Cei care l-au iubit și prețuit, nu au lăsat să treacă, oarecum, ziua sa de naștere.

Spre exemplu, în 1921, când Profesorul NICOLAE IORGA împlinea vârsta de 50 de ani, Editura „Ramuri”, din Craiova a editat un  volum omagial, care  se deschide cu evocarea Singurătate, de Ion Agârbiceanu, un imn de slavă pentru dascălul care „trăieşte în singurătatea, în care se pot auzi şoaptele sfinte”. Printre personalitățile timpului care își exprimă prețuirea față de marele istoric este și scriitorul Alexandru Lascarov-Moldovanu, într-un poem intitulat „Nu încă”. Vă rog, lecturați poemul – și veți remarca un gând premonitoriu care n-avem ști dacă a fost pe deplin înțeles la acel timp. Iată poemul:

„Uitat, umil şi’nsângerat

În zdrenţe negre îmbrăcat,

Şedea tăcut în calea lor

Un cerşetor.

Şi ei treceau măreţi, sublimi,

Şi tresăreau în înălţimi;

De-atâta slavă şi noroc

Nu-şi găseau loc.

La cel din ţărnă, umilit,

Niciunul nu s’a fost oprit,

Şi nimeni nu l-a ridicat

Nici l-a’ntrebat…

Şi sângele curgea mereu;

Pe când Trufia cu pas greu

Prin bălţi de sânge înota

Şi dârz cânta.

Dar iată unul se opri

Spre cerşetor trufaş privi,

Şi printre dinţi aspru gemu:

<Ce mai vrei tu?>

<Acum să mori ţi-a mai rămas,

De-a lungul vremilor popas;

Ce mai aştepţi cu trudnic dor,

Tu, cerşetor?>

Şi vru să dea…, dar se opri

Ca o săgeată-l ţintui

Fulger pornit din văgăuni

De ochi nebuni…

Şi greu – ca din adânc mormânt,

Ca snoave grele de pe vânt,

Se auzi: <Să mori vrei tu?!

Nu încă, nu!…>” (Alexandru Lascarov-Moldovanu).

Livia Ciupercă

Iași, 5 iunie 2020