șharaimanului, de ce să nu plâng zărind luna prin geamul murdar ca pe mireasa mea prin pânza de pe ochi, de ce să nu râd de umbra mea bezmetică și nebună? Cine nu mă lasă?!
Dați-mi înapoi casa părintească vândută, o răscumpăr cu banii pe care-am să-i procur vânzându-mi sufletul, că atât mai am…! Vreau toamna asta să mă închid în casa părintească, numai cu Șharaiman, cu vin și cu toată sminteala mea ce dă pe dinafară, agonisită o viață întreagă între balamalele olărite ale minții mele puse pe jar de melancolia toamnei, de dragul de Marina și de cântecul ei ce mă rupe în două…!
Oh, de mi-ar pleca gândurile sub așternut, ca boabele, la odihnă, odată cu toamna, oh, de mi-ar cădea la picioare greutățile ca frunzele toamna, oh dacă aș mai rămâne câte zile mai am de trăit numai cu toamne, cu Sharaiman în sângele inimii mele, cu Marina în scrumul gândului meu, cu focul din vatră și-un râu de vin pe care să plece cu pluta toate grijile pe care le am…!
Foto: Marina Florea; Aurel V. Zgheran cu Marina Florea, București, 22 noiembrie 2014
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..