Castan şi copacul fără rod
s-a strecurat ninsoarea până la vise nepătrunse
şi-nfrunzirea de-acum recompun armonii
te-am atins, inerţia era a ta
nu vedeai, nu auzeai,
florile-ţi drepte făclii
tremurau convulsiv şi ritmic
şi într-un timp Castan în destăinuire
îşi spăla rănile cu lacrimi
în faţa ta, în ochii tăi
irecuperabila indiferenţă
s-a destrămat în lumânări pe ramuri
mama lui lumină căpătase şi tu rod
Castan tălmăcea fir de vieţi
cu înţelepciune redând viaţă
şi tu cel fără rost şi rod
ne duci în decoruri inedite
răvăşindu-ne rogvaivul
în povestea ta şi-a lui
de unde ne zâmbeşte bucuria
Icoana de la răsărit
Atâta tăcere a suspendat cuvintele
mâini obosite caută odihnă
patru ochiuri de geam stau gata să se spargă
în aripile fluturelui de mătase
şi-a celui ochi de păun
o poveste se vrea scrisă
dar scriitorul aproape stins
tremură chibritul aprins
către candela plânsă cu ceară
se răsuceşte condeiul, se varsă cerneala
ce plâns pe bătrân, ce deznădejdi
adunate-n vreo sută de zile
soartă-ndârjită fără surâs
înfiori pe alături şi mila ajunge
dar nu face casă cu demnitatea
icoana cu sfânta-nlăcrimată
se lasă peste neputinţă
Ceasurile lui Chronos
Grotele ceasurilor sunt tot mai adânci
şi n-am terminat încă tabloul familiei
şi nici cartea şi nici cântecul
şi câte sunt de zidit
cresc copaci pe nisipul arid
şi mă cert cu Chronos că nu ştiu
de unde atâta apă acolo?
degeaba am schimbat cadranele
care aveau amprentă de fugă
m-au invadat amintirile
paşii mă poartă aiurea prin ploi
întristându-mi povestea
văd tic tac-urile care mâhnesc inimi,
tălpi certându-se cu pământul
mâinile tremură fără reazem
şi gura pare ceasornic negru
sunt atâtea răni şi parcă am reţineri
când spun sau se spune că
Chronos gar eumares Theos
Când se despleteau copacii în verde
când se despleteau copacii în verde,
am îndrăznit să intru într-un tablou
desluşind pentru a mia oară povestea lui,
din cer coborau aripi şi-ajungeau la mine
şi de aici urcau albăstrelele,
deodată o teamă ucigaşă
mi-a înfăşurat inima sângerândă
şi noaptea a devenit mai obositoare,
cuvintele murmurate erau singure
neordonate şi buimace mereu
şi semnul de întrebare trona regeşte
în mine, în noi, în noi,
ghemuită sub oftaturi competitive
gândurilor de iarnă grea, mă odihneam
pe pietre reci sub floare de cireş
LILIOARA MACOVEI
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..