Dedicată din toată inima, autorului minunatei cărţi de poezie Iluzii de George Nicolae Stroia, Armonii Culturale, februarie 2015
Prin care constelaţii reci
Cu fruntea gânditoare treci,
Păstrând o urmă de regret
Când stelele se sting încet?
În care zile în amurg
Clădeşti din clipele ce curg
Eternităţi ce nu dispar
Şi vise ce nu au hotar?
Din care aştri călători
Soseşti în revărsat de zori,
Să umpli universul meu
Cu-al tău surâs ca un eseu?
În care nopţi pictezi pe cer
Frumoşi luceferi ce nu pier,
Ţesând o vrajă prin cuvânt
Cobori chiar Raiul pe pământ?
Spre ce străine galaxii
Te-ndrepţi în orele pustii,
Care te cheamă să rămâi
Să-mparţi cu ele veşnicii?
Pe care-alei te plimbi zâmbind
Când luna pare de argint,
S-arunci prin praf de stele-n zări
Speranţe pentru visători?
Ce stele să-ţi culeg din cer
Şi ce cadouri să-ţi ofer,
Să fie darul meu discret
Pentru un suflet de poet?



![]() |
Referinţă Bibliografică |